Misterele Botoșanilor 24

 

BUCURII ȘI NECAZURI ÎN CASELE LUI CONU’ COTIN ZAMFIRESCU

 

La Botoșani, în prima parte a anului 2024, locuitorii orașului au putut admira, din exterior, finalizarea lucrărilor de reabilitare a Casei Constantin Zamfirescu. Edificiul, situat pe Strada Unirii nr. 9, este inclus în Lista monumentelor istorice din județul Botoșani, sub codul BT-II-m-B-01935. Anterior reabilitării, clădirea a găzduit Centrul pentru pregătirea profesională a șomerilor, proprietarul fiind, de altfel, AJOFM (Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă).

Monumentul architectural impresionează atât prin ritmul proporțiilor, cât și prin varietatea elementelor decorative existente pe fațade. 

Dar cine a fost, de fapt, Constantin Zamfirescu, proprietarul acestui elegant edificiu?

*

Născut la 1857, Constantin (Cotin) Zamfirescu  a fost unul dintre cei mai importanți deținători de moșii din părțile Botoșanilor, printre care amintim Silișcani (Gorbănești), Călugăreni, Berești (Zvoriștea, azi în jud. Suceava), Strâmba (Vârfu Câmpului), precum și a mai multor imobile în oraș, unele cu destinație comercială. De-a lungul unei activități economice îndelugate, în care a combinat gestionarea vastului său latifundiu cu treburile administrative municipale (în calitate de consilier local), Zamfirescu a fost și membru al boardului Camerei de Comerț din Botoșani[1].  În același timp, s-a remarcat printr-o politică liberală activă, iar în urma alegerilor din 1901, a devenind senator în Parlamentul României[2].

La începutul lunii ianuarie 1890, ziarul patronat de publicistul Scipione Bădescu anunța că, la moșia Zăicești, a avut loc logodna tânărului comerciant Cotin Zamfirescu cu domnișoara Ecaterina Elefterescu, nepoata lui Gheorghe Urzică[3]. Căsătoria civilă și religioasă s-a petrecut spre finele aceleași luni[4].

Cotin Zamfirescu (apud G. D. Nicolescu, p. 254) și Ecaterina Zamfirescu (imagine de pe monumentul funerar; foto autor)

Reședința principală a acestei familii se afla în Botoșani, în casa situată la nr. 11 (astăzi nr. 9) de pe strada Unirii. Impozantul edificiu, al cărui stil arhitectural se încadrează în eclectismul de școală franceză[5], impresionează prin rafinamentul decorației exterioare. Casa, construită pe la 1890, avea să fie martora bucuriilor și încercărilor prin care această familie a trecut de-a lungul mai multor decenii.

Casa Constantin Zamfirescu, în situația din 2025 (foto autor)

Cuplul Cotin și Ecaterina Zamfirescu a avut mai mulți copii: șapte fete (Jeana, Marica, Ecaterina, Cleopatra, Profira, Viorica, Elena) și un băiat (Constantin, alintat Costică).

Jeana Zamfirescu, fiica cea mare, a fost căsătorită cu generalul medic Sava Goiu, care a decedat în 1943[6]. Fata lor, Angela, a fost căsătorită cu inginerul Corneliu Cazaban; cuplul a divorțat la București în anul 1942. În 1931, presa botoșăneană anunța că, în ziua de 18 aprilie, generalul urma să sosească „în casele lui Cotin Zamfirescu (socrul său)”. Cu acest prilej, el avea să ofere consultații oftalmologice, întrucât era cunoscut drept un oculist foarte apreciat[7]. Casa din capitala Moldovei în care generalul a locuit este, în prezent, sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Probabil că în această impunătoare locuință, construită în stil neoromânesc, a avut loc logodna unei alte fiice a marelui latifundiar botoșănean, Cotin Zamfirescu, cea alintată în casă Linuța. Evenimentul a fost menționat în presa ieșeană astfel:

„în saloanele d-nei și d-lui dr. colonel Sava-Goiu s’a săvârșit ieri în cerc absolut intim logodna drăguței Domnișoarei Ilenuța Zamfirescu, fiica d-nei și d-lui Cotin Zamfirescu din Botoșani cu d. Dr. Emil Radu fiul d-nei și d-lui V. I. Radu.”[8]

Cea de-a doua fiică a familiei Zamfirescu, Marica, a fost căsătorită cu avocatul Artur Frunzescu, un membru de vază al liberalilor botoșăneni, care avea să ajungă senator în Parlamentul României în 1928.

