Misterele Botoșanilor 54
PRIN VECHEA MAHALA A
GRECILOR: CASA PRIMARULUI ULLÉ
1. Pe „drumul cel mare ce vine din târg şi merge spre Trei Sfetitele”
La Botoșani, în zona Bulevardului Eminescu de astăzi (cunoscută
pe la 1801 sub numele de „Ulița Grecimii”)[1],
a străzii Mihail Kogălniceanu și în jurul Bisericii Sf. Trei Ierarhi (str.
Bucovina), trăia o mare comunitate de negustori balcanici (greci, macedoneni,
aromâni și albanezi). Întrucât erau de confesiune ortodoxă, aceștia erau denumiți
generic greci.
Una dintre cele mai vechi însemnări despre existența respectivei
suburbii datează din 1778, când Bălașa, soția răposatului negustor Nicola,
dădea lui Adam băcalul „o grădină în mahalaua Grecilor”[2].
În acest areal, unde casele erau poziționate în mijlocul
unor adevărate oaze de verdeață, trăiau Nicolae Medis
Hagi, Nicola Alhaz, Cârste Alexiu, zis Cristea Siva (ginerele căpitanului Sava), Ioan Ursian Papazoglu, Hristos Alexiu, Ioannis Panaghiotu, Anastasis
Ioan, Hariton Gheorghiu, Dumitrachi sin Iani Hagioglu, Haret Gheorghiu, Iordachi Ioan, Hristodor
Ioan ș. a. Aceștia erau embaticari, bacali și embori, ținând prăvălii și aducând
de la sud de Dunăre mărfuri cu toptanul. Dintre aceștia toți, la mare cinste se
afla doctorul obștii botoșănene, contele Antonio Caruso, originar din Corfu.
Trebuie să amintim că în oraș se mai aflau și alți greci deținători
de titluri de boierie, precum comisul Ion Mavromatis, comisul Anghelachi
Climinti, medelnicerul Iorgu Hristofor, comisul Alecu Ventura, serdarul Ioan
Cocotă (Kokata) din Ianina, precum și arhicunoscutul stolnic Nicolae Sofian, care
întreținea strânse legături cu Trapezuntul. Câțiva dintre ei s-au evidențiat ca
membri de seamă ai Eforiei, precum cei doi comisari, Neculai Cambani, din
Parnaxoi (Insula Paros) și Mihail Licachi, din Smirna.
Spre finele veacului al XIX-lea, structura etnică a
suburbiei se schimbă, astfel că o nouă elită își face apariția, din rândurile
căreia se remarcă farmacistul V. D. Vasiliu, doctorul Goilav, marele proprietar
Jean Goilav ș. a. Printre aceștia s-a aflat și juristul Eduard Ulea, nume care,
ulterior, a fost franțuzit în Ullé, pentru a căpăta o tentă urbană.
În această extremitate a Mahalalei Vrăbienilor, „care se mai numea și mahalaua grecilor” (1771)[3], pe „drumul cel mare ce vine din târg şi merge spre Trei Sfetitele”, se află casa acestui fost magistrat, om politic și avocat de mare succes. Astăzi, strada poartă numele marelui om de stat Mihail Kogălniceanu, iar clădirea la care ne referim se află la nr. 27, găzduind astăzi Palatul Copiilor.
2. Zbuciumul unui primar
responsabil
Eduard Ullé era originar din București și avea doctoratul
în drept, obținut la Universitatea din Bruxelles. Întors în țară, a ocupat postul
de procuror la Tribunalul Iași, de unde, la 1877, „s’a numit în aceeași calitate la tribunalul Botoșani”[4],
funcție din care va demisiona în toamna anului 1879[5].
A făcut politică liberală și a fost primar al Botoșanilor
în trei mandate, și anume în 1893, 1895 și 1901[6]. De asemenea, a fost deputat de Botoșani, la colegiul
I, în Parlamentul României[7].
Printre marile sale realizări se numără aducerea apei
potabile de la Bucecea, pentru care a depus eforturi considerabile. În acest
scop, în primăvara anului 1898 el s-a deplasat în capitala Moldovei, așa cum
aflăm din presa ieșeană.
„D. Eduard Ulle, primar al
orașului Botoșani, se află în orașul nostru.
D-sa a consultat mai mulți
ingineri din Iași relativ la lucrările pentru aducerea apei la Botoșani.”[8]
Dar acasă, la Botoșani, câțiva pretinși amici, cărora li s-a alăturat presa contestatară, s-au grăbit să ironizeze strădaniile sale, ridiculizându-l
în câteva versuri poznașe puse sub titlul „Jălaniile primarului”:
”Pentru apă m’am jertfit/ Și apa încă n’a sosit”[9]
Edilul Botoșanilor, conștient de importanța dezvoltării unui
sistem de alimentare cu apă, dorea să le-o ia înainte ieșenilor și a reușit.
