Misterele Botoșanilor 56
MISTERUL SIGILIULUI CU CIUTĂ
În materialul de față veți putea
descoperi o frântură din viața unui personaj emblematic de la finele veacului
al XIX-lea, pe numele său, Lascăr Ciutea.
Născut în 1850, ca fiu al soților Constantin și Maria Ciutea, acesta a fost un
inginer activ în mai multe orașe ale țării, precum Botoșani, Burdujeni și București.
De-a lungul tumultoasei sale
vieți, el a cochetat și cu arta scrisului, realizând astfel câteva creații
poetice reușite. Istoria sa, dar și a familiei sale, a fost investigată de către
scriitorul botoșănean Alexandru Bardieru, care a publicat, în 1972, un material
de mică întindere, intitulat „Un prieten
al lui Eminescu: Scarlat Ciutea”. Iată textul respectivului reportaj:
„O întâmplare plăcută a făcut să cunosc
recent pe venerabila octogenară Valeria Ciutea și tot o întâmplare neprevăzută
a făcut să dau peste o scrisoare din care se desprind unele date interesante
din punct de vedere genealogic și literar.
E vorba de poetul Scarlat Ciutea-Sișcanu,
care după mărturisirea Valeriei Ciutea, era prieten cu Eminescu și foarte
adeseori erau văzuți plimbându-se împreună și discutând pe ulițele
Botoșaniului de odinioară.
Scrisoarea este scrisă de fostul avocat
Mihail Ciutea, fiul lui Scarlat și este adresată unui prieten al său.
Iată conținutul:
24 septembrie 1936
Mult stimate și iubite prieten,
Interese profesionale m-au împiedicat să
răspund imediat cărții matale poștale. M-au bucurat mult rândurile pe cari mi
le scrieți, amintindu-mi cu drag de timpurile studenției noastre... Vremuri de
curat entuziasm..., cari nu se vor mai întoarce poate curând. Nu mai puțin mi-a
plăcut și mie frumoasa scrisoare pe ați adresat-o d-lui profesor N. Iorga...
Cetind-o, mi-am zis în gândul meu: mai sunt oameni cari înțeleg nevoile
vremurilor prezente și pun tot sufletul lor neprihănit, pentru îndreptarea
relelor de care suferim cu privire la lămuririle pe care mi le cereți despre C.
Ciutea, care scria versuri prin 1888 în Botoșani, nu este altcineva, decât
tatăl meu: Scarlat Ciutea-Sișcanu. A scris prin «Curierul» lui Scipione
Bădescu, prin «Convorbiri Literare», «Albina» etc., versuri și ode...
Ca spiță de neam, el este ardelean de
origine, venind un străbun de al lui, cu numele Ciuta, de prin părțile
Năsăudului, cam prin veacul al XVI-lea, în Moldova. Și astăzi în Năsăud există
familia Ciuta: doctori, avocați, proprietari etc. Numele de Ciuta, vine de la
capra ciută, femeia cerbului. Păstrez vechea stampilă a străbunilor, având ca emblemă,
o capră ciută. Venind cu vreo ocazie prin Botoșani, vei putea-o vedea.
Așezându-se în Moldova, acel străbun, cu vremea probabil că numele de Ciuta
prin îndulcirea lui a în ea, s-a prefăcut și numele în Ciutea. Un străbun
Neculai Ciutea, de prin ținutul Bârladului – unde se află și Dealul Ciutei – a
întovărășit plin de credință, pe domnitorul Dimitrie Cantemir, în fuga lui în
Rusia, după dezastrul de la 1711, împreună cu cei câțiva boeri rămași
credincioși (Vezi cronica lui Neculcea), reprodus acest episod și din volumul
lui C. Gane.
După mamă, (bunica mea)! Safta Sișcanu, soră
dreaptă a lui Scarlat Sișcanu, fost secretar de Stat de Interne, pe timpul
Domnitorului Cuza, la Iași – se coboară din vechea familie Șișcală, originar
din ținutul Dorohoiului. O stradelă de lângă biserica Sf. Neculai din Dorohoi,
mai purta înainte de războiu, încă numele de Șișcală. Moșia familiei Șișcală, a
fost pe vremuri: «Trestiana din fața Dorohoiului», unde se văd și astăzi urmele
vechilor curți. Le-am vizitat de aproape cu tatăl meu în 1913, arătându-mi
locurile copilăriei lui.
Aceste sunt puținele amănunte, pe care pot să
vi le dau prin scris acum. Altele când vom mai avea prilej să stăm mai mult de
vorbă, vi le voi comunica prin grai. Cu cele mai bune salutări, de vechi și
sinceră prietenie.
