Misterele Botoșanilor 32
LA GRANIȚA DINTRE REGAT ȘI IMPERIU:
POVESTEA DE DRAGOSTE DIN MIHĂILENI, ÎNTRE O CONTESĂ ȘI UN
POLIȚIST
La cumpăna dintre veacurile XIX și XX, Mihăileni, micul și modestul târg de la granița de norda României, continua să fie „anticamera Moldovei înspre Austria”[1].
Șoseaua care mergea de la Botoșani la Cernăuți, înainte de a traversa peste Siret,
trecea podul peste Molnița, un mic pârâu care despărțea cele două state. Podul de
aici permitea facilitarea mărfurilor, precum și traficul de persoane de toate
categoriile sociale. Prin acest punct vamal tranzitau, mergând sau venind dinspre Cernăuți ori alte orășele ale Galiției, comercianți, medici, spițeri, perceptori,
funcționari, cârciumari, arendași, studenți, lucrători sezonieri, dar și
revoluționari poloni, precum și nobili scăpătați.
Mihăilenii se aflau într-o zonă care, deseori, era supusă atacurilor banditești, mai ales că, în apropiere, Codrii Herții permiteau adăpostirea multor tâlhari care acționau de ambele părți ale graniței.
Povestirea noastră se petrece în 1911. Pe atunci, în Mihăileni, unul dintre cele mai importante puncte vamale ale țării, situat în județul Dorohoi, se afla, ca șef al poliției orașului, comisarul Carol Isăcescu.
Carol Isăcescu s-a născut la data de 5 februarie 1864, la Botoșani, în familia lui Carol și a Robertei Isăcescu, de religie catolică[2].
Tatăl său, decedat în 1884, la vârsta de 49 de ani, a fost fratele doctorului
Francisc Isak (medicul care l-a tratat pe Eminescu), iar mama, Roberta, era
fiica lui Ludwig Udriski, consulul austriac din Botoșani[3].
Ca studii, Carol era absolvent de gimnaziu. În 1888, la Dorohoi, el s-a
căsătorit cu Adela Moraschi, fiica lui Frantz Moraschi, originar din Imperiul
Austriac. Adela era născută la Cernăuți, în Ducatul Bucovina. La data
căsătoriei, tatăl miresei trăia în Dorohoi, iar mama, Francesca, era decedată[4].
Încă de la 1902, pe Carol junior îl aflăm comisar la
Dorohoi[5].
Ulterior, în 1905, în urma examenului de capacitate, el a fost numit în „funcțiunea”
de subcomisar clasa I, devenind astfel șef al poliției din Mihăileni, pe locul rămas
vacant[6].
În anul următor (1906), fiica sa, Ecaterina, în vârstă de
18 de ani, s-a căsătorit cu Constantin Lipcanu, de 22 ani, născut într-o
familie de comercianți și cârciumari din Darabani[7].
Din nefericire, în 1908, Ecaterina se săvârșește din viață, la vârsta de 20 de
ani, lăsând un soț neconsolat. Doliul acestuia a ținut până în 1913, când, la
Darabani, s-a recăsătorit cu o tânără din Mileanca.
Pe Carol Isăcescu îl descoperim într-o știre apărută în luna februarie 1909, când a trecut din funcția de subcomisar în cea de subcomisar clasa I[8]. În calitate de șef de post, el trebuia să stăpânească acțiunile sergenților din subordinea sa, implicați în diverse operațiuni de contrabandă.
În 1911, activitatea profesională pe care o exercita în
micul orășel de graniță avea să-i fie tulburată de comportamentul nepermis al unui
funcționar aflat în subordinea sa. Întâmplarea s-a reflectat în presa timpului,
din care reținem următoarele trei articole, apărute în cotidienele „Universul” și
„Adevărul” din capitală.
„Fuga unui comisar român cu o contesă
austriacă
Dorohoi, 3 septembrie
Produce senzație fuga romantică a unui sub-comisar G. B.,
de la una din polițiile de frontieră ale județului nostru, cu o contesă
austriacă.
Iată împrejurările în care s’a desfășurat acest roman de dragoste:
Acest sub-comisar, tată a trei copii, a fost însărcinat nu de mult să conducă la
graniță, spre a o expulza, pe eroina de azi, o contesă austriacă, în etate de
40 ani, pusă sub interdicție și urmărită de familie.
