Misterele Botoșanilor 36
DOMNIȘOARA
CU CĂȚELUL:
O
POVESTE DIN DOROHOI, CU ECOURI ÎN CRAIOVA
În zona Botoșanilor, la finele secolului al
XIX-lea și începutul celui următor, era la modă ca persoanele înstărite să
fie imortalizate în fotografii alături de câinii lor de companie.
La Dorohoi, în toamna anului 1911, tânăra
Lucreția Predescu a dorit să realizeze o astfel de imagine. Pentru scena
fotografică, ea s-a pregătit cu atenție, până în cele mai mici detalii. Și-a
ales o ținută elegantă, compusă dintr-o bluză bogat decorată, peste care a
așezat un șal, după vechea modă, în care astfel de piese vestimentare se
transmiteau din generație în generație, de la bunică la nepoată. Botinele
negre, înalte, ne sugerează că la Dorohoi timpul era destul de rece.
Mai mult decât atât, ea a aranjat-o și pe
cățelușa de companie, prietena ei devotată, cel mai probabil un Teckel
(Dachshund) cu păr lung, negru și pieptul galben. Fundița prinsă la urechea șoricarului
exprimă delicatețea, dar și atașamentul și grija stăpânei față de acest membru
al familiei, semn că nu era destinat acțiunilor cinegetice, așa cum era
obiceiul timpului.
Dar cine era domnișoara Lucreția Predescu?
Tânăra din imagine era fiica lui Dumitru
Predescu, șeful Regiei Monopolurilor Statului din orașul Dorohoi, și a Mariei
Predescu. Mama ei s-a născut în anul 1868, la Craiova, în familia profesorului Ion
(1835-1905) și a Anei Ilarian.
Deși poza s-a făcut în octombrie 1911,
expedierea din Dorohoi a avut loc în data de 14 februarie 1912. La momentul în
care fotografia, în format carte poștală, a fost trimisă, destinatara, Maria
Ilarian, locuia pe strada Sf. Mina nr. 1, în suburbia Obedeanu din Craiova. Aceasta nu era altcineva decât mătușa ei maternă. Pe verso, Lucreția a făcut
următoarea însemnare: „Amintiți-vă în
treacăt de mine”.
La 3 mai 1914, în casa aflată în Strada Carmen
Silva nr. 89 Dorohoi, mama tinerei s-a săvârșit din viață. Avea vârsta de 46 de
ani[1].
În același an, Lucreția D. Predescu, în calitate
de urmașă a mamei sale, alături de câteva mătuși – toate având calitatea de
moștenitoare ai defunctului Ion Ilarian din Craiova –, a fost implicată într-un
proces civil intentat pentru plata sumei de 8.760 lei către Maria Ilarian. Banii
reprezentau zestrea acesteia, conform actului dotal[2].
*
Cât privește simpaticul patruped, deși nu știm
cum se chema, putem aminti că, în acele vremuri, printre numele de căței la
modă se aflau următoarele: „Teki”, „Licuța”, „Stroloh” și „Croquant” (pentru rasa
Teckel/Dachshund); „Nezo” (pentru prepelicar); „Romeo” (pentru rasa Brac);
„Coco” (pentru Bulldog francez); „Pufi” (pentru Pudel); „Cățeluș” și „Bubi” (pentru
Fox Terrier); „Tac” (pentru Basset); „Rip” (pentru Rattier); „Florica” (pentru
rasa Ogar); „Stap” (pentru Pointer englez); precum și „Stopi”, „Zmeu” „Max”
„Fifi”, „Lily”, „Victor”, „Țuki” (pentru rase neprecizate). Majoritatea acestor
nume apar în anunțurile de pierderi din București și Iași, iar în toate
cazurile se ofereau recompense substanțiale.
*
Imaginea de la începutul celui de-al doilea
deceniu din veacul al XX-lea, surprinsă într-un atelier fotografic dorohoian,
ne transpune în universul intim al unei tinere burgheze din nordul Moldovei. Totodată,
ne permite să reconstituim crâmpeie din viața ei, cum ar fi bucuria de a
petrece timpul într-un mod plăcut, în compania animalului preferat. Fotografia dezvăluie
o pagină mai puțin cunoscută din viața unei fete, o mare iubitoare de animale, ai
cărei părinți, originari din părțile Olteniei, se stabiliseră în cel mai nordic
județ al Regatului României.
Text de Ioan Iațcu
[1] Arhivele Naționale ale României-Serviciul
Județean Botoșani, Registrul Stărei
Civile pentru morți, Dorohoi, 1914, nr. inv. 1318, fila 47.
[2] „Monitorul Oficial al României”, nr. 172, miercuri, 29
octombrie/11 noiembrie 1914, p. 7158.
Comments
Post a Comment