Misterele Botoșanilor 46

POVEȘTI LA GURA SOBEI:

DIN TIMPURILE CÂND IERNILE NU ERAU MÂNCATE DE LUPI 

 

Dragă cititor, înainte de a începe relatarea unor evenimente dramatice petrecute cu 136 de ani în urmă în nordul țării, îți propun să lecturezi, pentru intrarea într-o atmosferă specifică unei ierni grele, câteva versuri dintr-o poezie apărută în ultimul deceniu din veacul al XIX-lea, intitulată „Moș Ajun”.

„E senin de sticlă. Noaptea-i nain, tată...,

Chiciura îmbracă pomii amorțiți.

Scârțâia zăpada sub picior călcată.

Gerul și cu vântul umblă înfrățiți.”

O măeastră mână vine și sădește.

Pe-a ferestrei geamuri ale iernei flori.

Flacăra din sobă cum ni le zărește.

Repede le-aruncă sute de colori...” [1]

1. Știri meteo de acum 136 de ani

 În prima parte a lunii ianuarie 1895, ziarul patronat de Ioniță Scipione Bădescu îi anunța pe cititorii botoșăneni despre vremea atipică înregistrată la sărbătorile de iarnă și în primele zile ale noului an.

„Rar ni s’a întâmplat s’a apucăm un timp frumos, cald și senin, ca acela de care ne bucurăm de la ’nceputul sărbătorilor pănă astăzi, adică de două săptămâni și mai bine. N’a mai rămas urmă de zăpadă, par’-c’am fi la ’nceputul primăverei. Pentru moment. (…) Numai de n’ar da vr’un ger puternic fără veste și fără zăpadă! După toate probabilitățile însă, basate pe prevederile esperienței, vom fi scutiți anul acesta de serioase primejdii climaterice, ceea ce ’ntărește speranța într’un bun viitor agricol.”[2]

Însă aceasta avea să fie liniștea de dinaintea furtunii, întrucât, spre finele aceleași luni, vremea înregistrată în nordul țării îl va determina pe directorul hebdomadarului să vorbească despre „zăpada căzută”, „în cantitate enormă, peste toată țara de sus”.

„Viscolul escepțional din săptămâna trecută, care-a întroienit o mulțime de localități din județele Dorohoiu și Botoșani, a făcut mai multe victime. Astfel, în împrejmuirea Botoșanilor s’au găsit patru cadavre nămolite subt zăpadă, și alte câte-va prin județ; iar la Dorohoiu, peste tot, nu mai puțin de 13 cadavre. – Afară de-aceste, s’au troienit și-au perit mulțime de vite mai mici. Printre animalele sălbatece s’au făcut de-asemenea mari ravagii, – în ciuda vânătorilor!”[3]

Știrile ajunse în capitala Moldovei erau dintre cele mai îngrijorătoare. Trenul Roman-Pașcani-Iași a rămas blocat, „din cauza viscolului puternic, aproape de stația Galbeni”. La fel și acceleratul București-Vaslui-Iași, care trebuia să soseasă la ora „8.30 dimineață, „înămolindu-se între Tecuci-Bârlad”, a sosit în Iași, pe la ora 4.30 seara[4]. La o zi după dezlănțuirea naturii, „trenul ce trebuea să sosească din București, via Pașcani”, nu se știa „unde se găsește, deoarece și liniile telegrafice” erau întrerupte[5].

La Iași, „din cauza viscolului care făcea a nu se vedea mai departe de 4 pași, o sanie se lovi de zidul liceului vechiu atât de tare, încât sania se resturnă, aruncând în omăt pe două” domnișoare, care de-abia au putut fi salvate de către trecători[6]. Furtuna teribilă, „însoțită de viscol”,, care s-a dezlănțuit asupra mai multor sate de la poalele munților din județul Bacău”, a făcut ca „mulți oameni și târle întregi de vite și oi” să cadă victime[7]. Și în județul Iași, viscolul a mai „nămolit o târlă cu 70 de oi a d-lui Leiba Bacalu”, astfel că „oile au murit înădușite”[8].

Niște negustori care au sosit în capitala Moldovei, venind din Basarabia, au relatat că, la est de Prut, viscolul „a fost atât de puternic, că a nămolit sate și târle de boi și oi”.  De asemenea, „mai multe stații ale drumului de fer, dintre Chișinău și Rosedlna” [Rozdilna-n.n.] erau în omăt, iar liniile telegrafice erau în cea mai mare parte întrerupte[9].  