Mihail Ciutea
*
De reținut că Mihail Ciutea era rudenie cu
marele nostru istoric N. Iorga al cărui discipol se și socotea, iar relațiile
lor de prietenie au fost susținute de o corespondență statornică pe parcursul
multor ani”[1].
***
În toamna anului 1876, Lascăr
Ciutea, personajul nostru principal, a fost numit comisar de control în gara
Ițcani[2].
La 1 noiembrie 1880, în micul târg de pe malul stâng al Sucevei, Burdujeni, a
avut loc căsătoria lui Lascăr Ciutea cu Eugenia Dimitreanu (scrisă uneori și
Demetrian), în vârstă de 15 ani, fiica preotului Ioan (de 68 ani) și a
Nastasiei Dimitreanu (de 56 ani), ambii din Botoșani.
În certificatul de căsătorie, Lascăr
apare ca având vârsta de 23 de ani – fapt ce arată că văzuse lumina zilei în
1853 –, fiind născut la Bârlad, „din părinți necunoscuți”, „precum rezultă din
actul său de naștere”. Din mariajul cu Eugenia[3]
au rezultat trei copii, aceștia fiind Ștefan (1882-1899), Alexandrina
(1884-1921) și Mihai (Mișu) (1885-1937).
De la Burdujeni, Lascăr s-a mutat
la Botoșani, orașul natal al soției. Aici, începând cu anul 1887, a făcut politică liberală[4].
În perioada 1888-1889, el anunța, în presa locală, închirierea, iar apoi vânzarea,
a două rânduri de case aflate în oraș. Prima era situată în strada „ospitalului
filial, având cinci odăi și două antrete”, „o bucătărie, grajdu, șură, hambar
și alte atenanse”, toate „lucrate după sistemul cel mai nou”[5],
„iar cea de-a doua” era „situată vis-à-vis de biserica Roset, având patru odăi,
ambele având bucătărie, spălătorie, grajd, pivniță, fântână și grădină”[6].
Dintr-o informație de presă de la
1890 aflăm că Lascăr Ciutea îndeplinea funcția de conductor în cadrul corpului
tehnic al județului Botoșani[7].
Însă viața celor doi tineri soți
va cunoaște o nouă turnură. Prin sentința din 5 februarie 1893, Tribunalul
Botoșani a pronunțat desfacerea căsătoriei dintre Scarlat (Lascăr) Ciutea și
Eugenia. Divorțul era cerut de soție, aceasta indicând o serie de motive bine
întemeiate, cum ar fi „insulte, lipsa de îngrijire și părăsirea vieții
conjugale”. După cum arătau și martorii,
„Ciutea, în timpul vieței cu reclamanta, nu
îngrijea absolut de existența soției și a copiilor, adesea, o insulta, când să
cerea de cheltuială, că lipsea de acasă câte 2-3 săptămâni și, în cele din urmă,
a părăsit viața conjugală cu desăvârșire”[8].
*
Lascăr Ciutea a lăsat posterității câteva poezii, unele
dintre acestea fiind publicate în ziarul lui Scipione Bădescu, prietenul său cu
origini ardelene. Cu prilejul dării în folosință a marii realizări inginerești
a lui Anghel Saligny de la Cernavodă, patronul ziarului botoșănean anunța că
Lascăr Ciutea, „inginer și vechiu colaborator al nostru”, a scris „o prea
frumoasă poesie patriotică, inspirată Muzei sale de cătră mărețul act al
inaugurărei grandiosului nostru pod de peste Dunăre”[9].
Iată versurile:
„Răsunet
la
inaugurarea mărețului pod de peste Dunăre
|
Fericită este ziua, când o națiune serbează Fapte mari dăinuitoare pete secoli viitori, Ș-ia străbunilor mărire din trecut o
renviază, Precum soarele lucește după nouri
trecători! Optsprezece veacuri curs’au peste Dunărea bătrână, Decând ea ținea pe umeri falnic podul lui
Traian, Peste care trecând oastea-ia făcut Roma
stăpână Peste Dacia cea mare, peste plaiul
dunărean. De atunci și până astăzi coloniile romane, Un Regat, subt o coroană de oțel, au
închegat, Ce, stăpân pe ambe țărmuri apelor
danubiene, Ca’n trecut, un mal,
de altul prin pod falnic a legat. Monument măreț de
artă, vorbitor în veșnicie, Vei fi falnică
podoabă l’al Românului
avânt, Pronumit «Podul lui
Carol», Regelui ce va să fie Într’a veacurilor
undă pomenit p’acest pământ! Fericiți cei ce pun
mâna la a patriei ’nălțare Prin fapte și
monumente presentul pecetluind, Ei închiagă
viitorul, farmec dând și ’naripare Vulturului ce
planează pe amblemă, fâlfăind! Înainte, înainte,
mergi română națiune, Urieș îndreptă-ți
calea cătră’n mare viitor! Ai încreder că’n
veacuri steaua ta nu va apune, Căci Latina Gintă
este germene neperitor! Lascăr Ciutea, Inginer Cernavodă, 14 Septembrie, 1895” |
*
Cea de-a doua căsătorie a lui
Lascăr a fost cu Ecaterina Rignault. De origine franceză, aceasta a fost mama
horticultorului François Rignault, proprietarul celebrei vile „Rignault”, din
zona Cotrocenilor[10].
