Misterele Botoșanilor 51
BOTOȘĂNENCE DE ALTĂDATĂ,
PROMOTOARE ALE PORTULUI POPULAR ROMÂNESC
Astăzi sărbătorim Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută și sub numele de
„Sânzâiene”, o sărbătoare solară și florală plină de bucurie. Cu acest prilej,
vă propun o scurtă călătorie în lumea tradițiilor vestimentare românești din
părțile Botoșanilor.
„Portul popular românesc e în deosebi una din cele
frumoase podoabe a originalităței noastre artistice și a credinței noastre față
de tradiție”, scriau, în 1911, reprezentanții „Ligii Culturale”, în contextul
organizării concursului de porturi naționale de la Vălenii de Munte[1].
Cu prilejul diverselor serbări, doamnele și domnișoarele
din părțile Moldovei de Nord obișnuiau să se îmbrace în costume naționale,
devenind, aidoma principeselor Marițica Bibescu și Elena Cuza, ori a reginelor Elisabeta
și Maria, adevărate ambasadoare ale portului tradițional românesc.
Costumul, cu multitudinea variantelor sale, precum și a
nuanțelor care variau de la ținut la ținut, și de la sat la sat, era de un
pitoresc deosebit. Dincolo de calitățile estetice, portul unei cămăși curate în
zi de sărbătoare conferea femeii o grație și distincție aparte, calități ce au
fost surprinse de pictorii și artiștii-fotografi din a doua jumătate a secolului
al XIX-lea și din prima jumătate a celui următor.
Țesăturile din mătase, cânepă sau
lână, din care se făceau cămăși, poale, fote și brâie, nu puteau fi realizate
decât în atelierele unor boieroaice cu inițiativă și putere financiară. În
această direcție, două informații aparținând unor cărturari care s-au preocupat
de istoria Țării de Sus – agronomul Ion Ionescu de la Brad și protoiereul Constantin
Ciocoiu –, constituie mărturii de o deosebită valore.
Ajuns la curtea lui Emanoil (Manolachi) Mișoglu de la
Mileanca (socrul lui Toderiță Boian, primarul Botoșanilor), întemeietorul
științei agricole românești avea să fie deosebit de impresionat de producția
artizanală coordonată de stăpâna casei, Ecaterina (Catinca) Mișoglu. În descrierea
acestei frumoase moșii de pe Valea Podrigei, el aduce
„tributulu nostru
de admirațiune domnei Mișolu pentru rênduéla ce amŭ vêḑutŭ în casa sa de țéră,
pentru ostenéla ce pune în lucrarea aceea ne întreruptă cu care se deosebétŭ
odinéoră femeele Românilorŭ. Cu deosebire avem de însemnatŭ aicĭ lucrarea
lâneĭ, văpsitulŭ și țesutulŭ eĭ. Covórele ce face în casă dómna Mișolu asunt de
o acurateță în desenŭ, de o vioitate în coloritŭ și de o fineță cari face pe
observatorŭ se se întrebe din ce fabrică sunt eșite? Covórele aceste frumóse se
facŭ de către însași dómna Mișolu.”[2]
Peste jumătate de secol, Constantin Ciocoiu – care a slujit
timp de 50 de ani la micuța biserică din lemn „Vârgolici” –, în cercetarea edificiilor
religioase din județul Dorohoi a făcut ample observații despre moșia Văculești,
acolo unde, în
„afară de
agricultură și vitecultură, mulți săteni se ocupau și cu diferite meserii, iar
sătencele cu industrii casnice, țesături de pânză, ștergare, lăicere, scoarțe
în diferite desemne, datorită gospodinei soții Sofia Hareta, care le îndemnă și
le observă, rămasă amintire în localitate.”[3]
*
Simțul rafinat al femeii botoșănence poate fi documentat și
de cele câteva fotografii păstrate pe modestele monumente funerare din cele
două mari necropole ale orașului – „Eternitatea” și „Pacea”.
Dar cine sunt aceste personaje care, în diverse momente
ale vieții lor, au ținut să se fotografieze în portul tradițional românesc?
Prima imagine o înfățișează pe Elisabeta Cocotă
(1869-1932), soția lui Iancuțu (1855-1924), din marea familie de origine
grecească Kokata. Cea de-a doua fotografie aparține Eugeniei, tânăra soție a
economistului Anton Petrescu, care s-a săvârșit din viață în 1925, la numai 37
de ani.
*
La Dorohoi, reședința județului învecinat, înainte de Primul Război Mondial, precum și în perioada interbelică, se remarcă neobosita activitate a Octaviei Răutu. În calitate de soție a juristului și senatorului Alexandru Răutu, șeful organizației locale a Partidului Național-Țărănesc, ea a transmis în familie gustul pentru arta tradițională românească.