Dincolo de aceste perturbări ale activităților cotidiene, oamenii în vârstă de prin satele Moldovei își vedeau, încă odată, previziunile împlinite:

„«N’au mâncat lupii iarna», ziceau moșnegii, încălzindu-se la soarele primăvăratic de acum două săptămâni. Astăzi, ei stând la gura sobei, se bucură că încă odată vorba bătrânească s’a împlinit.”[10]

2. Boierul de la Hudești și viscolul cel mare

Una dintre victimele căderilor mari de zăpadă și a viscolului ce s-au abătut peste județul Dorohoi a fost Ioan Franc, „cunoscutul proprietar din Hudești, fost deputat, fost senator, fost membru în consiliul județean și în Camera agricolă”. Iată firul întâmplării, așa cum a fost relatat de presa timpului:

      „Acum câteva zile, când avu loc viscolul cel mare care a bântuit în județele Botoșani și Dorohoiu, s’a întâmplat o adevărată dramă lângă satul Hudesci. Iată în câteva cuvinte faptele:

      D. Ioniță Franc, fratele judelui instructor din Roman, arendașul moșiei Hudescii, se dusese la Dorohoiu să cumpere medicamente pentru copila lui bolnavă, își termină repede afacerile, însă, când voi a se întoarce înapoi la Hudești, se stârnise un viscol teribil.

Grăbit de a duce medicamentele la țară voea să plece. Mai mulți amici ’sfătuesc să renunțe la această călătorie periculoasă; el însă persistă în hotărârea sa, încurajat încă de vizitiu, care’i spune că sunt voinici caii și vor străbate.

Pleacă,

Timp de două ore au mers cu vai nevoie. Când ajung însă la o cârciumă îndepărtată la o oră jumătate de Hudești, caii erau cu desăvârșire vlăguiți, viscolul devenise din ce în ce mai teribil, nu mai era nici o parte, și drumul părea imposibil. Cu toate acestea, după un mic popas, porniră înainte. Călătoria era cu atât mai primejdioasă, cu cât avea loc noaptea.

După un ceas de muncă, nenorociții călători recunoscură că au perdut drumul și că erau rătăciți. Atunci începură tot soiul de încercări pentru a’și regăsi calea.

Lupta era teribilă, căci era chestia de existența lor și frigul și viscolul începuse deja a’i înțepeni.

Au mers horhăind pe coclauri timp de trei ore, când de o dată d. Frank vede vizitiul căzând de pe capră în zăpadă absolut fără mișcare.

D Frank oprește caii, se dă jos și găsește visitiul ca un sloiu de ghiață, fără simțire. Îl ia în brațe și, fără a’și da seamă că nenorocitul vizitiu era un cadavru, îl pune în trăsură și îl învelește în propria sa blană de care se desbrăcase.

În acest interval, doui din cai, coprinși la rândul lor de ger, culcându-se în omăt, nu mai voiau să se scoale.

D. Frank, cu un curaj suprauman, așază corpul înlemnit al visitiului în blană, deshamă unul din cai și pleacă înainte.

Furtuna însă era atât de violentă, în cât ’i-a fost cu neputință a se mănținea călare; vântul’l isbea la pământ. Se dă jos de pe cal, pe care îl ia de dârlog și pleacă în direcțiunea în care credea că merge spre casă.

Cât timp a ținut această călătorie lugubră e imposibil a spune, dar după un spațiu de timp gerul îl dovedi și pe dânsul, mâna care ținea dârlogul era cu desăvârșire înghețată și puterile-i sleite de frig nu-i mai permiseră să meargă mai departe. D. Frank căzu grămadă în omăt, iar calul rămas slobod, cu instinctul său plecă spre casă.

La ora 7 dimineață d-na Frank și servitorii văd unul din cai care intră singur dishămat la grajdiu. Au înțeles imediat că s’a întâmplat o nenorocire și toții, înarmați de lopeți, pleacă pe urmele lăsate de cal.

La o depărtare de o jumătate de oră de Hudești, găsesc pe nenorocitul d. Frank acoperit sub omăt.  Era cu desăvârșire fără simțuri, cu un picior, o mână și un obraz cu desăvârșire înghețate.

Niște fricțiuni energice cu omăt l-au rechemat la vieață și nenorocitul fu readus la casa sa într’o stare de plâns.

Urmând cercetările mai departe s’a găsit și vizitiul și caii. Duoi dintre cai erau morți, ear vizitiul era cu adevărat sloiu de ghiață.

Ieri, d. Frank a fost transportat la București, unde i se face amputarea atât a brațului cât și a piciorului degerat.

