Misterele Botoșanilor 9

 

FLASH-URI ȘI SUNETE DIN BOTOȘANII TIMPURILOR TRECUTE:

„DUPĂ CE SE FLUIERĂ DE ÎNCHIDERE,

SE TRAG OBLOANELE MAGAZINELOR”



 Fig. 1. „Casa Ankele” (foto autor)

Pe laterala de sud a „Casei Ankele”, edificiu situat în vechiul centru comercial al Botoșanilor, o uşă de tip rulou se mai păstrează în poziția ei inițială. Inelul din țeavă, sudat pentru protecția lacătului, ne arată că dispozitivul a fost utilizat până aproape de vremurile noastre. Elementele de siguranță adiționale, lacătul și inelul, suprapun plăcuța cu emblema firmei producătoare, al cărei text, cu greu, mai poate fi descifrat de sub stratul de rugină și depunerile organice:   

„E.S. Rosenthal’s Erben

k.u.k. Hoflieferanten

Wien XV”

Fig. 2. Detaliu cu emblema producătorului (foto autor)

Din anuare comerciale și vechi reclame aflăm că firma vieneză „Rosenthal’s Erben” funcţiona încă din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, dar se pare că tradiția înființării coboară către 1795, fără a se cunoaște denumirea inițială a manufacturii. Compania producea obloane cu rulare automată din oţel, fier și lemn. Produsele se remarcau printr-o înaltă calitate, datorită rezistenței și silențiozității lor. După cum anunța și producătorul, într-o reclamă publicată în presa ieșeană, aceste protecții „pentru ușe și ferestre” erau considerate sigure contra incendiilor și spargerilor[1] (Fig. 3). Întreprinderea metalurgistă mai producea portaluri de fier, copertine, pereți rulanți, corturi de grădină și căsuțe de vară, dulapuri și biblioteci prevăzute cu uși rulante, dar și pălării din metal pentru protecția coșurilor de fum. Din reclamele vieneze de la 1889, cunoaștem că firma funcționa în Rosinagasse nr. 19/21[2]. 


Fig. 3. Reclamă din „Evenimentul”, seria II, anul X, nr. 218, 
sâmbătă, 26 octombrie 1902, p. 4.

Ușile cu obloane de fier, care erau utilizate în paralel cu cele de lemn, amintesc de vechile dughene și spații comerciale unde mărfurile de import atrăgeau în dese rânduri pe acei tâlhari ce urmăreau să dea mari lovituri în timpul nopții.

Obloanele de tip rulou, puse spre paza geamurilor și ușilor, apar către sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind produse de diferite firme de profil românești sau străine (Fig. 4). În presa botoșăneană de la finele secolului al XIX-lea și începutul celui următor, întâlnim frecvent termenul de „jaluzele din oțel pentru închiderea prăvăliilor”. De asemenea, obloanele erau destinate și magaziilor unde mărfurile, multe din ele aduse cu trenul din Imperiul Austriac, erau depozitate o perioadă mai lungă de timp. Dintr-o reclamă locală, apărută în vara anului 1886, aflăm că obloanele de oțel „Jalusie”, din renumita fabrică F. Wegel din București, se puteau comanda prin firma lui Herman Weismann[3].


Fig. 9. Obloane de metal de la Casa Moskowitz, astăzi 
Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani (foto autor)

Astfel de mărfuri ajungeau pe piețele românești prin intermediul „caselor de expedițiune”, iar la Botoșani, Wilhelm și Carol Ankele (Ancel), tată și fiu, se bucurau de o bună reputație în comerțul cu articole industriale și tehnice. „Casa Ankele” era locul unde clientela din nordul Moldovei putea să achiziționeze o varietate de produse: mașini de cusut, „aparate vorbitoare” (gramofoane), unelte de toate felurile, mașini și utilaje agricole etc.  

*

O știre apărută în presa botoșăneană ne descrie, cu note hilare, atmosfera de la finalul unei zile agitate de la începutul verii lui 1929. În rândurile ei vom descoperi că obloanele erau elemente indispensabile oricărei prăvălii care se respecta:

Mai mulți funcționari comerciali din localitate ne roagă să aducem la cunoștință pe această cale organelor în drept că seara după ce se fluieră de închidere, se trag obloanele de formă, iar ei sunt ținuți înăuntrul magazinelor până la ore înaintate[4].

*

Despre noi istorisiri din „Casa Ankele”, dar și din alte vechi edificii ale Botoșanilor, veți afla mai multe în viitoarele postări de pe această pagină.

                                                                                                                                        Text de Ioan Iațcu

[1] „Evenimentul”, seria II, anul X, nr. 218, sâmbătă, 26 octombrie 1902, p. 4.

[3] „Voacea Botoșanilor”, anul VII, nr. 26, duminică, 29 iunie 1886, p. 4; „Curierul român”, anul III, nr. 3, marți, 12 ianuarie 1888, p. 4.

[4] „Informatorul”, anul III, nr. 137, duminică, 26 mai 1929, p. 2.

Comments

Popular posts from this blog

Misterele Botoșanilor 1

Misterele Botoșanilor 12

Misterele Botoșanilor 6