iatcublog

DE LA „KIRMIZI KARPUZ” LA „PODU LUI HARBUZ”. ISTORIA UNUI VECHI TOPONIM DIN BOTOȘANII TIMPURILOR TRECUTE   1. Harbuz , un cuvânt care, în fiecare vară, se ivește din tarlaua de cuvinte orientale Constat, cu amărăciune, că, în partea de est a țării, a căzut în uitare unul dintre cei mai frumoși termeni folosiți pentru a defini fructul unei plante curcubitacee – o delicatesă de vară, suculentă și dulce –, și anume cuvântul harbuz . Cu această denumire am crescut, iar acum sunt forţat, prin diverse împrejurări, să-i spun într-un anume fel, cu totul lipsit de nuanţă: pepene verde . Sunt plăcut surprins când unii producători, ori comercianţi din pieţele moldoveneşti, cu o oarecare timiditate, îşi pun în faţa mărfii lor etichete cu denumirea specifică acestei zone. Cât priveşte termenul de pepene roşu , utilizarea lui mi se pare total impersonală. De asemenea, nu-mi displace cuvântul lubeniţă , dar nu voi înţelege niciodată de ce, la nivelul ţării, el este mult mai acceptat în comparaţi...

  ARTA DE A PUNE PARAFA: DEPUTATUL GHEORGHE RUSU (ZET CORNACI) ȘI ȘTAMPILA BUCLUCAȘĂ   Deputatul Gheorghe Rusu zet Cornaci (apud G. D. Nicolescu,  Deputații noștri ) În ultimii ani a venit peste români și mult-așteptata digitalizare (cu a ei semnătură electronică), dar, cu toate acestea, ștampilarea documentelor nu a dispărut. Recunosc, cu mâna pe inimă, că, de-a lungul timpului, din cauza necesității de a parafa documentele, zvonul dispariției cu desăvârșire a ștampilei – moment petrecut în 2015 –, m-a făcut să aplaud frenetic această decizie guvernamentală. Bucuria a fost rapid înăbușită de reintroducerea parafei în procedurile fiscale. Cu toate acestea, am constatat că, în gândirea mea luată de valul înfierbântat al tinereții, pășisem pe un drum greșit. Brusc, m-a cuprins teama ca nu cumva un gest, pentru care înaintașii noștri au muncit mult, rafinându-l în miile de birouri, ba chiar și pe băncile Parlamentului, să dispară cu desăvârșire, sub presiunea digi...

  REGRETELE TARDIVE ALE UNUI BOIERNA Ș. GHEORGHE ISĂCESCU ȘI CASA EMINOVICILOR DE LA IPOTEȘTI Gheorghe Isăcescu („Ciobanul”). Fotografie de pe monumentul funerar (foto și prelucrare grafică I. Iațcu) Despre transformările prin care a trecut casa familiei Eminovici de la Ipotești s-a tot scris de-a lungul timpului. O facem și noi, astăzi, dar cu scopul de a arăta că cei care au contribuit la degradarea și la întâia demolare a ei nu erau necunoscători ai creațiilor eminesciene, ba din contră. Această realitate o vom descoperi în rândurile următoare. După dispariția părinților, casa copilăriei marelui poet de la Ipotești – ridicată între 1855-1859 –, a trecut prin mâinile mai multor proprietari. Istoria moșiei, cumpărată de Gheorghe Eminovici la 11 martie 1848 (demers început încă din primăvara lui 1847), a fost relatată de către eminescologul I. D. Marin, bunicul cunoscutului poet botoșănean Horațiu Ioan Lașcu (1964-1997). După decesul Ralucăi Eminovici (1876), precum și în...