Sub-comisarul, după ce trage un chef cu contesa, o
însoțește până în localitatea Siret (Bucovina) și acolo iau înțelegere să fugă
împreună.
În adevăr, întors acasă, subcomisarul G. B. – a cărei
soție plecase cu copiii la Iași, la aflarea legăturilor sale de dragoste – își
aranjază situația, lasă uniforma, chipiul și sabia șefului său și fuge peste
noapte, iar după câteva zile scrie din Bucovina șefului său că-i poate vinde
uniforma spre a-i achita datoriile ce contractase în piață.”[9]
*
„Dispariția unui polițist.
Un subcomisar din Mihăileni fuge cu o pretinsă
contesă
DOROHOI, 6 Septembrie.
S-a vorbit de fuga unui subcomisar din Mihăileni, anume Gh. Bogza [Borza – n.n.], cu o pretinsă contesă din Austria. Numitul a lăsat, fără mijloace de existență, o soție și trei copii. Iată amănunte în această afacere, care e mult discutată aici. Șefului poliției locale, d-lui C. Isăcescu, dispărutul subcomisar i-a lăsat o scrisoare, în care îi spune că pleacă la Lemberg, împreună cu o contesă care îi arată multă dragoste. Cât privește datoriile pe care le are în localitate, Bogza asigură că, imediat ce va ajunge la Lemberg, contesa va avea grijă de toți creditorii săi. Bogza adaugă că, pentru cei 12 lei pe care îi datorește d-lui Isăcescu, acesta să se despăgubească vânzând sabia și chipiul, pe care le-a lăsat la poliție.
El mai promite că va trimite 3.000 de lei
pentru copiii săi.
Cine este misterioasa contesă?
Iată ce se întreabă toată lumea, și nimeni nu poate răspunde nimic.
Se vorbește că ar fi vorba de o femeie de
moravuri ușoare, în vârstă de 40 de ani, care este pusă sub interdicție din
cauza enormelor cheltuieli, pe care le face pe la chefuri.
Bogza, înainte de a fi intrat în poliție,
era copist la tribunalul local. Probabil că „norocul” care a dat peste dânsul
va fi de scurtă durată și Bogza se va reîntoarce în curând la Mihăileni, unde
însă nu-și va mai găsi sabia și chipiul.”[10]
* * *
„Fuga
unui comisar român cu o contesă austriacă
- Convorbire cu soția comisarului Borza –
Dorohoi, 7 Septembrie
„Universul” a fost singurul ziar care a anunțat, acum
câteva zile, fuga comisarului Gh. Borza din Mihăileni cu o contesă austriacă.
Astăzi am avut prilejul să vorbesc cu d-na Cristina Borza,
soția aventurierului comisar și d-na mi-a dat o sumă de amănunte interesante pe
care mă grăbesc a le comunica cititorilor noștri.
- „Traiul conjugal – începe a-mi spune d-na Borza – a fost
pentru mine un adevărat chin în ultimul timp.
Soțul meu a fost un șir de ani funcționar la tribunal, de
a unde a fost dat afară. Timp de 6 luni, cât n’a
avut serviciu, am muncit eu din greu pentru a-l întreține pe el și pe cei trei
copii ai nostri, până ce dânsul fiind numit comisar clasa III – ne-am mutat la
Mihăileni.
Aici soțul meu se
ținea numai de chefuri, mă lipsea de multe ori de strictul necesar în casă, ne
maltrata pe mine și pe copii, din care cauză nu odată am voit să-mi ridic viața».
În Aprilie acest an
sosește la Mihăileni contesa Lola Kallinowska, în etate de 40 ani, de fel din
Galiția, însoțită de un domn Schnap din Cernăuți.
Contesa care e pusă
de familie sub interdicție, are o fiică care învață la o școală din Lemberg.
Comisarul Gh. Borza
face cunoștință cu această contesă și se pun imediat pe chef care ține o zi și
o noapte, după care venind acasă, își ia la bătaie soția și copiii, spunând că
el va lua pe contesă și va moșteni moșii și palate.
D-na Borza fuge
înspăimântată la Iași, la părinții ei, lăsându-și copiii acasă, prada bestialităței
contesei Lola Kalinowska, care se instalează în casa comisarului și nu o
părăsește decât după două luni.
O
scrisoare a fugarului
Într’una din serile
trecute comisarul Borza dispare din Mihăileni, trece granița în Bucovina și
trimite de acolo șefului poliției demisiunea sa.
