Misterele Botoșanilor 38

 

MORMINTELE UITATE A DOI „JUNI” ROMÂNI, 

INIȚIATORI AI MARII SERBĂRI DE LA PUTNA (25 AUGUST 1871) 

 

1. Mormântul medicului Constantin Aronovici 

Doctorul Constantin Aronovici, scris uneori Aranovici, făcea parte dintr-o mare și importantă familie botoșăneană din veacul al XIX-lea.

După cum arăta cărturarul Artur Gorovei, el era fiul pitarului Dimitrie (Dumitrache) Aronovici. Tatăl, care s-a născut în Botoşani la 1811, a fost cilen şi casier al Eforiei orașului, în perioada 1848-1859[1]. Ştia să vorbească ruseşte şi nemţeşte, era căsătorit şi avea 4 copii[2].

Însă, după cum vom vedea pe parcursul istorisirii, în realitate el a avut opt copii, patru băieți și patru fete. Ca avere, deţinea o dugheană şi o casă în Botoşani[3], fapt ce îl așeza în categoria comercianților. Cu prilejul alegerilor pentru Divanul ad-hoc, Dimitrie apare menţionat pe listele ţinutului Botoşani, ca alegător direct[4]. De altfel, a fost un susţinător convins al Unirii de la 1859[5]. În 1864, a fost ales membru în consiliul municipal[6]. A trecut la cele veșnice în casa aflată la Podul de Piatră din urbea Botoșani, la 24 decembrie 1877, pe când avea vârsta de 58 de ani[7]. El a fost căsătorit cu Ana Elena, care, la 20 noiembrie 1888, s-a săvârșit din viață, în urma unei afecțiuni renale numită boala lui Bright. La momentul decesului, care s-a petrecut „în casa cu nr. 504, din strada Podul de Piatră cf. I”, ea era în vârstă de 66 de ani[8].

Foto 1. Mormântul doctorului Constantin Aronovici și al mamei sale, Elena, în situaţia din 2023 (foto I. Iațcu)

 

Foto 3. Elena Aronovici, fotografie de pe monumentul funerar, în situaţia din 2022 (foto și prelucrare imagine I. Iațcu)

Băieții pitarului Aronovici au fost: Constantin (doctor la Iași, Botoșani, Slănic-Moldova, Călimănești), Teodor (magistrat la Dorohoi), Dimitrie (doctor la Herța și Dorohoi) și Ion (maior și profesor la diverse școli militare). Cele patru fete erau Eufrosina (căsătorită cu proprietarul Gheorghe Cosmovici), Ecaterina (căsătorită Stavrat), Aglaia (căsătorită cu doctorul Ion Șoineriu, grafiat mai târziu Șoneriu) și Maria (căsătorită cu magistratul Gheorghe Rusu). Toată această filiație este explicată pe larg în ferparul de deces al Eufrosinei, căsătorită cu Gheorghe Cosmovici (fratele lui Ioan Cosmovici, bunicul de pe mamă al lui George Enescu), care a fost înmormântată la Băbiceni (Botoșani), lângă biserica ctitorită împreună cu soțul său (1889-1891)[9].

Trebuie să amintim că în afară de Constantin, în familie a mai fost un medic, și anume Dimitrie Aronovici. Acesta a fost activ la Herța și Dorohoi. La 1896, el s-a căsătorit cu Ecaterina Golescu, a cărei mamă era proprietara Darabanilor[10]. Tânăra soție a decedat la 24 de ani, fiind înmormântată la București[11]. Medicul dorohoian s-a săvârșit din viață la 19 aprilie 1925.  

Figura doctorului Constantin Aronovici, personajul nostru, o descoperim în două fotografii de epocă. Prima se păstrează în patrimoniul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” (Botoșani), unde se indică pe verso „Dr. C. Aronovici din Dorohoi împreună cu un frate al său”[12]. Cea de-a doua se găsește pe monumentul funerar de la Cimitirul „Eternitatea” din Botoșani (foto 4).

