Misterele Botoșanilor 44
POVEȘTI LA GURA SOBEI:
POMUL CE CRĂCIUN AL DOMNULUI ÎNVĂȚĂTOR MINA RUSSU
Așezați în fața unei sobe,
urmărind jocul dilatat al flăcărilor pe pereți, aidoma unei proiecții cinematografice,
ne bucurăm de binefăcătoarea căldură emanată de teracota arhaicei instalații
termice. În trosnetul lemnelor ce ard în vatră și în mirosul cetinei bradului de
Crăciun, o istorisire inedită vine să aducă în inimile noastre un personaj din
Botoșanii de altădată. Este vorba despre învățătorul Mina Russu, unul dintre
cei mai importanți animatori ai vieții culturale botoșănene din prima jumătate a
veacului al XX-lea.
*
Datorită presei
interbelice, descoperim că, în proximitatea orașului, la școala din Teasc, sat
care pe vremuri făcea parte din comuna Tulbureni, funcționa un cor religios,
„pe trei voci”, aflat sub conducerea acestui vrednic și inimos învățător[1].
Activitatea
pedagogică a dascălului s-a desfășurat și în alte sate botoșănene. O știre apărută în presa locală ne spune că,
în luna decembrie a anului 1926, „corul condus de Mina Russu, învățător din
Bălușeni”, a participat „la sfințirea bisericii Sf. Neculai” din oraș[2].
Conform unui articol
publicat în ziarul condus de avocatul Ramiro G. Neculau, aflăm despre „Pomul de
Crăciun din Tulbureni” făcut, în luna decembrie a anului 1926, de către directorul
Mina Russu, „pentru încurajarea elevilor coriști cari cântă în corul religios
organizat de d-sa”[3].
În perioada interbelică,
Mina V. Russu a fost „dirigintele artistic al Ateneului Popular din Botoșani[4].
De asemenea, el a organizat și a condus corul Gimnaziului Industrial de Băieți
din aceeași urbe[5].
Învățătorul locuia pe
strada Abatorul Vechi nr. 23, acolo unde, după cum chiar el anunța în ziarele
locale, pregătea copiii pentru examenele de admitere în școlile secundare. De
asemenea, în mod „conștiincios și eften”, dădea „lecțiuni de algebră” pentru „toate
clasele”[6].
*
În 1927, la teatrul
„Mihai Eminescu”, cu prilejul „împlinirii a 18 ani dela înfăptuirea idealului
românesc, prin alipirea Ardealului, Banatului și Maramureșului la patria mumă”,
el a prezentat, împreună cu corul Societății Armonia, câteva „producții
naționale și patriotice”[7].
Însă învățătorul s-a
remarcat mai mult ca dirijor al corului catedralei orașului. Până la momentul
preluării acestuia, amintim că în primăvara anului 1926, „corul Musicescu de la
Uspenia a fost desființat”. După cum anunțau ziarele locale, „lipsa unui cor de Crăciun” se făcea
simțit, afectându-i profund pe enoriași, care erau nevoiți să audă „toate
așkiturile de glas”. Întrucât, cu prilejul vacanțelor, cele câteva eleve care
asigurau un mic ansamblu coral erau nevoite să se retragă la casele părintești,
„intedentul Rezachevici” a venit cu ideea alcătuirii unui nou cor [8],
a cărui existență a fost efemeră.
Lucrurile au evoluat
într-o direcție favorabilă atunci când, în luna august a anului 1932, s-a
constituit „Ateneul Uspenia”. Acest eveniment s-a reflectat și în presa
centrală, care anunța că
„la școala Marchian a fost o întrunire a
prietenilor și sprijinitorilor «Reuniunii de muzică și artă dramatică» de sub
conducerea d-lui Mina V. Russu.
Cu acel prilej, s’au pus bazele noului ateneu
popular «Uspenia», de sub președenția părintelui Gh. Gheorghiu și sub
conducerea d-lor: Mina V. Russu, Const. Iordăchescu, revizor școlar; d-na Paula
O. Lupașcu; preot Buhaciuc; d-na Elena preot Gheorghiu; S. Tufescu; Petru
Gheorghiu și I. Bohu.
Ateneul va desfășura o intensă activitate și
va lucra pe secțiuni: artistică, cultural-educativă și filantropică.”[9]
Acestui neobosit dirijor,
Christea G. Ciomac, publicist și primar al Botoșanilor, avea să-i dedice o
amplă cronică, intitulată „Oameni și opere”, în care vom descoperi o
multitudine de aprecieri elogioase cu privire la munca desfășurată pe tărâmul
artei corale.
