Misterele Botoșanilor 42
POVEȘTI LA GURA
SOBEI
CERAMIȘTI ȘI MEȘTERI SOBARI DE ALTĂDATĂ (I)
De-a lungul mileniilor, soba a fost, pentru
omenire, nu numai instalația de încălzit și gătit, ci și una dintre primele
forme ale cinematografiei.
Jocul luminii pe suprafața sobei,
generat de focul ce ardea în vatră, crea o veritabilă proiecție cinematografică,
animând personajele sau reliefând diversele decoruri geometrice și florale redate
pe plăcile de teracotă. De altfel, modul lor de dispunere în construcția sobei amintește
de succesiunea cadrelor dintr-o rolă de film.
Probabil că, și la Botoșani, oamenii, adunați în jurul sobei, pentru a pregăti mâncarea ori pentru a se încălzi în timpul lungilor ierni aspre, nu făceau altceva decât să cânte ori să depăne povești, legende, istorisiri de familie și întâmplări din viața de zi cu zi. Din când în când, câte un nou-sosit în casă, văzând binefăcătoarea căldură emanată de instalația termică, va fi fost interesat de istoria respectivei sobe, chestionând gazda despre costurile unei asemenea investiții cu întrebări de genul acesta: Cine a fost meșterul sobar care a construit-o? De unde a luat teracota? Cât au costat materialele și manopera?
La astfel de întrebări, putem și noi să dăm răspunsuri,
numai că acestea se vor limita doar la realitățile din ultimul sfert al veacului
XIX-lea și începutul celui următor.
*
Primul ceramist botoșănean, producător de teracotă,
a fost Mihai Vasiliu, poreclit „Teramic”. La 1879, el a întemeiat prima fabrică
de obiecte ceramice, devenind astfel unul dintre reprezentanții de marcă ai
mișcării industriale din urbea Botoșanilor. Aceste aspecte le aflăm dintr-un text
scris în 1892 de către un jurnalist ieșean.
„Ceia ce
merită o deosebită antențiune este cu drept cuvânt fabrica de sobe în teracotă
a d-lui Mih. Vasiliu care deja ș’a câștigar un nume și o clinetelă foarte
întinsă.
D-l. M. Vasiliu a fost trimis de Comuna
Botoșani pentru a învăța Ceramica în Germania. D-sa, este cel întâiu Român care
s’a dedat acestei specialități și resultatele ce le obține sunt de
laudă.
Instalațiunea fabricei o are în oraș chiar și din cuptoarele sale,
construite după sistemul din străinătate, ies un mare număr de sobe, lucrate cu
o eleganță și de o durabilitate mare.
D-l. Vasiliu abea poate face față numeroaselor comande ce le are
pănă și de peste Milcov, nu numai pentru sobe, dar și pentru ornamentațiuni de
case, care sunt modelate cu mult gust și pricepere.
În afară de această lucrare s’a dedat ca mai profitabilă, d-sa nu neglijază
de a se ocupa de lucrări de artă în teracotă, lucrări ce nu sunt așa de căutate
de public, dar cu toate acestea prin ele dovedește că e un adevărat artist, ce
merită toată stima.”[1]
*
Una dintre cele dintâi reclame lansate de acest
antreprenor, care datează din 1887, ne arată că „Prima Fabrică Română de
Cheramică, Terra-cote și sobe smalțate” funcționa în localul Școlii de Meserii.
Anunțul publicitar transmitea societății botoșănene și următorul mesaj:
„Subsemnatul, absolvent al scólei de arte și
industrii din Viena, are onóre a anunța onor. public că a înființat o fabrică
de cheramică, terra-cote și sobe smalțate și după o practică îndelungată la
Berlin și la München e în posițiune prin esecutarea lucrărilor a rivalisa cu
cele maĭ renumite fabrici de acest soiŭ
din străinătate.
Esecutarea lucrărilor va fi promptă și după
orĭ-ce soiŭ de modele saŭ desemnuri.
Ca român, sper că onor. public mă va încuraja.”[2]
Peste numai trei ani, mai precis la 1890, „fabrica de teracote și sobe smălțuite”, prin vocea lui Mihai Vasiliu, aducea „la cunoștinața publicului și mai ales a domnilor clienți”, stămutarea „din localul școalei de meserii în suburbiea lipovenimea, vis-à-vis de d. D. Ivașcu”.[3]
Reclamele publicate în presa botoșăneană erau
însoțite, deseori, de imaginea unei sobe, prilej cu care putem descoperi unul
din numeroasele modele în relief produse de renumitul fabricant. Plăcile sale de teracotă puteau fi „de porțelan” sau „cu șmalț, în
diferite culori”. De asemenea, în fabrica acestui industriaș se mai produceau
„ornamente de teracotă, cărămizi refractare și tuburi comprimate pentru
drenagiu”. Multe dintre aceste componente erau de inspirație străină, așa cum reiese
dintr-o reclamă de la 1898.
„Am onoare a aduce la cunoștința întinsei
mele clientele, că voiajând în Viena și Berlin, am adus cele mai frumóse modele
de sobe moderne, așa că sunt în stare a concura cu ori cine atât în calitate
cât și în preț, garantând prompta executare și expediere a comenzilor”[4].
Reclamă „Mihaiu Vasiliu” (apud „Steagul”, anul II, nr. 4, marți, 13 februarie 1898, p. 4)
Clientela producătorului era una cu stare,
iar acest fapt reiese din anunțurile publicitare apărute în gazetele botoșănene
din ultimul deceniu al veacului al XIX-lea. La 16 aprilie 1889, Mihail Gh.