*

De medicul Constantin Aronovici se leagă una dintre cele mai importante mișcări ale românilor din Imperiul Austriac. Istoricul și jurnalistul Ioan Grămadă (1886-1917), erou al Bătăliei de la Cireșoaia, menţionează că una dintre cele mai importante asociaţii culturale ale tineretului studios român din Viena a fost „Societatea Literară-Socială «România»”. Deviza ei era „Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri”. Societatea a fost înfiinţată la 12 decembrie 1867, însă a fost recunoscută oficial la 25 aprilie 1868. Conform statutelor, organizația era condusă de un preşedinte, în persoana lui Constantin Aronovici („medicinistu”), un vicepreşedinte, al cărui nume era Gherasim Rusu („juristu”), aceștia fiind urmaţi de câte un casier, un secretar şi patru senatori[13]. Societatea a ajuns să aibă, până la sfârşitul anului 1868, 60 de membri ordinari[14]. 

La 5 decembrie 1868, marele om politic Alexandru Hurmuzachi, întemeietorul Societății Academice Române, în urma unei vizite întreprinsă la Viena, a reuşit să coalizeze „Societatea Literară-Socială România” cu „Societatea Literar-Ştiinţifică a Românilor”, cea din urmă fiind înfiinţată la 24 decembrie 1864. Ambele asociații și-au încetat activitatea, în data de 8 aprilie 1871, pentru a se contopi în Societatea Academică Social-Literară „România Jună”[15]. Respectivei organizații îi va reveni rolul organizării Serbărilor de la Putna[16].

Ioan Slavici, unul dintre participanții la serbare. după trecerea unor ani, rememora evenimentele premergătoare acestui moment înălţător: „La 1870 se împlineau, aşa se zicea, patru sute de ani dela urzirea mănăstirii Putna, şi Dr. Aronovici din Botoşani făcuse propunerea, ca să profităm de ocaziunea aceasta spre a pune la cale o serbare naţională la mormântul lui Ştefan cel Mare. La 15/27 August, în ziua de Sf. Mărie, când se serbează hramul bisericii, se adună în toţi anii multă lume la Putna; n’aveam dar decât să stăruim, ca de astă dată să vie deputaţiuni din toate ţările locuite de Români şi să facem astfel o mare manifestaţiune naţională.”[17].

Unii cercetători au considerat că organizărea acestor manifestări a plecat de la Mihai Eminescu. „De altfel, însuși Eminescu neagă”[18] ideea că inițiativa măreţului eveniment i-a aparţinut, după cum arăta marele istoric Teodor Bălan, un pasionat al cercetării ținuturilor și personalităților din nordul Moldovei.

Dintr-o corespondență ce a aparținut medicului Ioachim C. Drăgescu (1867-1914), un luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, aflăm o serie de amănunte despre Constantin Aronovici, mai ales din perioada sa vieneză. Vom descoperi că locul unde putea fi găsit era cafeneau „Troidl” din apropierea Universității, loc de găzduire a studențimii române. Iată pasajul, extras dintr-o epistolă din 1873, care ne indică acest fapt: „În Viena să cerci pe Dr. C. Aronovici. E un brav român. Îl vei afla la Caffé Troidl lângă Universitate”[19].  

*

               Întors în țară, la 1874, Constantin Aronovici devine medic secundar la secția medicală I a Spitalului Sf. Spiridon din Iași[20].

La 25 august 1875, într-un raport întocmit către Epitropia Sf. Spiridodn, doctorul Ludwig Russ, președintele colegiului medical, „atrăgea atenția medicilor secundari a secției I medic. Criste Buicli și Aronovici de a binevoi să se conformeze cu această disciplină”, și anume de a însemna „pe tabele istoria morbului, de cursul și tratarea precum și diagnosticul medicamental și dieta conform art. 26 aliniatul no. 4 să fie executate pentru ca observațiile practice indicate la patul bolnavului să constituie baza pentru redactarea raportului de bolnavi la sfârșitul anului”. Totodată, el recomanda ca „medicii tineri să se deprindă cu aceste observațiuni naturale și stricte prin examinarea pe tablă, pentru a privi ușor și a da vizitatorilor spitalului dovada de serviciu în interesul bolnavilor”[21].

Anul 1875 este și momentul când Constantin Aronovici a devenit membru al Societății de Medici și Naturaliști din Moldova, așa cum reiese din statutele organizației[22].

