Misterele Botoșanilor 55
UN MEDIC ÎN FOLOSUL SĂRACILOR:
„DISTINSUL ȘI PREASTIMABILUL” ȘTEFAN HASNAȘ
Ștefan Hasnaș s-a născut 27
decembrie 1847 (după alte surse, în 1846[1]) și a trecut la cele
veșnice în data de 22 septembrie 1898. A fost căsătorit cu Zoe Urlățeanu care,
la data dispariției soțului, avea vârsta de 46 de ani. Zoe a fost învățătoare
la școala de fete din Târgul Burdujeni[2]. Din acest mariaj știm au
rezultat mai mulți copii, dintre care doi au murit la vârste fragede: Gheorghe
(26 octombrie 1881 – 18 februarie 1900) și Titi (24 martie 1888 – 8 martie
1894). Dacă inițial medicul a fost înhumat la Burdujeni, ulterior osemintele
i-au fost transferate la Cimitirul Eternitatea din Botoșani, acțiune realizată cel
mai probabil de către soție.
Ștefan Hasnaș a absolvit
Facultatea de Medicină şi Chirurgie din Bucureşti. După încheierea studiilor, a
activat în capitală ca intern al Spitalelor Civile. În anul 1872 a fost promovat,
de la medic de batalion, clasa II, la clasa I[3], care corespundea gradului de locotenent. În
contextul războiului ruso-româno-turc (1877-1878), el a îndeplinit funcția de
medic șef al Regimentului 7 Dorobanți[4], poziţie din care s-a
retras, „prin înaltul decret cu No. 1416, din 3 Iunie 1878”, când
„s-a primit demisia din armată a medicului de
batalion clasa I Hasnaș Ștefan, din regimentul 7 de dorobanți, și tot prin
același decret s-a trecut cu gradul său în corpul medicilor milițieni din
districtul Prahova, comuna Ploesci.”[5]
La 5 Mai 1878, „Direcțiunea generală
a serviciului sanitar”, instituție centrală care coordona serviciile medicale
la nivel național, anunța că
„D. decan al facultăței de medicină din
Bucurescĭ, prin adresa Nr 243, comunică că D. doctor Ștefan Th. Hasnaș, în
virtutea certificatuluĭ de aptitudine la gradul de doctor în medicină și
chirurgie, liberat de corpul profesoral și visat de D. rector al universitățeĭ,
înregistrat la No. 147, din 19 curent, a obținut dreptul de liberă practică a
medicineĭ în țéră.”[6]
La scurt timp, a fost numit în
postul de medic-ajutor al județului „Kiustengea” (Constanța), structură
administrativă intrată de curând în fruntariile României, de unde va fi
înlocuit, în august 1879, de doctorul în medicină Theodor Sușiu[7].
Ulterior,
Ștefan Hasnaș a îndeplinit funcţia de medic al penitenciarului Dobrovăţ – sistem
carceral militar care funcţiona în mănăstirea cu acelaşi nume din judeţul
Vaslui, astăzi în județul Iași –, din care demisionează în februarie 1886, în
locul său venind doctorul N. Teodosescu[8].
Nu ştim prin ce împrejurări
decide să se întoarcă în părţile sale natale. Astfel, în 1886, el participă la
concursul pentru ocuparea poziţiei de medic primar al spitalului „Pulcheria
Ghyka” din Hârlău.
În primăvara anului 1887, un gazetar
ieșean, ajuns cu prilejul unei excursii la Hârlău, unde vizitează aproape toate
stabilimentele publice din localitate, ne relatează că „medicul spitalului
dependent de Epitropia Sf. Spiridon este d. doctor Ștefan Hasnaș, care este și
medicul orașului.”[9]
În martie 1887, postul de la
Hârlău era din nou vacant, în locul lui Ștefan Hasnaș urmând să vină doctorul
Ştefănescu[10].
Anunț apărut în
„Curierul român”, anul III, nr. 4, joi, 21 ianuarie 1888
La începutul anului 1888, Ștefan
Hasnaș a fost numit în postul de medic-primar al judeţului Dorohoi,
înlocuindu-l pe doctorul Sigismund Chernbach căruia i se acordase pensia[11]. Din această poziție,
care avusese un caracter de provizorat, „revine ca medic al urbei Hârlău și al
plășii Coșula”[12],
în septembrie 1888. Ulterior, el ajunge medic al plășii Siret[13].