„În ziua de Zece Mai, cel d’intâiu Zece Mai sărbătorit sub domnia
Regelui nostru Carol al II-lea m’am dus la serviciul divin ținut la catedrala
orașului nostru.
(…) ce surpriză!
În locul banalului Te Deum, obositor și șchiopătat cu care
obicinuisem de atâta vreme, am asistat la o slujbă de o impecabilă ținută.
Grație corului ateneului popular «Sf. Niculae», ridicat în rang de cor oficial
al catedralei, de sub conducerea d-lui M. Russu, am uitat de toate cele
mărunte, și rele și pocite și m’am furișat într’o profundă și cuprinzătoare
reculegere sufletească.
Ce cor minunat!
Amplitudinea cântecului, omogenitatea vocilor!? Contopirea
prefectă a ansamblului, nuanțările atât de bine pregătite, promptitudinea și
discrețiunea răspunsurilor, într’un cuvânt întreaga măestrie a execuțiunei,
mi-au dat fiori de tainică și suavă pietate.
În fine, iată un cor bun bisericesc și la noi în Botoșani!
Ni se cuvine. Am credința că acei cari prin munca lor migăloasă și
încordată și-au dat concursul lor, au făcut’o numai și numai pentru a sluji o
ideie, pentru a-și satisface o dorință a sufletului lor entuziast.
Au dispărut persoanele, pentru a se contopi într’o singură
ființare armonioasă, eterică, corul, care înprăștia ca și tămâia din cădelnițe,
eterna tainică a credinței, a jertfei dumnezeești.
A fost admirabil!”[10]
*
Mina Russu a fost și un promotor
al folclorului specific obiceiurilor de iarnă. Acest fapt s-a petrecut în 1932,
când, în ziua de 18 decembrie, la Teatrul „Mihai Eminescu”, s-a ținut o serbare
dedicată „datinilor de Crăciun și Anul Nou”. La reușita programului au contribuit
„corul catedralei de sub conducerea d-lui Mina V. Russu”, dar și elevii de la
Școala Normală de Băieți[11].
Un alt moment are loc peste
un deceniu, mai precis în ziua de 14 decembrie 1942, la finalul unui an
deosebit de greu, când mulți tineri botoșăneni îndurau în tranșee, departe de
țară, iar cei de acasă căutau să-și aline dorul lăsat în urmă de cei plecați pe
front ori să-și mângâie suferințele rămase în urma celor dispăruți atât de
tragic. „Serbarea datinilor strămoșești la Botoșani”, la a cărei conducere
tehnică și artistică s-a aflat Mina V. Russu, va sta la baza viitoarelor
manifestări artistice destinate să marcheze sărbătorile de iarnă, și care, de
altfel, au continuitate până în zilele de astăzi. Iată programul detaliat al
acestei manifestări culturale:
„Luni seara, 14 Decembrie, teatrul „Eminescu“
din localitate părea neîncăpător pentru numerosul public venit să admire, să
aplaude şi să trăiască aproape trei ore, într-o atmosferă de cald şi real patriotism,
cu prilejul serbării datinilor strămoşeşti prezentate la liceul comercial de
băieţi.
Programul, alcătuit cu mult gust de
neobositul animator al mişcării culturale botoşenene, d. prof. Mina V. Russu, a
reuşit să captiveze pe spectatori, de la prima până la ultima scenă.
Partea I-a a programului a început cu un
impresionant tablou vivant, „Naşterea Domnului“, care a impresionat, în
deosebi, prin delicata lui aluzie la viitorul unei Românii Mari, bogate şi
glorioase.
A urmat o serie de colinde (coruri) executate
într’un ritm foarte vioiu de corul liceului dirijat de d. Russu.
Un deosebit succes a avut piesa „Fiul
eroului“ prelucrarea d-lui M. V. Russu, care a impresionat profund prin fondul
ei uman şi de actualitate.
S-au dovedit docili şi muncitori, în acest
domeniu, elevii interpreţi ai piesei: I. Teodorof, T. Halimi, V. Axeni, Kuic,
M. Burac, I. Pavel, M. Bulgaru, G Damian, Lucian Fieru precum şi micuţii
figuranţi.
În partea doua a programului s’a jucat: „În
zile de sărbători“ act teatral de pr. Savin cu prezentarea alegorică a
datinilor şi obiceiurilor de Anul Nou.