În 1877, a participat în calitate de medic la Războiul pentru consfințirea Independenței României (1877-1878). El s-a aflat printre cei care, în decembrie 1877, la Turnu Măgurele, au pus bazele Societății Generale a Medicilor Români. Noua organizație își propunea să adune la un loc pe toți „confrații medici, farmaciști și medici-veterinari” din țară. Comitetul acesteia era compus din următoarele personalități medicale: Dr. Russ Senior, președinte; Dr. Calinderu, vicepreședinte; Dr. Vlădescu, secretar general; Dr. Aronovici și Dr. Mancași, secretari[23]. Pentru implicarea sa în acordarea de îngrijiri medicale răniților de război, în 1878, principele Carol I i-a conferit lui Constantin Aronovici Ordinul „Steaua României”, în grad de cavaler[24]. 

În prima parte a anului 1879, el a fost înaintat medic primar la ospiciul din Târgu Neamț, unde epitrop era colonelul Gheorghe Sturdza[25]. Din noul său statut, „carele este provizor atașat de acel spital”, „d. dr. Aronovici a devenit la toți simpatic și atăt publicul cât și bolnavii se felicitează de prezența unui medic atăt de bun și inteligent, și mulțumesc Epitropii Sf. Spiridon că a permis acestui doctor să stee în Neamț, regretă însă că d-lui va pleca în curănd de aice spre ași relua funcțiunea la băile din Slănic”[26]. 

Dezvoltarea balneologiei în România, prin înfiinţarea unor staţiuni de profil, a permis unor medici care aveau preocupări în acest domeniu să-şi pună în aplicare cunoştinţele acumulate. Unii dintre ei se specializaseră în respectiva direcție, graţie studiilor făcute în Imperiul Austriac, acolo unde se dezvoltaseră numeroase centre medicale, pe care protipendada românească le vizita pentru aşa numitele „cure balneare”.

               Pe fondul creșterii numărului de vizitatori, în 1879, Onorabila Epitropie a Spitalului Sf. Spiridon de la Iași, proprietara stabilimentului de băi minerale de la Slănic, a demarat un amplu program de reabilitare a stațiunii[27]. În asemenea circumstanțe, Constantin Aronovici a devenit „medicul băilor” de la Slănicul Moldovei, aflate „în districtul Bacău”, la „2 ore depărtare de Târgul-Ocnei, către marginea Transilvaniei”[28].  

În data de 20 iulie 1879, „medicul dirigent” al stabilimentului balnear a fost nelipsit de la manifestările prilejuite de sărbătoarea Sf. Ilie. Cu acel prilej, el a distribuit elevilor școlii din Slănic numeroase premii, constând din „cărți, călămări, condee, prăjituri și materii de rochițe pentru copile”[29].

În primăvara anului 1882, „dr. C. Aronovici a fost numit definitiv în postul de medic al băilor de la Slănic”, întrucât, „de când e medic al acestor băi, își dă tóte silințele pentru îmbunătățirea lor, făcênd ca toți vizitatorii să rěmâe pe deplin mulțumiți”[30].  

Unul dintre acești pacienți a fost și Ion Creangă. Într-o scrisoare, expediată la 24 iunie 1884, către fratele său Zahei, scriitorul povestește cum a ajuns la stabilimentul balnear din Slănicul Moldovei, acolo unde s-a bucurat de îngrijirile primite din partea medicului botoşănean: „mi-a fost foarte rău, perdusem chiar cunoștința. Însă d-l Doctor Aronovici, grabnic mi-a dat ajutorul cuvenit și mi-am venit în fire.”[31].

La începutul lunii martie 1882, presa ieșeană anunța cititorii că „D. Costachi Aronovici s’a numit primar al comunei urbane Târgu-Ocna, din județul Bacău, în locul d-lui Iorgu Metaxa, demisionat.”[32]

În calitate de edil al urbei, doctorul Aronovici a organizat, la 6 septembrie 1882, serbările prilejuite de dezvelirea bustului lui Costache Negri, lucrare care a fost amplasată la mormântul marelui jurist și om politic român[33].   