Într-un articol, intitulat „Apa la Botoșani”, aflăm despre
contribuția sa decisivă în ceea ce privește îmbunătățirea vieții din urbea sa.
Materialul de presă, pe care îl reproducem integral, este deosebit de important
pentru a înțelege această etapă istorică din evoluția structurii urbane.
„Oraşul Botoşani ş’a realizat
una din cele mai mari înbunătăţiri, reclamată de timpuri, mulţumită energiei
competenţii şi stăruinţelor ce au pus dl. Eduard Ullea ce să găseşte acum din
nou în fruntea administraţiei acelei comuni.
E vorba de alimentarea
oraşului cu apă potabilă şi în condiţiunile cele mai bune ca calitate şi
cantitate, ceia ce va permite pe viitor ca sănătatea publică să fie mai
garantată cum şi să’şi eie naştire şi oare-care industrii a căror existenţă atârnă
in cea mai mare parte de acest element.
S’au perindat la comuna
Botoşani mulţi barbaţi animaţi de cele mai bune intenţii pentru europenizarea,
ca să zicem aşa, a oraşului lor, între care Boian şi Hasnaş au realizat ca
primari, înbunătăţiri reale, cum: strade, şcoli, etc; cât priveşte alimentarea
cu apă bună şi suficientă întinderei oraşului şi numărului populaţiei; d-lui
Ed. Ulle îi revine onoarea proectului de a capta isvoarele abundente de la Bucecea,
a începe şi termina această inportantă lucrare. D-Sa a învins toate piedicile
cu o stăruinţă şi o energie vrednică de laude pentru aşi vedea opera începută
şi a avut de luptat chiar contra prietinilor, de idei cînd aceştia au văzut că
trajeul conductelor le ar putea aduce un câştig personal.
Astăzi opera d-lui Ullea e
îndeplinită; Botoşenenii au apă deocamdată la 2500 m. c. cu perspectivă de
spori la 6—7000 m. c. după trebuinţă şi e captată în cele mai bune condiţiuni,
cu toate instalaţiunile necesare serviciului public; rămăne deacum ca ea să
satisfacă şi pe cel privat, pentru care deja să fac studiile necesare la
serviciul hidraulic.
De această lucrare să leagă
implicit şi canalizarea, a cărui proect e în studiu deja, şi dl. Ullea speră
că, cu începerea anului viitor să realizeze şi această mare înbunătăţire pentru
asanarea oraşului
Suntem siguri că, cu energia
şi buna voinţă ce o are de aşi vedea oraşul în cele mai bune condiţiuni
higienice, va reuşi să învingă toate greutăţile ce se vor ivi ca să
îndeplinească şi această lucrare însamnată pentru Botoşani şi care îl va pune
in fruntea tuturor oraşelor din Moldova de Sus.
Cînd oare va avea şi Iaşul norocul ca chestia alimentărei lui cu apă şi bună şi suficientă să fie un lucru înplinit?”[10]
3. O vizită politică cu multe scene hilare
Într-o
vreme când lider al grupării locale era Ion I. C. Brătianu, Eduard Ullé a fost
vicepreședintele organizației liberale botoșănene, alături de farmacistul V. D.
Vasiliu, poreclit, datorită autorității sale, „Vede Vasiliu”. Trebuie să
amintim că, pe strada Kogălniceanu, ei erau vecini gard în gard. Cu timpul,
relațiile lor de colaborare s-au răcit, ajungându-se ca cei doi să provoace o
sciziune în partid. Astfel, au apărut două facțiuni, fiecare avându-și propriul
lider.
Pe fondul acestei crize, Ion I. C. Brătianu a fost nevoit să întreprindă o serie de vizite la Botoșani. Astfel, în iarna anului 1911, liderul de la centru sosește cu trenul în gară. În mod surprinzător, nu a fost întâmpinat ca un adevărat oaspete de seamă de către liberalii botoșăneni, ci de rivalii lor politici, mai precis de liderii conservatorilor locali. Organul oficial al acestui partid ne oferă posibilitatea, peste vremuri, să descoperim felul cum s-a desfășurat această întrevedere intens mediatizată de către presa capitalei:
„Scene nostime de
la sosirea d-lui Brătianu
D. Brătianu a sosit la Botoşani, Joi la orele şase seara.
Scene nostime s’au petrecut cu prilejul acesta.
