Misterele Botoșanilor 25
BOVINDOURILE DIN CENTRUL VECHI AL BOTOȘANILOR: ÎNTRE ESTETICĂ ARHITECTURALĂ ȘI INDISCREȚIE URBANĂ
În centrul istoric al Botoșanilor, atunci când vom privi cu atenție arhitectura vechilor clădiri, vom remarca o serie de bovindouri, de forme și mărimi diferite. Aceste construcții, numite popular „sânii caselor”, conferă un anumit ritm fațadelor clădirilor, prin retrageri, în alternanță cu ieșinduri, creând un adevărat spectacol arhitectural.
La origine, bovindoul s-a născut în lumea orientală. El este des întâlnit la casele din spațiul mediteranean, la cele de pe malurile Bosforului, precum și pe întregul cuprins al Peninsulei Balcanice, fiind cunoscut sub denumirea de sacnasiu (mashrabiya, șahnișin, σαχνισίνι)[1].
Acest balcon ieșit în exterior avea pereții către stradă străpunși de ferestre, pentru o cât mai întinsă priveliște. De aici, prin „geamuri și jalusii”[2], „stăpânii casei puteau urmări, fără a fi văzuți, forfota oamenilor” din stradă[3].
Sacnasiurile erau și locurile unde proprietarii obișnuiau să-și primească musafirii și, întinși pe divan, să servească dulcețile și cafelele, ori să fumeze din lungi ciubuce, discutând probleme de ordin cotidian sau afaceri de familie.
Singura casă din Botoșani care mai păstrează un astfel de sacnasiu, deși într-o formă ceva mai stilizată, este cea a Ortansei Popovici, o farmacistă cu origini armene (Mesrobeanu).
Unele bovindouri sunt proeminente, altele sunt armonios
compuse, făcând din acest tip de balcon un element arhitectural ce conferă vechilor
clădiri ale Botoșanilor o notă de eleganță la exterior și un confort la
interior.
Micile bovindouri ale clădirilor aliniate odinioară cu fațadele
spre Strada Mare, variate ca formă – unele având o geometrie clară, semicilindrică
sau poligonală –, se constituiau în spații suplimentare amplasate pe colțurile
clădirilor. Aceste extensii arhitecturale permiteau locuitorilor ca, din odăile
aflate la catul de sus, să ia pulsul orașului, ba chiar să participe vizual și
auditiv la viața urbană, ca și cum s-ar fi aflat în mijlocul străzii.
Bovindourile sunt elementele cel mai potrivite pentru
realizarea unor compoziții arhitecturale armonioase, pentru că, „pe lângă un
joc de umbre susținut, pot crea și o variație plăcută prin decroșarea lor față
de planul fațadei”[4].
În Botoșani, la actualul Hotel „Rareș”, elementul
principal îl constituie rezalitul, element arhitectural care se detaşează din
linia faţadei, ce ar putea fi interpretat şi ca un bovindou. A fost realizat pe
o înălțime ce corespunde celor două etaje, fapt ce conferă verticalitate
clădirii. Uriaşul bovindou se înscrie într-o compoziţie greoaiae la prima
vedere, dar care, în relaţie cu celelalte elemente decorative, permite
construcţiei, îngustă la faţadă, dar dispusă pe adâncime, să se reliefeze în
aliniamentul clădirilor ridicate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul
veacului următor.
Bovindouri întâlnim la Casa „Ankele”, la casele „Segal”,
precum și la acel rând de clădiri care, printr-o uriașă poartă – astăzi
închisă, pentru a crea spațiu cu rol comercial (frizerie) –, se permitea accesul către
fosta fabrică de lenjerie „Hercules”. La Casa Ventura, de pe Bulevardul
„Eminescu”, întâlnim la interior o balustradă din fier ce încadrează o galerie
de lemn, care formează în zona mediană un ieșind de tip bovindou.
Arhitectura vernaculară din vechiul centru istoric al Botoșanilor, în care se îmbină în mod fericit elementele tradiționale cu cele moderne, invită vizitatorii să o exploreze, relevându-le un bogat vocabular arhitectural și un design urban cu valențe estetice distincte. Bovindourile sunt, așadar, reminiscențe ale orientalității și a vechiului trecut fanariot, reinterpretate într-o formă specifică curentului Belle Époque.
Text de Ioan Iațcu
[1] Stavroula Thravalou, Maria Philokyprou, Urban design considerations in the
environmental assessment of vernacular buildings with timber projections
(sachnisi): The case of Nicosia’s historic center, în „Frontiers of
Architectural Research”, 10, 2001, p. 176-189.
[2] Lazăr Șeineanu, Influența oriental asupra limbei și culture române, în „Convorbiri
Literare”, anul XXXIV, nr. 9, 15 septembrie 1900, p. 770.
[3] „România literară”, anul XII, nr. 22,
joi, 31 mai 1979, p. 7.
[4] V. Sebestyen, Cartier de locuințe în orașul Roman, în „Arhitectura”, 4, 1954, p. 14.
Comments
Post a Comment