Începutul anului următor a adus o schimbare în viața personală de medicului. Astfel, în seara zilei de 3 ianuarie 1883, la Iaşi, a avut loc căsătoria acestuia cu Maria Th. Antoniadi. Cununia s-a celebrat la biserica Sf. Spiridon[34], patronul așezămintelor Spiridoniei.

Luna februarie a adus confirmarea lui în funcţia de primar al comunei urbane Târgu-Ocna[35], însă, în luna octombrie a aceluiași an, el și-a înaintat demisia, fiind înlocuit de Constantin Ciogolea[36].  

După retragerea din funcțiile deținute, medicul s-a întors în orașul său natal, Botoșani. Aici, începând cu luna octombrie 1883, el activat din nou ca medic, astfel că, prin intermediul unei reclame publicată în ziarul lui Scipione Bădescu, el și-a anunțat sosirea astfel: „Dr. C. Aronovici face cunoscut amicilor cât și cunoscuților săi că ’și-a mutat domiciliul din Târgul-Ocnei în Botoșani”[37].

               În calitate de medic al „plășeai Târgul-Miletin”, în primăvara anului 1885, doctorul Aronovici, ajutat și de primarul comunei Costești, a avut inițiativa de a „înființa un spital de alienți la monastirea Agafton”, stabiliment căruia Consiliul județului i-a aprobat sumele necesare funcționării[38].

În 1886, pe doctorul Constantin Aronovici îl afăm în continuare la Botoşani, ca medic al plăşii Târgului. Din această poziție el a fost „numit medic al băilor de la Călimăneşti”, din judeţul Vâlcea[39]. La scurt timp îl descoperim – în calitate de medic al renumitei stațiuni de pe malul Oltului –, la București, unde obișnuia să se cazeze la Hotelul Union[40], iar din rubrica „Curierul băilor” îl aflăm ca vizitator al stabilimentului balneo-climateric de la Strunga (Iași)[41]. Un anunț, apărut în iunie 1890, în care se prezenta lista stabilimentelor balneare ale statului aflate în subordinea Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor-Serviciul Apelor Minerale, ne arată că Aronovici era doctorul stațiunii Călimănești–Căciulata[42].   

Pentru domeniul apelor terapeutice, Constantin Aronovici a lăsat posterității o serie de lucrări importante, dintre care putem aminti: „Apele minerale de la Slănic”, Iaşi, 1881 și „Memoriu asupra regiunii apelor termale de la Cozia (Bivolari)”, Wien, 1887.  

Cercetările dedicate apelor termale s-au răsfrânt și asupra locurilor sale de baștină. Cunoscând proprietăţile profilactice şi curative ale apei azotate din via Mariei Petrino de lângă Botoşani, izvor descoperit şi analizat în 1874 de doctorul Th. Stenner[43], Constantin Aronovici „au utilisatu” această resursă a subsolului la tratarea mai multor bolnavi. Conform indicațiilor sale, respectiva apă azotată putea fi întrebuinţată în combaterea hidropiziei, constipaţiei şi hipertrofiei ficatului şi splinei[44].

Peste doi ani, în 1890, pe medic îl reîntâlnim la Botoşani. Astfel, în ziua de sâmbătă, 4 noiembrie 1890, în cadrul unui comitet de inițiativă, compus din 49 de persoane, el a participat la înființarea unei societăți științifice și literare intitulată „Ateneul din Botoșani”[45].

În urbea natală, el s-a dedicat politicii liberale, figurând în listele partidului ca proprietar[46]. La 10 ani de la administrarea unui orășel de importanță turistică și minieră, așa cum a fost Târgu-Ocna, liberalii botoșăneni l-au numit ajutor de primar (iunie 1893). Iată anunțul publicat în presa ieșeană: „Consiliul comunal din Botoșani a ales primar pe d. Ilie C. Ciolac, ajutóre pe d-nii dr. C. Aronovici, I. Adam și I. N. Niculescu”[47]. Conform unei știri din august 1893, dr. Aronovici (scris Aranovici), din calitatea de ofițer al stării civile, a trecut în poziția de ajutor de primar însărcinat cu conducerea cancelariei[48].

După retragerea din administrația locală, îl regăsim activ ca medic. Astfel, în 1895, în locul doctorului Ion Șoneriu, cumnatul său cu origini transilvănene, Constantin a fost numit medic al plășii Sulița, unitate administrativă cu reședința în târgul Sulița (jud. Botoșani)[49].