Calitățile de medic cu
experiență i-au fost apreciate de către pacienți, așa cum reiese dintr-un anunț
de mulțumire transmis de Grigore Crupenschi, un mare proprietar din părțile
Hârlăului, pe care-l reproducem în continuare:
„Soția mea suferind mai multe ḑile, de o bóla
periculósă, am recurs la ajutorul D-luĭ Dr. Ștefan Hasnaș, medicul plășei
Coșula, care cu amabilitatea ce’l caracterizează,
s’a grăbit a
respunde la apelul meŭ, ḑiua ca și în mezul nopțiĭ, în modul cel mai demn de
laudă. Astfel grație cunoscinților medicale desfășurate și cu acésta ocasie de
cătră Dl. Dr. Hasnaș și îngrijirlor sale devotate și zelóse, soția mea astă-ḑi
este scapată din mănile morții, se află convalescență și merge spre complecta
însănătoșare.
Plin de
recunoscință cătră Dr. Dr. Ștefan Hasnaș, pentru ḑelul și desinteresaria cu
care s’au grăbit a veni în căutarea bólei soțieĭ mele, și convins că asemenea
consciincióse serviciĭ nu se pot prețui în bani, mĕ grăbesc la rândul meu, a
exprima în public D-lui Dr. Ștefan Hasnaș viuele mele mulțumirĭ și profundă
recunoscință a întregei mele familie.”[14]
În 1889, Ștefan Hasnaș,
„medicul plășii Siretiul”, a fost numit provizoriu „medic al spitalului din
târgul Burdujeni, până la ocuparea acelui post prin concurs”[15]. El îl înlocuia pe
medicul Rabinovici[16].
Această situație probabil că nu
a fost bine privită de către colegii de breaslă, astfel că, prin intermediul
presei, se atrăgea atenția directorului serviciului sanitar, doctorul Iacob
Felix (membru al consiliului medical superior București), precum că
„dr. St. Hasnaș, medicul plășei Siretul, jud.
Botoșani, contrar prescripțiunelor legei sanitare, care’l obligă să domicilieze
în centrul și reședința plășei, locuiește din contra la o extremitate a
județului, la Burdujeni, în loc de a locui la Bucecea; neglijând astfel cu
desăvârșire serviciul său de medic al țăranului. Acest d. dr. Hasnaș ocupă,
contrar legei cumulului, 3 funcțiuni deodată și anume: 1) Medic al plășei
Siretul 2) Medic al construcțiunelor noui și 3) Medic circumscripției XXIX C.
F. R.”[17].
Cu toate aceste nemulțumiri
manifestate în branșă, el devine titular al spitalului din micul oraș aflat la
granița României cu Imperiul Austriac. Acest fapt se petrece în urma „concursului
ținut în 1895 pentru ocuparea în mod definitiv a posturilor de medici de orașe și
de spitale rurale”, clasându-se ultimul din cei 15 admiși (cu 352 de puncte) dintr-un
total de 17 înscriși[18].
Așadar, noul său statut era
prezentat în presa botoșăneană sub forma unui anunț: „Dr. Ște. Hasnaș, medicul
plășii Siretiul ș’al spitalului
județean din Burudjeni”.
*
Puţinele date culese din
publicistica vremii ne permit să surprindem, sub formă de „flashuri”, şi alte
aspecte din viața publică şi privată a acestui medic botoşănean.
Pe când activa ca medic la
Hârlău, el a oferit elevilor şcolii de băieţi de aici mai multe obiecte ca
premii[19].
Mergând pe urmele sale,
descoperim că în urma marelui incendiu din Burdujeni (15 aprilie 1890), care „a
prefăcut în cenușă un număr de 99 de case, iar 136 de familii, compuse din 600
suflete, aŭ rĕmas pe drumurĭ fără adĕpost”[20], alături de Luca Valerian
Goilav, Gheorghe Vasiliu, H. Marcovici şi H. Costiner, Ştefan Hasnaş a făcut
parte din comitetul de ajutorare a sinistraţilor, „vr’o 400 familii, mai toate israelite”[21], distribuind liste de
subscripţiuni şi ducând o campanie de sensibilizare a opiniei publice[22].
Soția medicului, Zoe Hasnaș, obișnuia
să se implice în diverse acțiuni caritabile desfășurate de Comitetul doamnelor
din Burdujeni. Alături de ea se aflau și alte doamne din oraș, precum Adelina
Zambra, Cecilia Adamovici, Agripina Marcu, Olimpia Călinescu și Maria Radovici.
