Misterele Botoșanilor 1
FARMACISTUL GHEORGHE NICOLEANU
ŞI POVESTEA UNEI SPIȚERII BOTOȘĂNENE: „LA MINERVA”
Ioan Iațcu
Din când în
când, cei care se ocupă de soarta bunurilor de patrimoniu, mobile ori imobile,
trebuie să-și reamintească că originile termenului de monument coboară în
Antichitatea romană. În limba latină monumentum
desemna o construcție cu caracter funerar.
Pornind de la această
definiție, ne propunem ca istorisirea noastră să înceapă cu un monument funerar
ce se păstrează la Cimitirul „Pacea”, necropolă multietnică de la marginea de
vest a Botoșanilor, și anume cel al unui farmacist, pentru ca, ulterior, să se îndrepte
către unul din rarele edificii din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, destinat
să adăpostească o farmacie.
Trei familii de-a lungul timpului: Moțoc, Hagieni și
Nicoleanu
Din informaţiile
oferite de inscripţia de pe obeliscul funerar – monument reprezentativ pentru medici
și farmaciști –, aflăm că farmacistul Gheorghe Nicoleanu a trăit 74 de ani. El s-a născut la 13 februarie 1856
şi a trecut la cele veşnice la 2 martie 1930. Pe soţia sa o chema Maria Hagieni.
Ea s-a născut la 29 martie 1864 şi a decedat la 18 mai 1938, la vârsta de 64 de
ani (Fig. 1-2).
În
cavoul familiei mai sunt înhumate următoarele persoane înrudite între ele:
Alexandru Moțoc, Maria Moțoc, Ecaterina Hajieni, Kiriac Hajieni și Adela Grigoriu
(1896-1980) (Fig. 2).
Soția
lui Gheorghe Nicoleanu, Maria, era fiica lui Chiriac Hagieni (grafiat și Hagi
Eni sau Ene[1])
și a Catincăi (născută Moțoc) de la Herța. Tatăl a fost arendaș al moșiilor
Gârbești (Todireni, județul Botoșani) și Suharău, ultima aflată la nord de
Dorohoi.
La
1878, Catinca era decedată, astfel că moșia Coșulenii, proprietatea ei, situată
în comuna Bălușeni (plasa Târgului), care la 1878 avea aproximativ 72 fălci
(circa 130 ha), era împărțită între Chiriac (ca tutore al fiicei sale minore
Maria) și soacra sa, Maria Moțoc[2].
Aceasta din urmă a fost căsătorită cu Alexandru (Alecu) Moțoc, stăpânul
Coșulenilor[3],
nume pe care îl întâlnim și în listele alegătorilor Divanului Ad-hoc din
Moldova (1857)[4].
Începând
cu 23 aprilie 1877, casele din Herța erau arendate Mariei Moțoc de către
Chiriac, pentru o perioadă de 8 ani. Însă, la 1879, imobilele erau vândute
pentru stingerea unor datorii[5].
Despre
Maria Moțoc știm că la începutul secolului al XX-lea arenda moșia Coșuleni lui
Șmil Segal, bătrâna preferând să locuiască mai mult în Botoșani. Începând cu
1910, un șir de necazuri se abat asupra proprietăresei. Astfel, în august un
incendiu violent distruge o casă și o șură situate pe moșie, producând pagube
în valoare de 1000 de lei[6].
La 29 iunie 1911, „bogătașa Maria Cristea, în vârstă de 65 de ani, proprietara
moșiei Coșuleni, suferind de mania persecuției, s’a strangulat”
„de cârligul lămpii în casele din strada Agafton No. 1”. La momentul morții, cel mai probabil pe fondul
bolii maniaco-depresive, ea locuia singură, neavând servitori. Confrom
procedurilor, din ordinele parchetului corpul a fost transportat la cimitirul
„Eternitatea”[7],
însă, după vedem din inscripția de pe obeliscul de la „Pacea”, rămășițele ei
pământești își află somnul de veci în cavoul farmacistului Nicoleanu.