Peste doi ani, în 1897, comisiunea de pensii a Casei Sf. Spiridon „a regulat dreptul la pensie”, oferindu-i „d-lui dr. Aronovici, fost medic al spitalului din Botoșani, suma de 70 lei pe lună”[50]. În 1905, Constantin Aronovici s-a transferat, din poziția de medic a plăsei Siret (Botoșani), la spitalul din Costești, din același județ[51].  

Medicul a mai făcut parte din consiliul de administrație al Societății de economie din Botoșani. Alături de câteva nume de vază ale orașului, cum ar fi farmacistul Gheorghe Periețeanu, economistul Lazăr Teodoru, profesorii Nicolae Răutu, Gh. Em. Rugescu, C. Gallin, ș. a., el a participat la reuniunea membrilor societății, care își avea sediul în casele lui Beriș Moscowitz[52].

*

Ultimele informaţii srise despre doctor le găsim la profesorul Tiberiu Crudu și datează din 1908, an în care s-au înregistrat numeroase victime în rândul copiilor din familiile nevoiașe:

„E adevărat că pe la noi scarlatina bântuie cu strășnicie: Clopotele plâng fără de răgaz viața copilașilor mărunți, strânși fără vreme. Am văzut cu ochii cinci sicriașe mici, ieșind din casa mută și pustie a unui muncitor împietrit de durere. Cu toate acestea, nici un ajutor de la nimeni nu vine. Nici vorbă de măsuri de combatere și isolare, și cu atât mai puțin de internare la vreun spital. Sanitarul, om priceput de altfel, nu face nimic, pentru că nu are nici de unele: nici tinctură de iod pentru uns copiii în gât nu se găsește în farmacia comunală. Adesea, în năcazul lui l-am auzit zicând: «Las’ să mai moară, că prea s’a mai înmulțit lumea; de-aceia-s răscoalele, că se calcă om pe om. Las să-i mai rărească Dumnezeu, să moară cel puțin de moarte bună, să nu mai aibă nevoie Statul să-i omoare cu tunul!». Acesta este sanitarul. Doctorul de plasă, d. Constantn Aronovici, poate ar face ceva, dacă nu l-ar împiedica bătrânețele și dacă nu s,ar pune de pricină cei șeptezeci de ani ce-i stau în spinare. De trei luni de când s,a ivit boala pe la noi, d-sa nu a fost decât de două ori: odată când și-a luat postul în primire și altădată când a fost chemat să închidă școala. Încolo, nimeni nu l-a văzut. Noi am ruga pe d. Aronovici, care mai are câteva luni până ce va ieși la pensie, să-și numească pe cineva care să-i ție locul și să facă și ispravă”[53].

La 14 iulie 1915, medicul a încetat din viață, în casa din Strada Liceului nr. 2. Avea vârsta de 71 de ani[54]. În septembrie 1915, Comisia de pensii a funcționarilor Casei Sf. Spiridon a hotărât „transmiterea pensiunei defunctului dr. C. Aronovici, asupra soției sale”[55].

Peste ani, în contextul morţii doctorului Dimitrie Aronovici de la Dorohoi, pe Maria o găsim trecută în rândul rudelor înșiruite în ferparul de deces, fapt ce ne arată că, la acea dată (19 aprilie 1925), ea era încă în viață.

Va urma

Notă! Text preluat după: I. Iațcu, Mormintele uitate a doi „juni” români, inițiatori ai Marii Serbări de la Putna (25 august 1871), în Monumentul, XXVI, Lucrările Simpozionului Internațional „Monumentul-Tradiție și viitor”, ediția a XXVI-a, Iași, 2024, vol. I, Iași, 2025, p. 437-466.

---

[1] A. Gorovei, Monografia oraşului Botoşani, Ediția Primăriei de Botoșani, Institutul de Arte Grafice „M. Saidman”, Fălticeni, 1926, p. 234-236.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem, p. 308.

[4] Ibidem, p. 42.

[5] Gh. Petrescu, D. A. Sturdza, D. Sturdza, Acte şi documente relative la istoria renascerei României, vol. III, Tipografia Carol Göbl, București, 1889, p. 591.

