Misterele Botoșanilor 48

 

DIN PITORESCUL ARHITECTURII BOTOȘĂNENE: VECHEA CLĂDIRE A VĂMII

Foto 1. Arhitectul Statie Ciortan și Vama din Botoșani (apud Statie Ciortan, Studii și realizări...); interpretare grafică, I. Iațcu 

1. Un arhitect necunoscut botoșănenilor

Statie Ciortan, arhitectul „de pură și statornică inspirație românească” [1], s-a născut la 12 octombrie 1876, în localitatea Roșiuța, din vechiul județ Mehedinți. A fost profesor la Școala Superioară de Arhitectură din București, a condus Societatea Arhitecților din România (1929-1932) și a fost decan al Corpului Arhitecților din România (1932-1940). 

Statie Ciortan a continuat principiile școlii lui Ion Mincu, evidențiindu-se într-o perioadă marcată de afirmarea unei arhitecturi de stat, în special în contextul reconstrucției naționale a țării. Preocuparea sa principală a fost reinterpretarea formelor arhitecturii tradiționale românești.

Prin importanta funcție ce a deținut-o, și anume cea de arhitect-șef și apoi de director al serviciului construcțiilor și arhitecturii din cadrul Ministerului de Finanțe, el „a impus stilul autohton la clădirile percepțiilor din Capitală și provincie, fie lucrând direct la proiecte, fie aprobându-le”[2].

Cea mai importantă operă a sa se află în București și este una dintre podoabele arhitecturale ale țării. Despre începuturile acestei lucrări monumentale aflăm detalii din publicistica vremii. Astfel, în ziua de sâmbătă, 9 noiembrie 1913, în prezența ministrului de finanțe Alexandru Marghiloman, se punea piatra fundamentală a palatului Vama-Poștei (astăzi sediul Inspectoratul General al Poliției Române). După cum ne informa presa de atunci, arhitectul „Ciortan a depus o muncă extraordinară pentru facerea planurilor și a devizelor cu un personal restrâns și o cheltuială destul de mică”[3].  

Printre clădirile publice proiectate de către acest remarcabil arhitect se numără: Localurile Percepției Fiscale din București și Ploiești, Localurile Administrației Financiare din București, Ploiești, Câmpulung-Muscel, Târgoviște, Giurgiu, Buzău și Bacău, Palatul Monitorului Oficial (București), Localul Fabricii de Timbre (București), Localul Internatului Liceului „Traian” din Turnu-Severin, Casa de odihnă a funcționarilor Ministerului de Finanțe (Predeal), Proprietatea Casei de Credit a Ministerului de Finanțe (București-Filaret)[4].

Statie Ciortan a realizat și planuri pentru numeroase vile particulare din București, Sinaia, Turnu-Severin, Eforie Nord și Vânjuleț (Mehedinți). De asemenea, a proiectat tâmpla bisericii din Roșiuța, satul său natal, precum și numeroase piese de mobilier în stilul tradițional românesc[5].

2. O clădire în cel mai pur stil românesc

Printre realizările lui Statie Ciortan, în care vom descoperi frumusețea stilului neoromânesc, se află și vechea clădire a administrației Vămii din Botoșani (Foto 1). Edificiul este situat în imediata apropiere a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

În 1912, un proiect de modificare a unor articole din legea generală a vămilor preciza că în nordul Moldovei „se va înființa un nou birou vamal Botoșani-Intrepozite”[6].      

Constructorul noului sediu a fost arhitectul V. V. Ștefănescu[7] (autorul proiectului Catedralei Reîntregirii Neamului din Alba Iulia), de altfel, unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Statie Ciortan.

Clădirea, care la 1924 era prezentă în peisajul urbanistic al zonei[8], se evidențiază prin turnul de la stradă, o structură specială care o înfrumusețează și-i conferă monumentalitate (Foto 5). Totodată, edificiul are un caracter funcțional, întrucât a fost prevăzut la interior cu birouri, ghișee și apartamente, dar și cu depozite spațioase, în special pe latura dinspre gară (Foto 1, 2).

Foto 2. Vama din Botoșani - Sala ghișeelor (apud Statie Ciortan, Studii și realizări...)