Așadar,
primele patru persoane înhumate sunt bunicii și părinții Mariei Nicoleanu. Cât
privește cel de-al cincilea personaj, Adela, deși nu avem date până în prezent,
presupunem că ar putea fi o fiică de-a farmacistului, care, prin căsătorie, a
devenit Grigoriu.
Un farmacist cu activitate politică
Revenind
la personajul nostru principal, farmacistul, despre el deținem o serie de date
care ne permit realizarea unei ample biografii.
Gheorghe
(George) Nicoleanu s-a născut la Tecuci. A urmat la Iaşi cursul secundar de la
Academia Grigoriană, după care, începând cu 26 septembrie 1874, se înscrie ca
elev la farmacia lui Eduard Julius Rissdörfer (1822-1897) din Bucureşti. În
urma examenului de asistent, susţinut la 25 octombrie 1877, obţine diploma
eliberată de Şcoala superioară din Bucureşti. Urmează cursurile universitare la
finalul cărora, la 29 noiembrie 1882, obţine titlul academic de licenţiat în
farmacie[8].
Pe Gheorghe
Nicoleanu îl găsim menționat în rândurile persoanelor care formau comitetul
înființat cu scopul ajutorării victimelor incendiului petrecut în Botoșani (3
iunie 1887), unde este trecut ca „Ion Nicoleanu, farmacist”[9],
fiind cel mai probabil confundat cu avocatul.
Dincolo de
activitatea profesională, Nicoleanu se implică şi în treburile
politico-administrative ale urbei, fiind un membru al Partidului Conservator.
Pentru prima dată îl vedem figurând în lista alegătorilor comunali la colegiul
I, fapt ce se petrece în 1886[10].
La alegerile comunale din 1888, „Nicoleanu George, farmacist” este ales în
colegiul II[11], la fel
și la alegerile din februarie 1890[12],
dar și din noiembrie același an, unde îl găsim menționat „Neculeanu Gheorghie,
farmacist”[13]. De asemenea, la alegerile din 1898, printre
cei înscriși la colegiul II, „Niculeanu Gh. farmacist”[14]
apare pe lista clubului conservator[15].
În urma scrutinului pentru Consiliul Comunal, din 20
februarie 1905, el este ales membru în cadrul acestei autorităţi administrative[16].
Totodată, îl regăsim și în lista alegătorilor („eligibililor
pentru Senat”), după cum urmează: pentru 1 mai 1909-31 aprilie 1910[17];
pe anii 1912-1914[18];
pentru 1916[19].
În 1892,
Gheorghe Nicoleanu a făcut parte din comitetul executiv al Partidului
Conservator-Democrat, unde a îndeplinit funcția de casier[20].
Abilitățile sale economice i-au permis ca la întrunirea de la clubul
conservator din localitate, eveniment petrecut în luna octombrie 1898, să fie
ales în cadrul „comisiunii de verificare a gestiunei financiare pe anul 97”.
În ziua de
sâmbătă, 16 mai 1899, la orele 4.20, a sosit la Botoșani primul-ministru
Gheorghe Grigore Cantacuzino („Nababul”). Pe peronul gării, „frumos decorat”,
„plin de lume, care așteaptă sosirea trenului”, printre numeroasele persoane de
vază, printre care îi amintim pe primarul Ilie Văsescu, dar și pe conservatorii
Vasile Isăcescu, Constantin și Grigore Ghica, Garabet Ciolac, dr. Olivenbaum,
se afla și farmacistul Gheorghe Nicoleanu[21].
În 1907, la
clubul conservator din Botoșani, Gheorghe Nicoleanu, în calitate de membru,
participă la fuziunea junimiștilor cu conservatorii[22].
La banchetul politic al partidului, care a coincis și cu marea întrunire a
conservatorilor organizată la Botoșani, în zilele de sâmbătă și duminică (21 și
22 noiembrie 1908), prilej cu care a fost sărbătorit președintele Take Ionescu,
printre fruntașii organizației locale prezenți în sala Teatrului Popovici s-a
numărat și Gheorghe Nicoleanu[23].