[6] „Buciumulu”, anul II, nr. 265, marți, 4/16 august 1864, p. 1059.

[7] ANR-SJB, Registrul Stărei Civile pentru morți, 1870, inv. nr. 5, vol. V, fila 95b. 

[8] Idem, Registrul Stărei Civile pentru morți, 1888, inv. nr. 5, vol. VI, fila 72.  

[9] „Curierul Român”, anul X, nr. 33, joi, 21 septembrie 1895, p. 2; E. Chiponcă, Biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din Băbiceni (www.luceafarul.net; accesat la 15 iulie 2025).

[10] ANR-SJB, Registrul Stărei Civile pentru căsătoriți Darabani, 1896, inv. nr. 1098, fila 47.    

[11] „Curierul Român”, anul XII, nr. 22-23, duminică, 15 iunie 1897, p. 2, întâlnim următorul anunț funebru: „Cu adâncă părere de rău înregistrăm trecerea prematură din viaţă a doamnei Ecaterina Dr. Aronovici, născută Golescu, tânara soție a stimabilului nostru concetățean și amic d. Dr. D. Aronovici, medic primar al jud. Dorohoiu, decedată în floarea tinereței, abia numărând 24 ani, și înmormântată vineri, 6 iuniu, la cimitirul Bellu din București. – Trimitem cele mai respectuoase complimente de condolanță desolatului soț, d. Dr. D. Aronovici, și neconsolatei mume, d-na Ecaterina Golescu, proprietara Darabanilor! ”.

[12] A. Sainenco, Din fondul documentar Ipoteşti-documente cu referire la serbarea de la Putna şi „România Jună”, în „Glose”, anul III, 2021, nr. 1-2 (5-6), p. 71.   

[13] „Federaţiunea”, nr. 69, duminică, 5/17 mai 1868, p. 271.

[14] E. Glodariu, Asociaţiile culturale ale tineretului studios român din monarhia habsburgică, 1860-1918, Bibliotheca Musei Napocensis XVII, Cluj-Napoca, 1998, p. 38.

[15] I. Grămadă, Societatea Academică Socială Literară „România Jună” din Viena (1871-1911). Monografie istorică, Arad, 1912, p. 25-26; A. Sainenco, op. cit., p. 67.

[16] A se vedea ultimele lucrări dedicate evenimentului istoric: Prima serbare a Românilor de Pretutindeni. Putna, 1871, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, 2021; Tezaurul Mănăstirii Putna. 1871. Eminescu și Serbările Putnei, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, 2023.   

[17] I.  Slavici, Amintiri, Cultura Naţională, Bucureşti, 1924, p. 48.

[18] T. Bălan, Serbarea de la Putna, în Șaptezeci de ani de la înființarea «Societății pentru cultura și literatura română în Bucovina» (1862-1932), Conferințe ținute în cadrul serbărilor jubiliare, Tipografia Mitropolitul Silvetru, Cernăuți, 1932, p. 103. 

[19] G. Nemțeanu, Din corespondența unui militant dacor-român: Ioachim C. Drăgescu (1867-1914), în „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj”, nr. XXX, 1990-1991, p. 294. 

[20] V. Rășcanu, Gh. Gh. Năstase, Șt. Bârsan, Gh. Băileanu, Istoricul Spitalului Orășenesc Clinic de Adulți din Iași în cadrul evolutiv al fostelor așezăminte Sf. Spiridon, vol. I, Editura Medicală, București, 1956, p. 411.

[21] Ibidem, p. 410.

[22] N. A Bogdan, Societatea medico-naturalistă și muzeul istorico-natural din Iași. 1830-1919. Documente, scripte și amintiri, culese și commentate de N. A. Bogdan, Tipografia Națională, Iași, 1919, p. 119, 123. 

[23] „Românulu”, anul XXI, sâmbătă, 24 decembrie 1877, p. 114.  

[24] Idem, anul XXII, sâmbătă-duminică, 7-8 ianuarie, 1878, p. 23.

[25] V. Rășcanu, Gh. Gh. Năstase, Șt. Bârsan, Gh. Băileanu, op. cit., p. 411.