François s-a născut la 23 octombrie 1855, în comuna St. Martin dela Mer, și a
decedat, la 27 aprilie 1901, pe când avea vârsta de 45 de ani.
Dintr-o știre apărută în același hebdomdar
botoșănean, la conducerea căruia se afla Scipione Bădescu, aflăm că, în 1896,
„Lascăr Ciutea, distins și simpatic fiu al
urbei noatre, vechiu inginer și publicist, împlinind 25 ani în serviciul
Statului, și, ca atare, retrăgându-se în viață privată, se află, de vineri [15
noiembrie – n.n.], în mijlocul nostru, ca
oaspe al amicilor și cumătrilor săi, directorul acestui ziar [Scipione
Bădescu – n. n.], și d. A. Gheorghiade,
proprietar și vechiu director al Prefecturei Botoșani; special însă, spre a’și revede și îngriji copiii, – doi drăgălași băeți și-o dulce copilă, –
fructe ale primei sale căsătorii, de
acum vr’o 15 ani, din urba
noastră.– Actualmente, d. Ciutea se află stabilit definitive în București,
unde, parte prin munca sa onestă și inteligentă, parte prin produsul unei
norocite de-a doua căsătorii, se bucură de-o onorabilă situație materială,
grație căreia ’și-a putut permite a
se retrage atât de timpuriu din serviciul public, spre a se devote cu totul
familiei și liniștei sale casnice. Rentorcându-ne de-aci, azi sau mâne, la
București, d. Ciutea va pleca imediat, cu buna și stimabila d-sale soție, în
Italia, unde va petrece iarna întreagă. – Salutând cu dragoste pe iubitul
nostrum amic, cumătru și colaborator, – căci cetitorii «Curierului» nu odată au
avut prilejul de-a ceti și aprecia, în coloanele noastre, merituoasele sale
inspirațiuni poetice”[11].
Sosirea sa la Botoșani s-a făcut,
cel mai probabil, în ziua de 16 noiembrie, nu înainte de a trece prin Iași,
unde s-a cazat la Hotelul Traian[12].
La 3 ianuarie 1909, Ecaterina
Ciutea Șișcanu, în vârstă de 68 de ani, a decedat la București, în casa din
Strada Speranței nr. 37[13].
În calitate de membru al consiliului de familie, Scarlat a trebuit să facă față
asalturilor copiilor lui François (fiul Ecaterinei), pe care-i avea din căsătoria
cu Hélene Jules Marie. Aceștia – Margueritte, Louis și Jules –, solicitau
punerea în posesie „a legatelor ce li s-au lăsat prin testamentul” bunicii lor[14].
Probabil că, la un moment dat, datorită unor lipsuri financiare, inginerul a fost nevoit să revină la diverse activități specifice muncii pentru care era calificat. În 1911, Lascăr Ciutea a ieșit la pensie, fiind menționat ca „desemnator”[15].
Probabil că, după încheierea afacerilor
familiale din capitală, el s-a retras în nordul Moldovei, petrecându-și ultima
parte a vieții în apropierea copiilor din prima căsnicie. A încetat din viață
la Dorohoi, în casa sa din strada Carmen Sylva, la 29 iulie 1915. La data
dispariției avea vârsta de 65 de ani[16].
Procesiunea funerară avea să fie consemnată pe scurt în presa timpului:
„Miercuri s’a făcut cu solemnitate înmormântarea d-lui Scarlat Ciutea Șișcanu, socrul d-lui procuror V. V. Lovinescu”[17].
*
Despre Alexandrina, fiica rămasă
în viață, știm că a fost soția lui Vasile V. Lovinescu. Cei doi s-au căsătorit
la Dorohoi, la 28 iunie 1912[18].
Vasile a fost cunoscut celor din nordul țării prin lunga sa activitate în
magistratură. A fost, pe rând, ajutor de judecător la Tribunalul din Moinești
(Bacău), substitut de judecător la Tribunalul din Constanța), supleant la
Tribunalul din Tulcea[19],
iar în ultima perioadă din viață a fost procuror la Tribunalul din Dorohoi[20].