Pe când primar al oraşului Botoșani era Teodor
Silion, la 1892, Gheorghe Nicoleanu, alături de Mihai Gh. Popovici, a
îndeplinit funcţia de ajutor de primar[24].
Situaţia se menţine şi în 1894, când Teodor Silion este confirmat în funcţia de
edil al urbei, iar Nicoleanu, alături de Mihai Gh. Popovici şi medicul Arpad de
Haynal, este desemnat să fie „ajutóre primarelui”[25].
În 1899, în urma
dizolvării consiliului comunal-urban – fapt petrecut în mai multe orașe ale
României de atunci (Iași, Huși, Brăila, Pitești, Râmnicu-Vâlcea ș.a) – la
Botoșani, se numește o comisiune interimară formată din următorii membri: Ilie
Văsescu (președinte), Vasile Isăcescu, Gheorghe Nicoleanu și Mihai Vasiliu
(membri)[26].
Alături de Mihai
Gh. Popovici, Gheorghe Nicoleanu a îndeplinit această funcţie şi în perioada
mandatului de primar a lui Vasile Isăcescu (1905), un alt membru marcant al
conservatorilor botoșăneni[27].
Situația se menține la fel și în 1906, când „noul consiliu comunal din Botoșani
s’a constituit astfel:
Primar a fost ales d. V. Isăcescu, deputat; prim-ajutor a fost ales d. G.
Nicoleanu, farmacist, iar al doilea ajutor d. M. Popovici”[28].
În primăvara
anului 1900, alături de importanţi proprietari şi agricultori, Gheorghe
Nicoleanu, în calitate de reprezentant al comercianţilor, este convocat la o
consfătuire în sala primăriei din capitala Moldovei. Întrunirea la care lua
parte avea drept scop construirea căii ferate Dorohoi-Botoşani-Iaşi, care se
făcea mai mult „în interesul desvoltărei oraşului Iaşi”[29].
Pe farmacist îl
aflăm menționat şi în „lista comercianților și industriașilor alegători la
camera de comerciu din orașul și județul Botoșani”[30].
La începutul
secolului al XX-lea, alături de alţi confraţi din ţară înscrişi în Societatea
„Steaua”, Gheorghe Nicoleanu este prezent în lista membrilor cu „cotisaţiuni
plătite” la zi[31].
Avându-l drept preşedinte pe academicianul Ioan Kalinderu, asociaţia „lucra
pentru întinderea învăţăturei în popor, prin tipărirea şi răspândirea de
scrieri şi publicaţii morale, patriotice şi de folos practic”[32].
Gheorghe
Nicoleanu a fost ofiţer al ordinului „Coroana României” (noiembrie 1905)[33] și
a avut calitatea de membru al societăţii farmaciştilor din ţară[34].
O oficină farmaceutică cu istorie
Din publicația
„Almanahul farmaciștilor din România”, pe anii 1928 și 1937, aflăm că acest
spițer deţinea farmacia „Minerva”[35],
deşi el era trecut la cele veşnice încă din 1930.
Istoricul
oficinei acoperă o mare perioadă de timp. De existenţa ei se leagă un număr
însemnat de figuri ale lumii medicale şi farmaceutice botoşănene (Iohan
Gorgias, Emeric Haynal, Samuel Frank), de personalităţi din panteonul cultural
naţional (poetul Mihai Eminescu şi membri ai familiei sale), ba chiar și de
personaje din pătura de jos a societăţii (servitori și tâlhari cu faimă
internaţională).
Farmacia „La
Minerva” a fost fondată prin hrisov domnesc, la 31 ianuarie 1827, de către
Ferdinand Dobrovoschi, având ca urmași pe Iohann Gorgias și Emeric Haynal.
Haynal a cumpărat spițeria „Minerva”, în 1855, an în care achiziționează și
farmacia socrului său, I. Binder, fostă a lui Iohann Gorgias[36].