Ecaterina, cunoscută în familie drept Tincuța, s-a căsătorit la data de 11 aprilie 1916 cu viitorul general de brigadă botoșănean Corneliu Serghievici. Din această căsătorie au rezultat două fiice, ambele născute în aceeaşi localitate: Cornelia-Ecaterina (născută la 12 decembrie 1916) şi Maria-Elena-Viorica (născută la 18 noiembrie 1919)[9]. Militar de carieră, Corneliu Serghievici, pe când se afla cu Divizia 20 Infanterie pe Frontul din Moldova (aprilie 1944), pe fondul neexecutării ordinelor primate de la superiori, a decis să-și curme viața. Despre fiica cea mare a generalului, Cornelia (alintată Corneluţa), dispărută în floarea vârstei, avem cunoștință că a fost înmormântată la Comarnic. S-a săvârșit din viață în 1941, la doar 25 de ani (Vezi Misterele Botoșanilor 20).

Cleopatra, cel de-al patrulea copil al soților Zamfirescu, absolventă a Institutului Ortodox din Iași, s-a căsătorit cu medicul colonel George Jurist. Împreună au avut doi băieți: George și Vlad.  

În decembrie 1921, presa anunța că, în prima jumătate a lunii, „a avut loc logodna gingașei Domnișoare Ciricuța Zamfirescu fiica d-lui Costin Zamfirescu din Botoșani, cu d. Gogu Petrescu proprietar mare din Vaslui”. De remarcat este faptul că soțul Profirei era de profesie avocat și a deținut funcția de președinte al Camerei de Agricultură din Vaslui[10]. Căsătoria religioasă și civilă a avut „loc în Botoșani, în zilele de sărbători ale Crăciunului, nuni fiind d-na și dl. Genral Dr. Sava Goiu”[11].

Peste doi ani, în 1923, un alt fericit eveniment are loc, și anume căsătoria Vioricăi Zamfirescu. Iată cum era anunțat evenimentul în presa ieșeană:

„Duminică, 3 iunie a. c. orele 9 seara, a avut loc în saloanele D-nei și D-lui Cotin Zamfirescu proprietar din Botoșani, logodna drăgălașei lor fiice, D-șoara Viorica Zamfirescu, cu Dl. Eugen Pl. Marinescu, avocat din Iași. Inelele au fost schimbate de dl. Vasile Radu (Iași), care în câteva cuvinte bine venite, a urat deplină prosperitate ambelor familii și apoi a luat cuvântul amicul nostru Dl. Alfons Herovanu.

S’a petrecut admirabil pănă în zorii zilei. Muzica reg. 37 infanterie a delectat asistența.

Din numeroasa asistență se remarcă: D-na și Dl. Cotin Zamfirescu, D-na Victoria Marinescu, D-na Maria și Dl. V. Radu, D-na și Dl. general Dr. Gh. Sava, D-na și Dl. Alfons Herovanu, D-na și Dl. Dr. Emil Radu profesor universitar, D-na și Dl. Artur Zamfirescu, D-na și Dl. Colonel Dr. G. Savin, D-na și Dl. Manolescu, D-na și Dl. C. Radovici, D-na și Dl. Reboi etc.”[12].

Nunta s-a celebrat în ziua de 8 octombrie a aceluiași an, „în catedrala Bisericei Sf. Paraschiva”. Recepția, „care a durat pănă în zorii zilei”, a fost animată de muzica Regimentului 37 Infanterie, care „a cântat cele mai frumoase arii de dans și piese de concert”[13]. Petrecerea a avut loc „în saloanele D-lui Costin Zamfirescu”, unde s-au adunat numeroși invitați. Mirii au avut două perechi de nași, aceștia fiind soții Alfons Herovanu și Emil Radu.