*
Fiul cel mic, Mihai Ciutea, s-a
născut la 28 septembrie 1885, în casa cu nr. 933 din Strada Roset, Botoșani. El
s-a remarcat printr-o frumoasă activitate avocățească, dar și politică. A
încetat din viață la 23 ianuarie 1937, la Botoșani[21].
Dispariția sa a fost anunțată de ziarele epocii, din care reținem următorul
text:
„O știre zdrobitoare, din Botoșani, ne anunță
că în noaptea de 22 Ianuarie s’a stins din viață
Mihail Scarlat Ciutea, avocat, fost prefect, în etate de 51 ani.
Un destoinic luptător
și valoros intelectual moldovean a fost Mihail Ciutea, făcând parte din falanga
acelora cari au pornit dintru început cu d.profesor Iorga, devenind un factor
de nădejde în organizația locală a partidului naționalist-democrat”[22].
Înmormântarea s-a făcut în ziua de marți 26 ianuarie, ora 14.00. În urma sa, a rămas o mamă îndurerară (Egenia Dimitrian) și o soție (Valeria) cu doi copii: Ștefan-Emanuel (Țucu) și Liliana-Marie (Ileana)[23].
*
De remarcat că toți copii lui
Scarlat sunt înhumați în cavoul familial de la „Pacea”. Tot acolo, alături de
Lascăr, își doarme somnul de veci și Eugenia Dimitreanu, prima sa soție, care a
avut neșansa să-și vadă copiii prăpădindu-se de tineri.
Text de Ioan Iațcu
[1] „Clopotul”, anul XXVIII, nr. 3419, duminica,
16 aprilie 1972, p. 2.
[2] „Românulu”, anul 20, vineri, 17 septembrie
1876, p. 3.
[3] „Curierul român”, anul II, nr. 46-47, marți,
25 decembrie 1890, p. 3, vezi „Carnetul sărbătorilor Sf. Eugenia”.
[4]
„Voința Națională”, anul IV, nr. 984, sâmbătă, 5 (17) decembrie 1887, p.
2.
[5] „Voacea Botoșanilor”, anul IX, nr. 41,
duminică, 23 octombrie 1888, p. 3.
[6] „Libertatea”, anul I, nr. 7, joi, 23 martie
1889, p. 4.
[7] Idem, anul I, nr. 46, joi, 21 decembrie
1889, p. 2.
[8] Arhivele Naționale ale
României-Serviciul Județean Botoșani, Registrul
Stărei Civile căsătoriți, nr. 5, vol. I, fila 43.
[9] „Curierul Român”, anul X, nr. 33, joi, 21 septembrie 1895, p. 2-3.
[10] „Universul”, anul XIX, nr. 113, duminică, 29
aprilie 1901, p. 3.
[11] „Curierul Român”, anul XI, nr. 40, duminică,
17 noiembrie 1896, p. 2.
[12] „Evenimentul”, anul IV, nr. 1100, sâmbătă,
16 noiembrie 1896, p. 3.
[13] Arhivele Naționale ale României, Registrul Stării Civile pentru morți,
1909, vol. IV, fila 44.
[14] „Dreptul”, anul XXXIX, nr. 32, joi, 29
aprilie 1910, p. 258-260.
[15] „Adevărul”, anul XXIV, nr. 7750, sâmbătă, 9
aprilie 1911, p. 4.
[16] Arhivele Naționale ale României-Serviciul
Județean Botoșani, Registrul Stărei
Civile pentru morți, inv. 1318, 1915, fila 198.
[17] „Universul”, anul XXXIII, nr. 183, duminica,
5 iulie 1915, p. 2.
[18] Arhivele Naționale ale României-Serviciul
Județean Botoșani, Registrul Stărei
Civile pentru născuți, inv. nr. 5, vol. VI, fila 54.
[19] „Evenimentul”, anul XV, nr. 69, sâmbătă, 5
mai 1907, p. 2.
[20] MOf,
nr. 61, marți, 16 (29) iunie 1915, p. 3932.
[21] Arhivele Naționale ale României-Serviciul
Județean Botoșani, Registrul Stării
Civile pentru născuți, nr. inv. 5, vol. V, fila 1023.
[22] „Neamul Românesc”, anul XXXII, nr. 18,
marți, 26 ianuarie 1937, p. 2.
[23] „Adevarul”, anul 51, nr. 16258, joi, 28
ianuarie 1937, p. 6; „Ordinea”, anul IX, nr. 2389, sâmbătă, 23 martie 1940, p.
5.
Comments
Post a Comment