În ajunul Crăciunului din 1895, „pentru ajutorarea copiilor săraci și silitori
de la școlile acelui têrg”, comitetul a distribuit „11 paltonașe, 14 părechi
ciubote și ciboțele, și 9 șăluțe, la 22 elevi și eleve”. Cu respectivul prilej,
presa botoșăneană amintea și de ajutorul din iunie 1894, când același comitet
al „doamnelor burdujenene”, a mai distribuit
„îmbrăcăminte
și alte mijloace la un număr de elevi și eleve cu bune purtări și sârguință.
Ajutoarele ambelor acestor dățĭ represintă o valoare de peste 400 lei, – fond
resultat din cotisațiile d-nelor și alte colecte binevoitoare”[23].
În ziua de 20 ianuarie 1896,
Comitetul doamnelor din târgul și gara Burdujeni, în fruntea căruia se afla Zoe
Hasnaș, cu concursul șefului de gară, Corado Zambra, „a dat în salonul gărei
din Burdujeni, un bal în folosul copiilor săraci ai școalei din acest târg”,
prilej cu care s-a strâns suma de 422 de lei[24].
La balul funcționarilor publici
organizat în saloanele gării de la marginea orășelului, în februarie 1898, pe doctorul
Hasnaș îl regăsim în lista celor prezenți la acest important eveniment public[25]. Medicul participă, în
calitate de invitat, și la balul dat la Hârlău, organizat cu prilejul onomasticii
primarului Grigore Rozan. Respectivul eveniment a avut loc de sărbătoarea Sf.
Grigore Teologul[26].
Un eveniment de mare răsunet se
petrece în vara aceluiași an (1898). Cu prilejul întoarcerii în țară a regelui
Carol și a principelui Ferdinand, în urma vizitei întreprinsă de către aceştia
în Rusia, trenul regal oprește și în gara Burdujeni. În cadrul comitetului de
primire întrunit cu respectiva ocazie se aflau „dr. St. Hasnaș cu d-na și
d-rele”. În scurta întrevedere de pe peronul gării, regele „s-a întreținut cu
d-nele Greceanu și Bengescu, precum și cu d-nii dr. Hasnaș, cu procurorul
Moisiu și judecătorul de instrucție Neculcescu”[27]. Acest eveniment a avut
loc în ultima parte a lunii iulie, cu puțin timp înainte de drama care va lovi
crunt familia Hasnaș.
*
La
Botoșani, în toamna anului 1898, un necrolog apărut în presa locală anunța
„moartea subită a distinsului și prea
stimabilului Doctor Ștefan Hasnaș, vechiu medic al Spitalului județean din
Târgu-Burdujeni, decedat ieri, marți dimineață, în cea mai plină vigoare a
vârstei, abia numărând încă 52 ani, și înmormântat astăzi, joi, 24 ale
curentei, în cimitirul acelui târg”.
„Doctorul Hasnaș – continuă anunţul
funebru – lasă în urmă-i un nume iubit și
prea stimat, iar ceea ce mărește mai mult jalnica publică, e că lasă o familie
grea și crud îndurerată”.
Publicistul Scipione Bădescu,
directorul şi proprietarul ziarului care făcea trista înştiinţare, îl considera
un „bun și vechiu amic”[28].
Întrucât fusese găsit mort în
camera sa, iar cauza decesului nu se cunoștea, Parchetul a demarat propriile
cercetări[29].
Actul de moarte arată că el a încetat din viață în mod „subit”, la 22
septembrie 1898, la ora șase dimineața, în casele din Strada Mare, cu nr. 81[30].
Presa ieșeană oferea și ea amănunte
despre ultimele clipe din viața medicului din Burdujeni:
„Eri dimineață, dl. dr. Ștefan Hasnaș, medicul
plășei Siret, cu reședință în Burdujeni, a fost găsit mort în pat.
Defunctul doctor, alaltă-ieri Luni, a fost prin Iași, unde ș’a plasat două copile la școală. În aceiași
zi, adică Luni d-rul Hasnaș, plecând cu trenul de 5 jum. spre Burdujeni. La
Pașcani pănă la sosirea trenului de Burdujeni a jucat în gară pantarola cu mai
mulți prieteni în care timp se plângea de dureri de piept.