Despre detaliile
scoaterii la mezat a unității sanitare aflăm din „actul de vecinică vânzare
întărit statornic de Trib. Botoşani sub No. 158 din 13 Aprilie 1860 prin care
d-nu Em. Haynal vinde numita spiţerie «la Minerva» d-lui Samuel Frank”[37],
farmacist care a obținut diploma la München (19 august 1853)[38].
Despre modul cum
a intrat farmacia în posesia lui Samuel Frank aflăm dintr-o întâmplare cu note
tragic-umoristice istorisită de fratele lui Mihai Eminescu, căpitanul Matei
Eminescu: „În Botoşani era un grec românizat, anume Costake Caraieni; fusese el
făclier (lumânărar) (...), făcuse Costake Caraieni parale bune, şi întrerupse
negoţu. Avea patru fete. Pe cea mare a măritat-o cu Capşa, mama fraţilor Capşa
din Botoşani. Pe cea de-a doua, Zoica, după un grec moşier, Macri Apsotol, iar
când a venit rândul celei de-a treia «Valerica», s-a prezentat ca pretendent,
prin intervenţia tatei [căminarul Gheorghe Eminovici – n. n.], Ioan Frank,
tatul prezidentului Alexandru Frank. Mama lui Ioan Frank, era fata Doctorului
Holtztreger, doctorul de casă a lui Balş
[de la Dumbrăveni – n. n.] ”[39],
dar „şi soră cu mama D-rului Hynek din Botoşani”[40],
Reghina Holzträger[41].
„Mergând deci,
tata în peţit la Caraieni – relatează în continuare Matei –, acesta i-a răspuns
că-i dă fata lui Frank, îi dă şi bani să deschidă farmacie, căci era farmacist
de meserie, dar cu condiţie, ca să treacă dela catolicism la ortodoxism”.
În continuarea
relatărilor lui Matei Eminescu aflăm că Frank a fost botezat în ritul ortodox,
la bisericuţa familiei de la Ipoteşti, după care „s-a dus pe urmă la Caraieni”
unde „li s-a făcut nunta”[42].
Totul a culminat
cu arestarea naşului, Gheorghe Eminovici, timp de şase săptămâni, la mănăstirea
Vorona, sub învinuirea că a forţat preotul de a săvârşi botezul peste capul
ierarhilor superiori[43].
Matei Eminescu conchide: „Dar şi recunoscător a fost Frank; până la moarte tata
n-a avut un prieten mai intim ca Frank”[44].
Farmacistul a rămas alături de cea care, mai târziu, va fi pentru copiii
căminarului „cucoana Valerica, care e o femeie foarte blândă şi cu educaţie
îngrijită”[45].
La 1874 îl aflăm
în continuare drept proprietar pe Ioan Samuel Frank. El avea ca asistenți în
farmacie pe Ludvig Zahn, ce deținea un certificat al Școlii de farmacie din
București, și pe Ignatz Dzurzynski. Acesta din urmă, în 1875, trece la farmacia
lui Iosef Șmelț, iar în locul său vine ca asistent Emil Sanchievici, cu atestat
obținut în Cernăuți. Și acesta este înlocuit, în locul său venind Gh.
Mihăilescu, care obținuse certificatul la București. La acea dată, în farmacie
își desfășura activitatea ca elev practicant Emil Goldhamer[46].
*
Din punct de
vedere juridic, despre oficina lui Nicoleanu putem vorbi încă din iulie 1884,
când „Dl. George Neculeanu, din Botoșani, și-a încris la Tribunalul Botoșani,
în registrul firmelor individuale, firma adoptată de d-sa sub denumirea
«farmacia George Neculeanu», pentru comerciul de farmacie in detail, astăzi la
13 Iuliu anul 1884”[47].
Înscrierea oficinei trebuie să fi coincis cu perfectarea tranzacției acestui
spațiu cu toate cele necesare unei bune funcționări.
Aşadar, pornind
de la această informaţie putem spune că, cel mai probabil, farmacia „La
Minerva” i-a fost închiriată lui Gheorghe Nicoleanu în intervalul de timp iulie
1884–august 1886[48]. Respectiva
situaţie poate fi întărită şi de o ştire în care se relata despre un incendiu
ce a izbucnit în vara anului 1886 la clădirile din vecinătate: „tot rândul de
case din strada Mare, vis-à-vis de farmacia d-lui G. Neculeanu, era să fie
prada flăcărilor”[49].