Din numeroasa asistență se remarcau părinții mirilor, sora și cumnatul - generalul medic Sava Goiu –, avocatul botoșănean Artur Frunzescu, Ecaterina (sora miresei) împreună cu soțul ei, maiorul Alexandru Serghievici, precum și „d-na și d-l colonel dr. Jurist, d-na și d-l Gogu Petrescu, d-na și d-l colonel Rădulescu, d. Lt. Triandof, d-na și d-l Ciulei, d-l Pilat”[14], „d-na Victoris C. Marinescu, d-na și dl. V. Pilat, soții Al. Ciulei, soții G. Petrescu, dl. Titi Petron (Iași), soții colonel Rădulescu, soții B. Beloi, d-na și dl. căpitan Georgescu, d-na Teodoru cu fiica, dl. locotenent Triandafil, dl. căpitan Constantiescu”.

Dar, în 1928, familia lui Cotin Zamfirescu avea să fie zguduită de dispariția Profirei. „Decedată în urma unei grele suferinți, în București, în ziua de 20 aprilie ora 18”, Ciricuța, cum era alintată în familie, s-a stins la doar 30 de ani. Ea a lăsat în urmă o fiică, pe nume Ivonne, și un soț îndurerat. A fost înmormântată la Botoșani, în cavoul familiei de la „Eternitatea”, în ziua de 24 aprilie[15].

Profira (Cirica) Petrescu (născută Zamfirescu), imagine de pe monumentul funerar (foto autor)

Fotografia tinerei, învăluită într-o aură de mister, se mai păstrează și astăzi pe modestul său monument funerar. Chipul ei, reliefat de o coafură simplă fixată cu o bentiță, impresionează prin frumusețea discretă și distincția sa.

Despre alte locuri enigmatice, case impozante, vechi familii și personaje pitorești vom afla în viitoarele postări de pe acest blog. 

Text de Ioan Iațcu

                                                                                                                                   

---

[1] „Voacea Botoșanilor”, anul V, nr. 16, duminică, 4 august 1885, p. 2.

[2] George D. Nicolescu, Parlamentul Român, 1866-1901, I. V. Socecu, București, 1903, p. 254; „Adevěrul”, anul XIV, nr. 4163, miercuri, 28 februarie 1901, p. 3.

[3] „Curierul român”, anul V, nr. 1, marți, 9 ianuarie 1890, p. 2.

[4] Idem, anul V, nr. 3, joi, 1 februarie 1890, p. 3.

[5] Eugenia Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoșani. Botoșanii care s-au dus, ediția a II-a revizuită și adăugată, apărută sub îngrijirea lui O. L. Șovan, cuvânt înainte de I. Caproșu, indice general de A. Ioniță, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009, p. 110; Octavian Liviu Șovan et alii, Repertoriul monumentelor istorice din județul Botoșani, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2020, p. 58.

[6] „Opinia”, anul XXXVII, nr. 9916, miercuri, 4 aprilie 1940, p. 1.

[7] „Informatorul”, anul V, nr. 235, duminică, 12 aprilie 1931, p. 2.   

[8] „Opinia”, anul XVI, nr. 4056, vineri, 5 noiembrie 1920, p. 2. 

[9] Petre Otu, Octavian Liviu Şovan, Aprilie 1944 – Un general botoşănean se sinucide (1), în „Forum Cultural”, anul VII, nr. 4, decembrie 2007 (27), p. 8-11.

[10] „Opinia”, anul XXXIII, nr. 9067, duminică, 27 iunie 1937, p. 6.

[11] Idem, anul XVIII, nr. 4378, duminica, 18 decembrie 1921, p. 3.

[12] „Evenimentul”, anul XXXI, nr. 646 (105), vineri, 8 iunie 1923, p. 2.

[13] Idem, anul XXXI, nr. 744 (204), joi, 11 octombrie 1923, p. 3.

[14] „Opinia”, anul XIX, nr. 4911, duminică, 14 octombrie 1923, p. 3.

[15] „Universul”, anul XLVI, nr. 94 bis, marți, 24 aprilie 1928, p. 5.