În aceeași noapte a mai făcut treisprezece victime numai în județul Dorohoi.”[11] 

Ioan Franc (apud „Gazeta Dorohoiului”, anul X, nr. 18, sâmbătă, 2 iulie 1927)

3. Un bilanț înfiorător

               Într-un ziar apărut în capitala țării descoperim o lungă listă cu pierderile umane din județul Dorohoi, care a fost extrasă, cel mai probabil, din rapoartele autorităților.

„Victimele viscolilor

Din causa viscolului și a gerului ce a avut loc în județul Dorohoiu s’a întâmplat următoarele nenorociri:

1. Neculai Borșa, din comuna Brăești, s’a găsit acoperit de zăpadă aproape de cantonul No. 2, deși în viață, însă fără să poată vorbi din causa frigului;

2. Ion Clim, din comuna Hilișeu-Curt, găsit mort în zapada, pe teritoriul cotunei Buhaiu, din comuna Sindriceni;

3. Ion Mateiu, din comuna Broscăuți, găsit mort pe câmp, la locul numit Ghilanca, din acea comună;

4. Gh. D. Cimpoiu, Ileana D. Cimpoiu și C. Gh. Anton, din comuna Dimăcheni, găsiți morți în zăpadă pe teritoriul cătunei Mătieni, din acea comună.

5. Toader Morariu, Ștefan al Iloaei și Gh. Th. Lupașcu, din comuna Cordăreni, găsiți morți; iar Th. Lupașcu, Ion Cojocariu, Ion V. a Paraschivei și Ion Nechita, tot din acea comună, s’au găsit degerați pe teritoriul acelei comune;

6. Ion Gh. Gherasim și Dumitru Ursuleanu cu soția sa, din comuna Havârna, venind spre case, le-a degerat mânile și picioarele;

7. Băiatul Costachi a lui V. Ciobanu, d’impreună cu un alt locuitor, din Hănțești, venind spre case de la Dumbrăveni, au murit pe drum; iar locuitorii Gh. C. a Ilincăi, Enache Garneți și Ion T. Burda, tot din acea comună, au degerat la mâini;

8. Costachi Petre a Dascălului, din cătuna Mleneuți, comuna Suharău, găsit mort pe drum, venind spre casă cu un cal, care s’a găsit mort;

9. Gh. V. Pintilei, din satul Mileanca, d’impreună cu băiatul său Ioan, venind de la pădure spre casă, au murit pe drum, și

10. Un vizitiu al d-lui Ioan Franc, din comuna Hudești-Mari, venind din Dorohoiu cu sania cu 3 cai, a murit pe teritoriul acelei comune.

Indivizii morți au fost luați de familiile lor spre înmormântare; iar cei bolnavi au fost trimiși, parte în căutarea spitalului, iar pentru parte din ei s’a invitat d-nii medici respectivi de plăși ca să le dea ajutorul necesar.”[12]

*

               În încheiere, putem spune că, și de această dată, la început de 2026, vorba românească, „Iarna n’au mâncat-o lupii”, își dovedește valabilitatea.

„Au bătrânii o zicală Din pățanie, cuminte: «Iarna n’or mâncat-o lupii» – Și zicala – vezi, nu minte![13] Text de Ioan Iațcu

 

 

 

 

 

 

 

---

[1] „Românulu”, anul XXXIV, luni-marți, 6-7 ianuarie 1890/25-26 decembrie 1889, p. 2.

[2] „Curierul Român”, anul X, nr. 1, marți, 10 ianuarie 1895, p. 3.

[3] Idem, anul X, nr. 4, joi, 2 februarie 1895, p. 2. 

[4] „Evenimentul”, anul III, nr. 568, miercuri, 18 ianuarie 1895, p. 3.

[5] Idem, anul III, nr. 578, duminică, 5 februarie 1895, p. 3.

[6] Idem, anul III, nt. 575, joi, 26 ianaurie 1895, p. 2.

[7] Idem, anul III, nr. 578, duminică, 5 februarie 1895, p. 2.

[8] Idem, anul III, nr. 577, sâmbătă, 28 ianuarie 1895, p. 2.

[9] Idem, anul III, nr. 576, vineri, 27 ianurie 1895, p. 2. 

[10] Idem, anul III, nr. 581, joi, 9 februarie 1895, p. 1. 

[11] „Voința Națională”, anul XII, nr. 3062, sâmbătă, 11 (23) februarie 1895, p. 2.

[12] Constituționalul, anul VI, nr. 1637, duminică, 12 (24) februarie 1895, p. 2.

[13] „Drapelul”, anul XVII, nr. 2, marți, 3 (16) ianuarie 1917, p. 2.