Misterele Botoșanilor 50
PĂȚANIA
CĂPITANULUI IOANIȚIU
La finele veacului al
XIX-lea și începutul celui următor, în urbea Botoșanilor trăia, împreună cu
familia sa numeroasă, un ofițer cu o reputație locală solidă. Numele său era
Vasile Ioanițiu.
Acesta s-a născut în
anul 1865, la Rădăuți (jud. Dorohoi), în familia lui Gheorghe și a Elisabetei
Ionițiu.
La vârsta de 24 de ani el
s-a căsătorit cu domnișoara Cleopatra Cumano (Cumanu), fiica lui Neculai și a
Elisabetei Cumano din Cordăreni. Tânăra soție a ocupat funcția de directoare a
Școlii nr. 2 de fete din Botoșani. Cununia civilă și religioasă a celor doi s-a
petrecut în aceeași urbe, în ziua de joi, 12 aprilie 1889[1]. La data căsătoriei, acest
militar aflat la început de carieră avea gradul de sublocotenent[2].
În anul 1908, Vasile
Ioanițiu a îndeplinit funcția de comandant al pieței Botoșani, deținând gradul
de căpitan. În același an, el și-a pierdut tatăl, pe Gheorghe Ioanițiu din
Rădăuți (județul Dorohoi), în vârstă de 68 de ani[3].
Odată cu intrarea
României în război alături de Antantă (1916), la Botoșani a luat ființă
„Comitetul regional”, care funcționa pe lângă Prefectura județului. Aflat
inițial sub președenția doctorului Goilav și, ulterior, a lui Ramiro Savinescu,
„Comitetul” s-a implicat în amenajarea spitalelor destinate răniților. Activitatea
propriu-zisă a fost coordonată de maiorul în retragere Vasile Ioanițiu.
Figura sa a fost strâns
legată de Societatea Muzicală „Armonia”, al cărei membru de seamă a fost la un
moment dat (1925). De asemenea, el a avut calitatea de afiliat al Societății
anonime pe acțiuni „Teatrul Eminescu”, constituită cu scopul dării „în
întreprindere a clădirei” cu același nume[4].
*
În toamna anului 1911,
în zona Siretului Mijlociu s-au desfășurat „marile manevre din Moldova”, la care
a participat și Principele Ferdinand. Iată câteva aspecte de atunci:
„Roman,
19 Septembrie – Trenul care a pornit eri din București în spre regiunea marilor
manevre, e încărcat de lume militară și de persoanel cari se duc pe câmpul de
operațiuni; de-a lungul drumului am zărit numeroase trenuri militare, lungi de
cțte 60 – 70 de vagoane.
(...)
Toată ziua, trec vagoane încărcate cu bagaje militare, muniții, aeroplane,
automobile, materiale de telegrafe, etc.
(...) La
Mircești, unde se află cartierul general al directorului manevrelor, au sosit
azi ofițerii stat-majorului general cari au luat toate măsurile de
încartierare.”
Informații despre aceste
exerciții și acțiuni tactice au fost puse la dispoziția presei centrale de
către căpitanul Botez, de la biroul de presă al armatei, din care reținem și o
întâmplare al cărei protagonist a fost căpitanul Vasile Ioanițiu.
„
Un accident la manevre
Erĭ
dimineață trupele ce iaŭ parte la manevre urmând a pleca din locul unde erau
cantonate, căpitanul Ioanițiu, care făcea funcția de pretor, se sui, din
Dolhasca, pe un furgon în care eraŭ bagaje ofițereștĭ. Caiĭ fiind de
rechiziție, și hamurile cazone prea mari, – nu eraŭ obișnuițĭ dar cu ele, s’aŭ
speriat de un mărăcine, aŭ răsturnat furgonul și bagajele aŭ căzut deasupra
căpitanului. Sabia acestuia s’a încovoiat
ca un arc, și, de latul eĭ, căpitanul și-a rupt două coaste din stânga, a 5-a
și a 9-a.
Grav
rănit, a fost pus în gara Dolhasca pe o targă într’un vagon și adus
– întovărășit de fiul săŭ, sublocot. Al. Ioanițiu din artilerie – la Botoșani,
unde a fost transportat, tot pe targă la domiciul săŭ, la școala No 2 de fete,
unde soția sa este directoarea.
Aŭ fost chemațĭ de urgență 3 medicĭ: căpitanĭ dr. Al. Savin, Nanu
Pârlogea și dr. Gh. Antonescu, carĭ aŭ imobilizat în ghips pe nefericita
victimă.
Actualmente starea e ameliorate și se speră că acest ofițer vicitmă a datorieĭ
sale, va scăpa cu viață.”[5]
Odată adus acasă,
„medicii chemați, Dr. Căpit. Al. Savin, Dr. Căp. Nanu Pârlogea și Dr. G.
Antonescu au reușit să garanteze salvarea concetățeanului nostru”[6].
*
În septembrie 1922, Cleopatra Ioanițiu, cea care a fost timp de „39 de ani institutoarea școalei nr. 2 de fete din Botoșani”, a decedat, pe când avea vârsta de 57 de ani[7]. Vasile Ioanițiu s-a pensionat cu gradul de maior[8], a locuit în Botoșani și a trecut la cele veșnice în data de 17 februarie 1935.
Text de Ioan Iațcu
[1] „Curierul Român”, anul IV, nr. 13,
miercuri, 19 aprilie 1889, p. 2; Idem, anul IV, nr. 15, miercuri, 3 mai 1889,
p. 3; „Libertatea”, anul I, nr. 11, joi, 20 aprilie 1889, p. 2.
[2] ANR-SJB, Registrul Stărei Civile pentru căsătoriți, Botoșani, vol I, inv. 5, fila 97.
[3] „Libertatea”, anul X, nr. 6, 21
februarie 1908, p. 3.
[4] MOf,
2 iunie 1912, p, 2519.
[5] „Dimineața”, anul VIII, nr. 2714, vineri,
25 septembrie 1911, p. 4; „Libertatea”, anul XI, nr. 23, 24 septembrie 1911, p.
3.
[6] „Libertatea”, anul XI, nr. 23, 24
septembrie 1911, p. 3.
[7] „Universul”, anul XLIII, nr. 203,
vineri, 4 septembrie 1925, p. 5.
[8] MOf, nr. 165, 25 octombrie 1921, p. 6888.
Comments
Post a Comment