Ajuns acasă la ora 12, s’a culcat și dimineață a fost găsit mort în pat.”[31]
În aceeași presă, care apărea
în capitala Moldovei, descoperim și alte detalii despre această dispariție
fulgerătoare:
„D. Hasnaș era de o constituție robustă. Luni
noaptea sosise dintr’un voiaj cere-l făcuse la Iași. Fiind obosit s’a culcat
răpede și într’o poziție rea. Din cauza poziției luată s’a produs o circulație
anormală, care a adus ruptura unei mici arterii în creieri. Agonia a ținut vr’o
3 oare. Toată intervențiunea energică a d-rului Binder, chemat telegrafic din
Suceava, n’a putut servi la nimic”[32].
Iată descrierea înmormântării
sale, în care vom descoperi numeroase detalii privind atmosfera apăsătoare a
micului târg de graniţă a României cu Imperiul Austriac:
„În ziua de 25 a. l. c. a. A avut loc
înmormântarea mult regretatului dr. Ştefan Hasnaş. Tărguşorul era tot în doliu.
Toate felinarele cernite şi aprinse, toate prăvăliele şi case particulare cu
steaguri negre, zic toate, de oarece de la gară şi pănă la cimitir, chear la
case ţărăneşti era câte un steag de doliu. Pe un dric de 6 cai era aşezat
sicriul de metal pe care era aşezat sabia cu teaca şi chipiul şi o frumoasă
coroană din partea familiei. Pe dric erau atărnate peste 3 coroane splendide.
Cordanele dricului erau purtate de dr. Leonescu, dr. Manolescu şi farmacist Corjescu.
Onorurile militare au fost date de un detaşament de geandarmi pedeştri
comandată de dl. Căpitan Fotino, un sergent în frunte purta cele 4 decoraţiuni
ale defunctului. Musica, Scoala de băeţi şi de fete. Toţi funcţionarii C. F. R.
în frunte cu dl. Zambra, Şeful staţiei, funcţionarii vamali şi un numeros
public, astfel că abea sa putut strebate străzile. Sau ţinut 3 discursuri
foarte mişcătoare. Unul la biserică de către dl. Gr. Rozan din Hârlău, altul în
faţa spitalu[lui] de către dl. Leonescu medic primar şi al 3-lea la cimitir de
dl. Manolescu medic de plasă.
Discursurile au fost foarte mişcătoare
astfel că toţi presenţi au început a plănge. Cortegiul era de cel puţin 1000 de
oameni printre cari: Miclescu subprefect Zambra şeful staţiei, dr. Leonescu,
dr. Moisescu, dr. Manolescu, dr. O Binder, dr. Buteanu, farmacist Corjescu şi
Rang, Inginer Adamovici, Inginer Argenti, Armăşescu, Rozan, Idieru, Mantacaş,
Alexandrescu, Merjvinschi, Ed. Merjvinschi C., Ipieru P., Călinescu, Urlăţeanu,
Ţupa, precum şi funcţionarii poştei de la gara Burdujeni, funcţionari austriaci
de la Itzcani şi Suceava cu totul peste o mie.
Înmormântarea a fost grandioasă”[33].
*
De la Ştefan Hasnaş ne-a rămas două
lucrări științifice cu caracter medical, după cum urmează:
1. Debridările colului uterin în timpul facerei. Thesă pentru Doctorat
în medicină prezentată și susținută la 15 Maiu 1878 de Ștefan Hasnaș, Doctor în
Medicină și chirurgie, vechiu intern al Spitalelor Civile din București. Medic
șef al regimentului 7 de Dorobanți etc., Bucuresci, Tipografia A. Grecescu,
1878 (44 p.);
2. Contribuțiuni la studiul Paludismului. Memoriu presentat la concursul
de medic primar al Spitalului din Hârlău, Tipografia Lucrătorilor Români
Asociați, Iași, 1886, 25 de p.
*
Contemplând monumentul funerar cu inscripțiile abia lizibile, dar cu fotografiile defuncților neobişnuit de mari și de clare, nu poți să nu te gândeşti la dramele care, pe tot parcursul celei de-a doua jumătăţi a ultimului deceniu de la finele veacului al XIX-lea, aveau să lovească în mod nemilos această familie. Mai întâi, pierderea fetiței, pe când avea vârsta de 6 ani (1894). Nu este exclus ca unele afecțiuni, dublate și de emoțiile puternice produse de marea supărare dată de dispariția copilei, să fi grăbit sfârșitul medicului (1898).
Pentru familie, totul a culminat cu decesul băiatului, care era bolnav de tuberculoză, pe când acesta avea vârsta de 18 ani. Evenimentul s-a petrecut la 17 februarie 1900, în casa din Strada Națională (despărțirea a II-a)[34].