[26] „Curierul Balassan”, anul VII, nr. 56, miercuri, 16 (28) mai 1879, p. 3. 

[27] Idem, anul VII, nr. 86, miercuri, 25 iulie 1879, p. 3.

[28] Idem, anul IX, nr. 96, vineri, 27 august (8 septembrie) 1882, p. 2. 

[29] Idem, anul VII, nr. 88, duminică, 29 iulie 1879, p. 2; Idem, anul VII, nr. 95, vineri, 17 august 1879, p. 3. 

[30] Idem, anul X, nr. 46, duminică, 25 aprilie (7 mai)  1882, p. 2.

[31] L. Moraru, Drumuri moldovene (Pe urmele lui Creangă), în „Glasul Bucovinei”, anul VIII, nr. 1925, miercuri, 23 septembrie 1925, p. 2-3; I. Creangă, Opere, vol. II, ediție îngrijită, note și variante, glosar și bibliografie de Iorgu Iordan și Elisabeta Brâncuș, studiu introductiv de Iorgu Iordan, Editura Minerva, București, 1970, p. 187; V. P. Ploeşteanu, Ion Creangă. Diacon, institutor şi povestitor. La o sută de ani dela naşterea lui (1837-1937), vol. I, Viaţa, Bucureşti, 1937, p. 99. 

[32] „Curierul Balassan”, anul X, nr. 33, duminică, 21 martie (2 aprilie), 1882, p. 2. 

[33] Idem, anul X, nr. 104, vineri, 17 (29 septembrie) 1882, p. 2-3.

[34] Idem, anul XI, nr. 12, duminică, 30 ianuarie (11 februarie) 1883, p. 2.

[35] Idem, anul XI, nr. 22, miercuri, 23 februarie (7 martie) 1883, p. 2.

[36] Idem, anul XI, nr. 3, miercuri, 5 (17) octombrie 1883, p. 2.  

[37] Idem, anul XI, nr. 106, vineri, 23 sept (5 octombrie) 1883, p. 3.

[38] „Universul”, anul II, nr. 202, vineri, 26 aprilie 1885, p. 2.

[39] „Curierul Român”, anul I, nr. 27, joi, 12 iunie 1886, p. 3.  

[40] „Universul”, anul V, nr. 299, joi, 1/13 decembrie 1888, p. 4.  

[41] „Adevărul”, anul I, nr. 288, miercuri, 2 august 1889, p. 3. 

[42] „Timpul”, anul XI, nr. 176, marți, 19 iunie 1890, p. 3.

[43] „Curierul Balassan”, anul XI, nr. 114, miercuri, 12 (24 octombrie) 1883, p. 1.   

[44] A. Fetu, Descrierea şi întrebuinţarea apei comunale şi a apeloru minerali din Romania: Moldavia şi Muntenia, Tipografia Grădinei Botanice, Iași, 1874, p. 472-473.

[45] „Libertatea”, anul I, nr. 40, joi, 9 noiembrie 1889, p. 2-3.

[46] „Curierul Român”, anul XIII, nr. 8, duminică, 1 martie 1898, p. 1.  

[47] „Curierul Balassan”, anul XXI, nr. 63, miercuri, 23 iunie (5 iunie) 1893, p. 2. 

[48] „Curierul Român”, anul VIII, nr. 26, sâmbătă, 7 august 1893, p. 3.

[49] „Universul”, anul XIII, nr. 165, sâmbătă, 15 (27) iulie 1895, p. 2.

[50] „Evenimentul”, anul V, nr. 1350, sâmbătă, 27 septembrie 1897, p. 1350.

[51] „Adevărul”, anul XVIII, nr. 5628, sâmbătă, 9 aprilie 1905, p. 3.

[52] „Evenimentul”, anul VI, nr.  1701, vineri, 18 decembrie 1898, p. 2.

[53] „Neamul Românesc”, anul 3, nr. 1, 1 ianuarie 1908, p. 41.

[54] ANR-SJB, Registrul Stărei Civile pentru morți, 1915, inv. nr. 1283, fila 105.   

[55] „Mișcarea”, anul VII, nr. 199, vineri, 11 septembrie 1915, p. 1.