Aceastră ilustră profesoară s-a
dedicat instruirii elevelor în micile producții de artizanat casnic, care, așa
cum era concepția acelor timpuri, nu-l făcea pe om milionar, dar îi „asigura
bunul traiu”. În 1913, un corespondent al ziarului „Universul” descria o astfel de
producție școlară coordonată chiar de către directoarea Școlii Profesionale de
Fete.
„De abia de doi ani înfiinţată, şcoala
profesională de fete din oraşul nostru, pusă sub direcţiunea activă a d-nei Octavia
Răutu, a realizat în acest scurt interval progrese însemnate.
Corpul profesoral compus din d-na directoare
Octavia Răutu, pentru limba română;. d-şoara. Mărioara Onciu, pentru limba fanceză;
d-şoara Agripina Ivaşcu, pentru desen şi caligrafie ; d-na Virginia Liciu şi
d-şoara Lavinia Ştefănescu, pentru lucru manual; preotul Ciocoi, pentru
religie; d. Pascu, pentru aritmetică şi d. M. Posluşnicu pentru muzică, – a
dovedit că este la înălţimea misiunei sale.
Astăzi a avut loc la școală o serbare de fine
de an, organizată de direcţiune, şi la care au participat numeroase persoane
din înalta societate dorohoiană.
Excelentul cor al şcoalei, de sub conducerea
d-lui profesor M. Posluşnicu, a intonat, „Sărbătoarea andaluzei” şi alte
cântece reuşite.
D-na Octavia Răutu, directoarea şcoalei, a
ţinut o frumoasă cuvântare, arătând situaţiunea. şcoalei pe anul acesta.
D. primar C. Andrei a adus elogii
profesoarelor pentru lăudabila activitate desfăşurată, a felicitat pe elevele
meritoase, promjţând şi pe viitor concursul primăriei.
Preotul C. Ciocoi, profesor, de religie, a
vorbit în numele corpului profesoral.
După ce muzica militară a executat câteva
bucăţi, asistenţa a vizitat expoziţia şcoalei aranjată în sala clasei a II-a.
Expoziţia, aranjată cu mult gust, coprinde o
secţie de desen, caligrafie, picturi-aquarele şi broderii după natură,
executate de elevele clasei I şi II şi o altă secţie cuprinzând lucruri de
mână: carou de venisse, milieuri, cămăşi, cearşafuri etc.
Asistenţa a admirat câteva splendide picturi
de flori naturale, executate cu măestrie de elevele Zoe Roşcanu şi Natalia
Chipăruş, preum şi motive de covoare naţionale şi alte picturi executate de
elevele: Alexandrina Budişteanu, Ecat. Muntanu, Elisabeta Chirilă, Mărie
Ciubotariu, Isab. Dron, Adela Petrovici şi Otilia Niculescu, din cl. II.
La desen şi caligrafie se disting elevele
Adina Derigault, Isabela Soponaru şi Adriana Cu-sin, din clasa I şi Zoe Roşeanu
şi Maria Ciubotaru din clasa II.
Ceea ce a făcut in deosebi admiraţia
vizitatorilor au fost lucrurile de mână, executate cu multă artă de elevele
Aspasia Iftodiu, Haea Marcus şi A. Bordianu din cl. I.
La clasa II se disting elevele: Zoe Boşeanu,
Maria Scutelnicu, Alexandrina Budişteanu, Natalia Chipăruş, Florica Niculescu,
Marg. Savencu, Olarescu, Armeanu şi Constanta, Budişteanu.
La orele 12 din zi serbarea s’a terminat şi
asistenţa, în sunetul muzicei militare, s’a retras cu frumoase impresii,
felicitând corpul profesoral al şcoalei.”[4]
Așadar,
această temă, care are drept punct central costumul de sărbătoare românesc,
continuă să ofere informații inedite, cu rolul de a completa munca
etnografilor, sociologilor, muzeografilor, dar și a altor categorii
profesionale preocupate de acest univers plin de forme, culori și texturi.
Despre
cochetăria și istoria privată a unor frumoase femei botoșănence din timpuri
apuse, vom afla în viitoarele postări găzduite de acest blog.
Text de Ioan Iațcu
[1]„Viitorul”, anul IV, nr. 1247, luni, 11 iulie
1911, p. 2; Gazeta Transilvaniei, anul LXXIV, nr. 151, luni-marți, 12/25 iulie
1911, p. 3.
[2] Ion Ionescu (de la Brad), Agricultura română din Judetiulu Dorohoiu,
Imprimeria Statului, București, 1866, p.
362.
[3] „Gazeta Dorohoiului”, anul X, nr. 2,
sâmbătă, 12 martie 1927, p. 2.
[4] „Universul”, anul XXXI, nr. 165, marți, 18
iunie 1913, p. 3.
Comments
Post a Comment