La buna prezentare şi a acestei piese au
contribuit elevii: Iacob Gh., Burac Mihai, Oberschi, M. Dorobanţu, L. Iftimie,
Ungureanu V., Aurel Burliga, T. Halici, Ion Bulgaru, C. Botezatu.
Pitoreşti şi original prezentate au fost
cortegiile căluşeilor, caprelor, ursul, etc.
Încheind, nu putem să nu relevăm aici
destoinicia cu care d. director prof. Gh. Ţicăloiu, a făcut din liceul
comercial de băieţi din localitate, una dintre cele mai disciplinate şcoli
secundare şi – totodată – cea mai utilă din punctul de vedere al viitorului ce
se pregăteşte comerţului românesc.
Dându-i tot concursul necesar d-lui prof.
Mina V. Russu, conducătorul pentru partea muzicală şi artistică a programului,
a realizat o manifestaţie cu caracter naţional, de o deosebită valoare.”[12]
*
Muzica
corală bisericească cuprindea cântări specifice Vecerniei, Utreniei și Liturghiei.
În această categorie intrau irmoasele la sărbătorile domnești, dar și pricesnele
sau colindele.
Trebuie
să precizăm că, pentru a ajunge la înalte performanțe muzicale, un dirijor de
cor bisericesc trebuia să aibă aptitudini deosebite. Printre acestea se număra
cunoașterea tipicului desfășurării Liturghiei și a repertoriului de cântări
bisericești tradiționale (de strană) care, de altfel, contribuie la frumusețea
cultului ortodox. De asemenea, era necesar să stăpânească o tehnică dirijorală
solidă, întrucât avea misiunea de a armoniza cerințele stricte ale partiturilor
corale, impuse de sistemul de notare. În același timp, trebuia să manifeste
pricepere în valorificarea capacităților interpretative ale coriștilor,
insuflându-le acestora dăruire, pasiune și trăire emoțională în actul cântării.
Prin cariera sa didactică și prin activitatea de
îndrumător al diverselor formații artistice, pe care le-a condus cu multă
măiestrie, neobositul dirijor Mina Russu poate fi considerat un promotor al
muzicii de bună calitate în viața culturală a orașului.
Mina Russu s-a stins din viață în anul 1967, la vârsta de
66 de ani. Își doarme somnul de veci în Cimitirul „Pacea”, de la marginea
vestică a Botoșanilor.
*
La finele acestor rânduri, se nasc două întrebări, la
care botoșănenii de astăzi, în special factorii decizionali, ar trebui să
mediteze:
1. De ce nu s-ar putea înființa la Botoșani un festival de
muzică bisericească sau de datini și obiceiuri pentru școli, care să poarte
numele acestui dascăl?
2. Oare nu ar fi frumos ca botoșănenii, atunci când fac referire
la biserica „Uspenia”, să reintroducă în vorbirea curentă noțiunea de
„catedrală a orașului”? Parcă sună mai somptuos, nu-i așa? Apropos, știați că locuitorii
orașului Dorohoi îi spun Bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului
„catedrala orașului”?
Text de Ioan Iațcu
[1] „Opinia”, anul XX, nr. 5035, joi, 13 martie
1924, p. 2; „Informatorul”, anul I, nr. 7, duminică, 21 noiembrie 1926, p. 2.
[2] „Vestea”, anul I, nr. 33, duminică, 12
decembrie 1926, p. 2.
[3] Idem, anul II, nr. 35, sâmbătă, 8 ianuarie 1927, p. 2.
[4] „Informatorul”, anul V, nr. 234, duminică, 5 aprilie
1931, p. 1-2.
[5] „România”, anul III, nr. 739, vineri, 21
iunie 1940, p. 9.
[6] „Informatorul”, anul VI, nr. 291, duminică,
8 mai 1932, p. 2.
[7] „Lumea”, anul XIX, nr. 5586, vineri, 4
decembrie 1936, p. 3.
[8] „Vestea”, anul I, nr. 15, duminică, 11
aprilie 1926, p. 2.
[9] „Universul”, anul XLIX, nr. 210, marți, 2
august 1932, p. 6.
[10] „Informatorul”, anul V, nr. 243, duminică, 7
iunie 1931, p. 1.
[11] Idem, anul Vi, nr. 268, duminică, 29
noiembrie 1931, p. 2.
[12] „Universul”, anul 59, nr. 349, luni, 21
decembrie 1942, p. 8.
Comments
Post a Comment