Popovici, deținătorul Hotelului „Mutu” și întemeietorul Teatrului „Popovici (devenit
ulterior Cinema „Luceafărul”), transmitea, prin intermediul presei, următorul
mesaj de recunoștință:
„aduc mulțumirile mele d-lui Mihail Vasiliu, fabricant de tera-cotte,
pentru sobele noi ce mi le-a făcut la casele mele, atât ca eleganță, gust, cât
și pentru căldura ce dau.
Invit totodată pe oricine are necesitate de
sobe, a le construi la dl. M. Vasiliu, care în adevăr, merită laude și
mulțumiri, ca un adevărat constructor de sobe.”[5]
Trebuie să menționăm că Mihail Gh. Popovici, un
antreprenor cu multă viziune și spirit inovator, deținător de imobile și spații
aparținând industriei ospitalității, avea, în numeroasele sale încăperi, diverse
dispozitive pentru încălzit aduse din import. Astfel, în primăvara anului 1927,
el anunța scoaterea la vânzare a „două
sobe mari, albe, Maldinger”[6].
În acest caz, este vorba despre renumitele sobe din metal, marca Meidinger,
produse în Austria.
*
Treptat, articolele fabricii lui Mihai
Vasiliu au ajuns să fie comercializate și în capitala Moldovei, Iași.
Reclamele sale, lansate pe piață încă din lunile
de vară – cel mai bun sezon începea din august și ținea până la Crăciun –, anunțau
nu numai calitatea, prețul ori disponibilitatea stocurilor de teracote, dar
transmiteau și sfaturi inspirate din realitățile cu care meșterii sobari se
confruntau în practica curentă. Din anunțul de mai jos, deducem că magazinul
din Iași avea colaboratori pe plan local, creându-se astfel un parteneriat
stabil între producător și meseriașul care construia sobele.
„M. Vasiliu Fabricant de sobe de Teracotă din
Botoșani
Atrage atențiune onor. clientelă că cei ce
doresc să facă sobe să se grăbească, căci acum e momentul având și monter la
dispoziție, și sobele se pot usca mai bine și repede.
Mai târziu e mai greu din toate punctele de
vedere, monterii fiind concentrați. Sobele nu se pot usca repede.
Deci grăbiți-vă, vizitați depoitul meu de
Sobe de Teracotă, din Piața Cuza-Vodă, sub Hotel Continental (unde a fost
Sindicatul Agricol).”[7]
*
În anul 1927, într-o zi de toamnă,
industriașul Mihai Vasiliu s-a stins din viață pe neașteptate. Tristul eveniment
avea să fie relatat pe larg de către presa ieșeană.
„Botoșani – Marți, 30 Septembrie a fost
îngropat marele industriaș Mihai Vasiliu-Teracotă, mort subit din cauza unei
emoțiuni urmate de sforțări fizice, primejdioase totdeauna pentru un suferind
de cord, cum era defunctul.
Vasiliu eșise dimineața din casă, cu o mare
sumă de bani asupra sa, contrar obiceiului său – căci dânsul pentru a-și pune
un frâu la jocul de cărți, nu se ducea la club decât cu 1000 lei în buzunar.
După ce a plătit cumpărăturile făcute la
băcănia sa obișnuită s’a dus la hală. Aci căutându-se în buzunar să facă o plată,
a constatat că-i lipsește portmoneul. Primul lui gând a fost că poate l-a uitat
la băcănie. A luat’o repede
și în gâfâieli de la hală la deal, spre Ospenia.
Băcanul, zărindu-l, i-a ieșit înainte cu
portmoneul în mână, strigându-i că l’a găsit pe tejghea.
Plăcerea găsirei banilor, n’a șters efectul oboselei. Vasiliu abea a
intrat în băcănie și s’a așezat pe un scaun cerând un pahar de apă
și o lămâie. În minutul până a venit alămâia, Vasiliu expirase.
Defunctul, un artist și mare muncitor, lasă o avere serioasă:
fabrica, material, bani. Noroc că inițiase în afacerile fabricei pe fiica sa
cea mai mare, care va conduce mai departe intreprinderea.
Vasiliu abia atinsese vârsta de 70 ani.”[8]
*
Probabil că, mult timp de la trecerea sa în eternitate, oamenii adunați în jurul frumoaselor sobe de teracotă ieșite din fabricile lui, montate de sobari pricepuți care lucrau sub antrepriza sa, i-au pomenit în continuare numele. O facem și noi astăzi, gândindu-ne că, atunci când vorbim despre monumentalele sobe din casele botoșănenilor de altădată, acestea nu erau de import, ci creații ale unor conaționali de-ai noștri.
Text de Ioan Iațcu
[1] „Ecoul Moldovei”, anul I, nr. 48, joi, 15
octombrie 1892, p. 2.
[2] Voacea Botoșanilor”, anul VIII, nr. 30,
duminică, 30 august 1887, p. 3.
[3] Idem, anul XI, nr. 6, sâmbătă, 24 februarie
1890, Supliment nr. 6, p. 1.
[4] „Steagul”, anul II, nr. 4, marți, 13 februarie
1898, p. 4.
[5] „Libertatea”, anul I, nr. 11, joi, 20 aprilie 1889, p. 3.
[6] „Informatorul”, anul II, nr. 59, duminică,
27 mai 1927, p. 2.
[7] „Mișcarea”, anul VIII, nr. 194, miercuri, 31
august 1916, p. 2.
[8] „Opinia”, anul XX, nr. 5201, vineri, 3
octombrie 1924, p. 2.
Comments
Post a Comment