Odată cu acest farmacist, vechea denumire a oficinei s-a schimbat din „La
Minerva” în „Farmacia Gheorghe Nicoleanu”.
Este posibil ca
inițial farmacia, adică spațiul (și probabil inventarul ei), să-i fi fost
închiriată, pentru ca, ulterior, să-i fi fost vândută, întrucât unul din
istoricii medicinei botoșănene, doctorul Constantin Băcăoanu, precizează că la
1887 Gheorghe Nicoleanu figura ca proprietar. Băcăoanu arăta că farmacia a
intrat în patrimoniul lui Nicoleanu prin cumpărare, la 22 decembrie 1887[50].
Într-un tablou
al personalului sanitar din Botoşani, întocmit la 1896, apăreau doi farmacişti
proprietari (Vasile D. Vasiliu şi Gheorghe Nicoleanu), precum şi doi farmacişti
arendaşi (Gheorghe Perieţeanu şi Samoil Schärfel)[51].
Faptul că
farmacia a trecut de la Samuel Frank către Nicoleanu, fără să putem identifica
vreun alt chiriaş, transpare din diversele anunţuri apărute mai târziu, cum ar
fi cel din 1889: „Pharmacia d-lui Nicoleanu fostă Franc”[52].
La acea dată farmacia era un reper important în peisajul urban, în apropirea ei
stabilindu-şi cabinetele noii doctori sosiţi în oraş, precum Isidor Olivenbaum
(Fig. 9).
Într-o altă
epistolă destinată aceluiaşi Corneliu Botez, Matei Eminescu amintește de
farmacie, dar fără să cunoască cum stăteau de fapt lucrurile, la anul 1909: „Mă
mir că-mi scrii că ai întrebat de locuinţa Cucoanei Valeriei, d-apoi ea are
casele ei, farmacia pe care ştiu că o arendase bătrânul Frank nu însă s-o fi
vândut”[53].
Așadar,
în afară de spaţiul farmaciei care fusese vândut lui Nicoleanu, despre situaţia
în care se afla restul clădirii spusele lui Matei Eminescu par că pot fi,
într-o anumită măsură, luate în calcul. Ca argument poate fi invocată o reclamă
de la 1894, care ne spune că „în casele d-lui Ioan S. Franc, etagiul I de asupra
Farmaciei”, funcţiona biroul agenţiei „Patria”, o societate românească de
asigurare şi reasigurare ce-şi avea sediul principal în Bucureşti[54].
Aşadar, către finele veacului al XIX-lea, partea superioară a clădirii continua
să fie arendată de soții Frank, aceștia locuind, cel mai probabil, în jumătatea
de nord a casei.
Farmacistul Ioan
Samuel Frank a decedat în data de 11 aprilie 1898, la vârsta de 67 ani, „după o lungă şi grea suferinţă”[55].
După cum spune și presa de atunci, în necrologul ce-i fusese dedicat, el „a
fost întemeietorul uneia din cele mai vechi și mai reputate farmacii din piața
botoșăneană, de la conducerea căreia retrăgându-se de mai mulți ani, și-a
consacrat activitatea mai mult conducerei familiei și binelui obștesc, ocupând,
cu multă vrednicie, mai acum 17-18 ani, scaunul de Primar al urbei, iar în cei
din urmă 10-12 ani funcția electivă de membru și președinte al comitetului
permanent județean”[56].
În urma decesului său, Valeria a rămas singură să-și crească cei trei copii,
aceștia fiind Sofia, Ioan și Alexandru Frank.
*
Farmacia lui
Nicoleanu se afla poziționată la Strada Mare[57],
în faţa ei deschizându-se un spaţiu larg numit „piaţa mică”[58].