Pe de altă parte
trimite soției sale următoarea scrisoare:
«Dragă Cristină,
Când vei primi aceste
rânduri, voiu fi departe de pământul patriei mele, und eu am avut parte decât
de ură și de neajunsuri.
Eu plec, însă pot să
jur că n’am o para în buzunar.
Te rog pe tine și pe
copii, iertați-mă pentru ceea ce v’am făcut. Nu pot să suport rușinea ce am
pățit-o în lume. Am lăsat la poliție sabia și pamponul pe cari să le iei și să
le vinzi. 10 lei să dai d-lui polițai Isăcescu, iar restul e pentru tine. Cu
celelalte lucruri fă cum te pricepi. Îți voiu trimite o procură spre a vinde
casa în folosul tău și al copiilor. Pornește divorțul și vei avea în curând
ceea ce ți-am promis.
Nu dispera, căci mare
este Dumnezeu! Ori vin cum doresc eu, ori nu vin nici odată. Inima mea care
sângerează nu se va înstrăina nici odată de la voi.
Încă odată vă rog să
mă iertați. Vă sărut cu drag pe toți.
Al vostru nenorocit,
George»
Amor
și sărăcie lucie
Dintr’o localitate
din Bucovina, foarte apropiată de Mihăileni, vine vestea că comisarul Gh. Borza
se află acolo împreună cu contesa Lola Kalinowska.
Amanții trăesc în cea
mai mare mizerie, în coliba unui țăran și dorm pe paie.
Comisarul Borza a
plecat din Mihăileni fără nici un ban, iar contesa Lola Kalinowska, fiind pusă
sub interdicție, averea ei se administrează de un consiliu servindu-i-se numai
o pensiune lunară de 250 coroane.”[11]
* * *
Ziarele din Imperiul Austro-Ungar preiau această știre, care
se propagă până în marile orașe (Viena, Budapesta, Graz), toate vorbind despre
Lola Kalinowska, contesa poloneză care iubea aventurile, dar și despre funcționarul
public Borza, care, după ce și-a lăsat soția, cei trei copii, un loc de muncă
bun și bunurile mobile și imobile, locuia cu amanta într-o colibă acoperită
cu paie, în acea parte a Moldovei aflată în Imperiu[12].
* * *
Lesne ne putem imagina cum Isăcescu a fost nevoit să
supună afacerea unor cercetări pe linie de serviciu, fiind obligat să justifice
în fața superiorilor indisciplina subordonatului său.
Chiar dacă nu ne este cunoscut rezultatul anchetei, din
surse scrise, aflăm că personajul feminin care a declanșat deznodământul
poveștii de dragoste era o prezență mai veche în părțile Bucovinei. Spre
exemplu, în ziua de 16 octombrie 1909, descoperim o contesă, pe nume Charlote
Kalinowska, care s-a cazat la Hotelul Central din Cernăuți[13].
Coborând în timp, descoperim că, la 1873, ziarele din Bad
Ischl, unul dintre cele mai renumite centre balneare ale Imperiului, la rubrica
sosiri, anunța cazarea contesei (Gräfin) Kalinowska (cel mai probabil, soacra eroinei noastre),
proprietară de pământ în Galiția, într-un apartament privat,
situat pe „Lüftenegger 4”[14].
Se pare că, în familia contesei Charlote (Karolina) Kalinowska, problemele
financiare, dar și sentimentale, erau nelipsite. Spre exemplu, în 1904, fratele
ei, Georg Ritter von Siemiginowski, un proprietar de pământ, a avut o tentativă
de suicid în camera unui hotel din Lemberg (Liov). El a fost descoperit, cu
răni grave și într-o stare de inconștiență, de către sora sa. Două posibile
cauze stăteau la baza reprobabilului său gest: o afacere amoroasă sau o
situație financiară precară[15].
* * *
În 1913, la poliția din Mihăileni, postul de șef era vacant.
Prin transfer, a fost adus Gheorghe Ivanciu, fostul șef al poliției din Târgu
Frumos, un personaj cu multiple încălcări ale legii, pentru care deseori fusese
sancționat[16].