Conform principiilor abordate în arhitectura de atunci, monumentalitatea și soliditatea acestui edificiu erau garanții „de trăinicie în fața sguduirilor pământești”[9], așa cum s-a întâmplat în 1940 și 1977.

Foto 3. Clădirea fostei vămi, văzută dinspre Strada Uzinei (foto autor)

Formele tradiționale utilizate, constând din elemente de sorginte autohtonă, cum ar fi streșinele pronunțate, arcele frânte, panourile cu decoruri florale, coloanele în torsadă (care se inspirau din logiile brâncovenești), conferă fațadelor o plastică vibrantă. Echilibrul existent între volume și proporții insuflă clădirii un farmec propriu, evidențiind-o în acest imens areal, așa cum era, pe vremuri, zona din proximitatea gării (Foto 3-4). 

 

Foto 4. Intrarea în clădirea fostei vămi (foto autor)

Foto 5. Turnul clădirii, văzut dinspre Strada Uzinei (foto autor)

În 1928, în urma reorganizării serviciului exterior al vămilor, biroul Antrepozite Botoșani a fost inclus în circumscripția vamală I Cernăuți[10]. Din acest mare oraș, de curând intrat în fruntariile țării, avea să vină ca director la Vama Botoșani Vasile Negulescu[11]. Acesta va fi personajul unui incident neprevăzut, după cum vom descoperi mai departe. 

3. „Focul de la Vama Botoșani”

Așa suna titlul unui articol de presă apărut în iarna anului 1936, din rândurile căruia aflăm despre o întâmplare care se putea solda cu consecințe deosebit de grave. Iată textul:

„Botoșani, 16 [februarie] – Un incendiu s’a declarat astăseară la clădirea vămii de lângă gara Botoșani.

Focul a luat naștere dela un coș defect dela apartamentul locuit de șeful vămii, d. Negulescu.

Fiind observat imediat, s’a dat alarma și o echipă de pompieri a sosit imediat la fața locului. După o oră de muncă pompierii au reușit să localizee incendiul înainte de a lua proporții. Nici mărfurile aflate în vamă și nici birourile n’au suferit vreo stricăciune.”[12]

4. În loc de încheire

Așadar, vechea clădire a vămii din Botoșani poate deveni un obiectiv destinat pasionaților de turism cultural. De asemenea, în acest areal profesorii de liceu pot realiza vizite ghidate extrem de reușite cu elevii. Că este prea departe de centrul orașului sau că edificiul nu poate fi legat de alte obiective reprezentative ale urbei, nu cred sunt argumente care pot scuza lipsa unei astfel de întreprinderi. Mă întreb oare câți iubitori de cultură au realizat excursii la Popăuții lui Ștefan cel Mare ori la Uzina electrică din vecinătate sau chiar la Gara Botoșanilor, locul din care s-au îmbarcat în vagoane soldații plecați să lupte în atâtea războaie ce au marcat destinele țării.     

Text de Ioan Iațcu

---

[1] Eugen Teodoru, Orașul Ciortan, în „Săptămâna”, serie nouă, nr. 415, vineri 17 noiembrie 1978, p. 4.

[2] Ibidem.

[3] „Minerva”, anul V, nr. 1763, duminică, 10 noiembrie 1913, p. 1.

[4] Statie Ciortan, Studii și realizări în arhitectura românească. Din activitatea unui profesionist, Institutul de Arte Grafice Maravan S. A. R., București, 1940, f. p.  

[5] Ibidem.  

[6] „Voința Națională”, anul XXVIII, nr. 7936, duminică, 22 ianuarie 1912, p. 3.  

[7] Statie Ciortan, op. cit.

[8] „Arhitectura”, anul III, 1924, p. 136.  

[9] Leontin Iliescu, Moartea arhitectului Statie Ciortan, în „Universul”, anul 58, nr. 1, miercuri, 1 ianuarie 1941, p. 14.  

[10] „Națiunea”, anul II, nr. 13, joi, 19 ianuarie 1928, p. 4.  

[11] „Zorile”, anul I, nr. 83, vineri, 26 iulie 1935, p. 5.

[12] „Dimineața”, anul XXXII, nr. 10.472, miercuri, 19 februarie 1936, p. 2.