La coborârea din vagon, şeful liberalilor, care fusese
întovărăşit de la, Verești, de dl. Mavrocordat, a fost luat în primire de d. V.
D. Vasiliu, care nu i-a mai dat drumul din mână. Bietul domn Mavrocordat era
zăpăcit, săracul, şi fâstâcindu-se, se retrase într’un colţ unde medita, cu
tristeţă, la nestatornicia lucrurilor omeneşti. Luându-l în primire, d. Vasiliu
duse pe şeful liberalilor în salonul de aşteptare clasa l-a, unde avu loc, cum
se zice, o recepţie. D. Brătianu se postase la mijlocul salonului la stânga sa
avea pe d. Vasiliu. Asistenţii intrau pe uşa din faţă, făceau temenele
înnaintea ilustrului operator de la Răteşti [moșie a spitalelor civile, pe care Ionel Brătianu, în
calitate de ministru de interne, o luase în arendă, deși cumnatul său era
eforul așezământului – n.n.]
şi
eşeau prin uşa de din dos.
Şeful liberalilor, adresându-se d-lui Vasiliu, îi zise:
— Te rog prezintă-mi pe amicii noştri.
— Bucuros, şefule, răspunde d. Vasiliu.
Un domn cu capul mare, cu ochelari şi mic ca un piciu,
îşi făcu apariţia, se închină înaintea d-lui Brătianu.
— D. Theodor Silion! zise d. Vasiliu.
— Încântat! răspunse şeful liberalilor, strângând mâna
„amicului“ Silion.
Un domn înalt, cu barba scurtă, împărţită în două.
— D. Vasile Isăcescu! zise d. Vasiliu, prezintând pe noul
venit.
— Încântat! răspunse d. Ionel Brătianu.
— D. Ciolac! continuă d. Vasiliu.
— Încântat! replică d. Brătianu.
— Enchanté, se simţi obligat să zică d. Ciolac.
— D. Codrescu! zise d. Vasiliu.
— Încântat! răspunse d. Brătianu.
— D. Leon Ghica Dumbrăveni! zise d. Vasiliu.
— Încântat! îi dădu replica d. I. Brătianu...
Scena aceasta delicioasă, dură vreo zece minute.
D. Vasiliu se îngălbeni, — se roşi, se înverzi, — schimbă
toate culorile curcubeului, dar în zadar.
Liberalii nu prea ţinuseră să onoreze pe şeful lor,
venind la gară.
În cele din urmă, d. Brătiamu se decide să plece.
— Vă mulţumesc, domnilor, ca v’aţi deranjat să veniţi la
gară!
În timpul acesta sosi şi d. Ulle. Scurt, mititel, rămase
neobservat în mijlocul marelui număr de oameni înalţi cari se perindaseră înnaintea
şefului... Cu siguranţă însă că amicii săi l’au aranjat bine pe lângă d.
Brătianu...
D. Brătianu se urcă într’un cupeu, alături de d.
Mavrocordat şi, când să iasă trăsura din curtea gărei, zări pe nişte stâlpi,
nişte afişe albe, prin cari probabil, i se ura buna-venire, căci, adresându-se
însoţitorului său îi zise, arătând afişele :
— Mulţumesc pentru delicata atenţiune.
D. Mavrocordat scoase capul pe fereastra cupeului şi ceti
în gura mare: „Bine-ai venit, Răteşti!“
Bietul Jenică roşi. Coloarea era aşa de vie şi aşa
frumoasă, în cât d. Ionel Brătianu nu se putu opri să nu-i zică:
— Bravo ! Culoarea asta e bună pentru vinuri la cârciuma
„La trei fraţi“.
Tot om practic Ionel!
Dezbinările dintre
liberali
Dulcea armonie dintre liberalii botoşieneni, nu scapă
nici o ocaziune de a se afirma.
Un prilej nimerit, — nu se putea mai nimerit, — s'a
înfăţişat diverselor cete liberale, la întrunirea pe care au ţinut’o Duminică
în sala şcoalei Marchian. Vom reda cele întâmplate, cât se poate de obiectiv,
lăsând faptele să vorbească de la sine. Prezident al întrunirei era, după cum
se ştie doctorul Bucşenescu.
Conştient de rolul său, de a nu lăsa cu nici un preţ pe
rivalii săi din partid să se afirme, doctorul Bucșienescu întocmise în aşa fel
lista oratorilor la întrunire încât.., nu rămăsese nici un loc pentru aceşti
rivali.