Peste câțiva ani, datorită integrității sale profesionale,
Carol Isăcescu a fost numit din nou șef al poliției din Mihăileni. Astfel, în 1915,
V. G. Morțun, Ministrul de Interne, l-a destituit pe șeful poliției din micul
orășel, după ce acesta săvârșise numeroase abuzuri[17],
punându-l în locul său pe Isăcescu. Iată motivarea deciziei ministeriale:
„D-l prefect de Dorohoi îmi raportează că d-l G. Ivanciu, subcomisar clasa I, șef al poliției orașului Mihăileni, lasă foarte mult de dorit în îndeplinirea serviciului său, întrucât își petrece timpul mai mult prin cârciumi, jucând cărți și luând bani, sub diferite pretexte, de la mai mulți comercianți evrei din localitate.”[18]
La sfârșitul anului 1920, Carol Isăcescu și-a dat demisia din poliție[19]. El s-a retras la Dorohoi, unde și-a petrecut restul vieții. A trecut la cele veșnice, în ziua de 7 mai 1933. Adela i-a supraviețuit mai mulți ani, decedând la 29 februarie 1947. Ambii își află somnul de veci, alături de mult iubita lor fiică, în Cimitirul „Eternitatea” de la marginea vechii capitale a Țării de Sus. Trebuie să menționăm că monumentul lor funerar, din marmură, a fost lucrat la Botoșani de maestrul pietrar Alberto Pellegrinetti.
În concluzie, putem aminti o vorbă din popor, cu o puternică tentă ironică: „dragostea chioară și amorul ghebos”. Astfel, amorul ghebos ar desemna „un fel de dragoste leșinală” (lipsită de profunzime) „sau zmintită” (dezechilibrată), o formă de iubire luată în râs de către oameni și, tocmai de aceea, „zeflemisită în popor” [20].
Text de Ioan Iațcu
[1] V. Alecsandri, Scrisori, însemnări, ediție îngrijită, note și însemnări de M.
Anineanu, Editura pentru literature, București, 1964,
[2] Arhivele Naționale ale României-Serviciul
Județean Botoșani, Registrul Stărei
Civile pentru morți Botoșani,
1884, vol V, nr. inv. 5, fila 81.
[3] L. Datcu, Medicul lui Eminescu. Contribuții la biografia doctorului Francisc Isak
(https://luceafarul.net/medicul-lui-eminescu-contributii-la-biografia-doctorului-francisc-isak;
accesat la 16 august 2025).
[4] Arhivele Naționale ale României-Serviciul
Județean Botoșani, Registrul Stărei
Civile pentru căsătoriți, Dorohoi 1884, vol V, inv. 5, fila 56-58.
[5] „Voința Națională”, anul XIX, nr. 5314,
vineri, 6/19 decembrie 1902, p. 2.
[6] „Conservatorul”, anul V, nr. 206, joi,
22 septembrie /5 octombrie 1905, p. 2.
[7] Arhivele Naționale ale României-Serviciul
Județean Botoșani, Registrul Stărei
Civile pentru căsătoriți, Dorohoi 1906, fila 25.
[8] „Mișcarea”, anul II, nr. 39, sâmbătă, 20
februarie 1910, p. 2; „Dimineața”, anul VII, nr. 2150, sâmbătă, 20 februarie
1910, p. 1.
[9] „Universul”, anul XXIX, nr. 244, marți,
6 septembrie 1911, p. 1.
[10] „Adevărul”, anul XXIV, nr. 7897,
miercuri, 7 septembrie 1911, p. 3.
[11] „Universul”, anul XXIX, nr. 248,
sâmbătă, 10 septembrie 1911, p. 3.
[12] „Pesti Hirlap”, XXXIII, nr. 229, 27 szeptember 1911, p. 13; „Arbeiterwille”,
22 Jahrgang, nr. 270, Freitag, 29 September 1911, seite 4.
[13] „Czernowitzer Tagblatt”, 17 Oktober
1906, seite 5.
[14] „Ischler Cur-Liste”, nr. 10, Samstag, 19
Juli 1873, seite 1.
[15] Neuigkreits-Welt-Blatt”, 31 Jahrgang,
nr. 115, Wien, Freitag, 20 Mai 1904, seite 7; „Prager Tagblatt”, XXVIII Jahrgang, nr. 138, 19 Mai 1904, seite 2.
[16] „Opinia”, anul X, nr. 2039, miercuri, 20
noiembrie 1913, p. 2.
[17] Idem, anul IX, nr. 1721, miercuri, 24
octombrie 1912, p. 3.
[18] „Monitorul Oficial”, anul 252, marți, 11
(24) februarie 1914, p. 11.554-11.553.
Comments
Post a Comment