Din doi în doi ani,
îndurerata Zoe Hasnaș avea să-și vadă trei membri ai familiei sale trecuți la
cele veșnice, apoi osemintele lor aduse la Botoşani, oraș în care ea şi-a trăit
restul zilelor, fiind îngropată în cavoul comun.
În faţa acestei amenajări
funerare se află mormântul familiei Elena şi Ştefan Hasnaş, care au trăit în
perioada 1877-1947, respectiv 1886-1958. Datorită amplasamentului atât de
apropiat, cel mai probabil, cele două personaje provin din familia doctorului.
[1] G. Ştrempel (coord.), Bibliografia românească modernă. 1831-1918, vol. II, D-K, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p. 593.
[2] „Libertatea”, anul I, nr. 22, joi, 6 iunie
1889.
[3] MOf, nr. 90, sâmbătă, 22 aprilie/4mai 1878, p. 2520.
[4] „Romanulu”, anul 21,
sâmbătă, 6 augut 1877, p. 705.
[5] MOf,
nr. 129, marți, 13/25 iunie 1878,
p. 3506.
[6] Idem, nr. 115, joi, 25
mai/6 iunie, 1878, p. 3164.
[7] Idem, nr. 190,
miercuri, 22 august/3 septembrie 1879, p. 5439.
[8] „Epoca”,
anul I, nr. 76, 20 februarie 1886.
[9] Curierul Balassan, anul XV, nr. 45, miercuri
22 aprilie/4 mai 1887, p. 3.
[10] „Constituționalul”, anul III, nr. 3, joi, 26
martie 1887.
[11] „Curierul Român”, anul III, nr. 4, joi, 21
ianuarie 1888.
[12] Idem, anul III, nr. 21, sâmbătă, 23 aprilie
1888.
[13] „Timpul”, anul 17, nr. 72, joi, 30 martie
(11 aprilie) 1895, p. 2.
[14] „Voacea Botoșanilor”, anul IX, nr, 26,
vineri, 1 iulie 1888, p. 3.
[15] „Lupta”, anul VI, seria III, nr. 958,
miercuri, 18 octombrie 1889, p. 2.
[16] „Curierul Român”, anul IV, nr. 36, joi, 19
octombrie 1889, p. 2.
[17] „Lupta”, anul IX, nr. 1824, sâmbătă, 3
octombrie 1892.
[18] MOf,
nr. 4, vineri, 7 (19) aprilie 1895, p. 124;
„Lupta”, nr. 4, vineri, 7 (19) aprilie 1895, p. 124.
[19] „România
Liberă”, anul XI, vineri, 23 octombrie (4 noiembrie) 1887, p. 2.
[20] „Voacea Botoșanilor”, anul XI, nr. 13,
duminică, 22 aprilie 1890, p. 3.
[21] „Curierul
Român”, anul V, nr. 12, joi, 19 aprilie 1890.
[22] Idem, anul V, nr. 13, joi, 26 aprilie 1890;
„Curierul Balassan”, anul XVIII, nr. 51, miercuri, 9 (21) mai 1890, p. 3.
[23] „Curierul Român”, anul X, nr. 1, marți, 10
ianuarie 1895, p. 3.
[24] „Universul”, anul XIV, nr. 29, duminică, 4
(16) februarie 1896, p. 3.
[25] „Adevărul”, anul XI, nr. 3086, sâmbătă, 14
februarie 1898, p. 2.
[26] „Opinia”, anul I, nr. 230, marți, 10
februarie 1898, p. 2.
[27] Idem, anul II, nr. 71, miercuri, 29 Iulie 1898, p. 3.
[28] „Curierul Român”, anul
XIII, nr. 35, joi, 24 septembrie 1898, p. 3.
[29] „Universul”, anul II, nr. 403, duminică, 27
septembrie 1898, p. 4.
[30] Arhivele Naționale ale României-Serviciul
Județean Suceava, Registrul Stării Civile
pentru morți, 1889, nr. 513, fila 95.
[31] „Evenimentul”, anul VI,
nr. 1632, joi, 24 septembrie 1898, p. 3.
[32] „Opinia”, anul II, nr. 119, marți, 29
septembrie 1898, p. 2.
[33] „Evenimentul”, anul VI, nr. 1637, miercuri,
30 septembrie 1898.
[34] Arhivele Naționale ale
României-Serviciul Județean Botoșani, Registrul
Stărei Civile morți, 1900, nr. inv. 774, vol. I, fila 124.
Comments
Post a Comment