La un moment dat, când venise rândul unuia din devotaţii
săi, doctorul Bucşienescu luă în mâni hârtia pe cari erau însemnate numele
oratorilor şi voi să citească..numele doctorului Goilav.
Ca prin minune, zeci de voci din sală; îl întrerupseră:
— Ulle ! Să vorbească Ulle! Ulle!
D. Ulle era în sală, într’un colţ, şi-şi zâmbea
mefistofeliceşte în barbă.
— D. Ulle nu e înscris pe lista oratorilor, răspunse
presidentele Bucşenescu la apostroafele azistenţilor.
— Ce are a face! Vrem pe d. Ulle! Ulle, să vorbească
Ulle!
— Dar nu e înscris! E rândul d-lui dr. Goilav, răspunse
preşedintele, începând să se enerveze.
Ce are a face! Ulle Ulle! Ulle!
— Domnilor, prin strigătele dv, nesocotiţi cu totul rolul
meu de preşedinte al întrunirei.
Aveţi aerul de a mă blama!
Să-mi daţi voe să vă spun că cunosc atribuţiuniie mele ca
preşedinte al întrunirei şi...
D-rul Bucşenescu se înfuria din ce în ce.
Lucrurile ar fi luat o întorsătură gravă, căci mulţimea
să încăpăținase și cerea din răsputeri ca să vorbească d. Ule. Acesta continua
să zâmbească, curios să vadă sfârşitul acestei scene, pe care de altfel tot
dânsul o pusese la cale.
În cele din urmă, cu spume la gură, d-rul Bucşenescu se
resemnă şi dădu cuvântul d-lui Eduard Ulle.
Acesta, ajutat de amicii săi din sală, — cari îl
înconjurau într’una cu aplauze, rosti un discurs care-l aduse din nou pe planul
întâi.
Furia trinităţii, dr. Bucşenescu, V. D. Vasiliu,
Enăşescu, nu mai cunoaşte margini.
Aceşti trei corifei liberali, cari au luptat atât de
mult, alipindu-şi în cele din urmă şi pe d-rul Goilav pentru anihilarea d-lui
Eduard Ulle şi cari credeau că au şi reuşit să-l scoată din circulaţie, s’au
trezit, de odată cu Ulle redivivus, cu mortul întors de la groapă, mai viu ca
ori când.
Si mortul acesta le va da de lucru, după câte se vede. O să azistăm în curând, la scene duioase de armonie liberală.”[11]
4. O știre tristă din interbelicul botoșănean
În ziua de
vineri, 23 martie 1934, locuitorii orașului primeau cu tristețe vestea trecerii
la cele veșnice a distinsului jurist și om politic Eduard Ullé. Iată cum era
relatată de către presa centrală această dispariție:
„BOTOŞANI, 24. — Azi dimineaţă a încetat subit din viaţă
avocatul Eduard Ulle. fost în mai multe rânduri decanul baroului, deputat în
numeroase legislaturi şi primar al oraşului nostru. Eduard Ulle era
vice-preşedintele organizaţiei liberale şi unul din cei mai de seamă
jurisconsulţi din Moldova. Distins conferenţiar şi admirabil gospodar. Ulle
moare in vârstă de 87 ani.”
*
Despre
vechi case și povestiri reale din trecutul Botoșanilor, care readuc la viață
farmecul orașului de altădată, vă invit să urmăriți în continuare pagina
acestui blog.
Text
de Ioan Iațcu
[1] A. Gorovei,
Monografia oraşului Botoşani, Ediția
Primăriei de Botoșani, Institutul de Arte Grafice „M. Saidman”, Fălticeni,
1926, p. 365, p. 60.
[2] N. Iorga, O carte despre Botoșani,
în „Revista Istorică”, anul XII, nr. 1-3, ianuarie-martie 1926, p. 187.
[3] A. Gorovei, op. cit., p. 55.
[4] „Curierul de Iassi”, anul X, nr. 109, vineri, 7 octombrie 1877, p. 3.
[5] „Curierul Balassan”, anul VII, nr. 131, duminică,
11 noiembrie 1879, p. 2.
[6] A. Gorovei, op. cit., p. 421.
[7] G. D. Nicolescu, Parlamentul Român. 1866-1901. Biografii și
portrete, I. V. Socec, București, 1903, p. 477.
[8] „Opinia”, anul I,
nr. 247, duminică, 1 martie 1898, p. 3.
[9] „Steagul”, anul V, nr. 7,
marți, 17 martie 1898, p. 2.
[10] „Ecoul Moldovei”,
anul XI, nr. 9, joi, 6 septembrie 1901, p. 3.
Comments
Post a Comment