Amplasarea la principala arteră a orașului reiese din „Planulu Topograficu alu
urbei Botosiani ridicatu prin inginerulu hotarnicu Stefan Emilian” (1872)[59],
dar și din multitudinea ilustrațiilor de tip carte poştală care au circulat în
primul sfert al veacului al XX-lea (Fig. 4).
Clădirea făcea
parte din vechea orânduire urbană anterioară incendiului de la 1887. A supravețuit
pârjolului, cel mai probabil datorită izolării sale, nefiind alipită altor
construcții. Din punct de vedere constructiv, clădirea lui Frank a fost
ridicată în stilul arhitecturii romantice[60],
cum de altfel au fost înălțate multe case din același areal (Teatrul lui
Petrache Cristea, fostul Hotel „Mutu”, casa lui Lupu Zarafu) (Fig. 5-6).
*
Din „Raportul
D-lui Dr I Felix, membru consiliului sanitar superior, asupra inspecţiunei
făcută serviciului sanitar din circumscripţiunea I sanitară din anul 1888”,
aflăm următoarele date despre farmaciile Botoşanilor, dar şi despre cele două
oficine deţinute de Gheorghe Nicoleanu, fapt ce ne indică modul cum el și-a
dezvoltat afacerile: „În județul Botoșani funcționează 4 farmacii în orașul
Botoșani, 1 în orașul Hârlău, 1 în târgul Ștefănești și o farmacie filială în
târgul Burdujeni. Dintre cele 4
farmacii din orașul Botoșani, farmaciele D-lor Vasiliu, Nicoleanu și Haynal sunt
foarte bine aprovisionate”. În comparaţie, „farmacia d-lui Scmeltz se află
într-o stare mediocră”, iar „Farmacia Curţei, proprietatea d-nei Emelina
Haynal, este administrată de d. farmacist Scherfel”. Respectivul raport ne
relatează „faptul că și farmacia filială din târgul Burdujeni, înființată de
curând, proprietatea D-lui G Nicoleanu din Botoşani, n-are provisiuni mai
ambundente şi complete, se poate scuza cu clientela ei săracă, cu nedeprinderea
locuitorilor a avea în cas de boală recurs la medic şi la farmacie; această
farmacie a expediat de la 1 ianuarie până la 7 August 1888 numai 583 ordonanţe
medicale, astfel că venitul nu acoperă cheltuielile, este însă probabil că
această stare se va îndrepta succesiv”[61].
Diverse anunţuri
disparate prin presa timpului vin să ne ofere şi câteva informaţii cu privire
la ceea ce se oferea spre vânzare pacienţilor suferinzi ori clienţilor doritori
de achiziţionarea unor bunuri de îngrijire personală. Spre exemplu, în 1890, cu
prilejul tombolei presei organizată de ziarul condus de publicistul Scipione
Bădescu („Curierul român”), Gheorghe Nicoleanu oferă câteva produse cosmetice,
printre care se găseau „un şip
glicerină şi 2 cutii pudră pentru păr”[62].
Tot în farmacia Nicoleanu se comercializa un dezinfectant numit „Perolin”,
precum și „Petrol Hahn”, o loțiune pentru igienizarea și tratarea podoabei
capilare produsă de Charles Hahn, farmacist din Geneva (Elveția) (Fig. 8).
Gheorghe
Nicoleanu se implică în susținerea cu medicamente a farmaciilor rurale, dintre
care se remarcă cea întemeiată în 1891 de „învățătoarea din Vlădeni, com
Brehuești, pl. Siret, d-ra Maria Gafencu, care a înființat acum de curând, la
școala sa, o farmacie școlară, asortată cu tot ce e mai trebuitor țăranului
pentru toate casurile în cari presența medicului nu e numaidecât și imediat
cerută…, grație concursului plin de bunăvoință ce i-au dat în această privință
d-nii D-ri A. Hajnal, A. Hynek și Kalischer, și a medicamentelor gratuite ce i
s-au oferit, în valoare de 120 lei, de către farmaciile V. Vasiliu, Hajnal și
Gh. Nicoleanu”[63].
În 1893,
Gheorghe Nicoleanu semnează alături de ceilalţi confraţi din ţară o petiţie
către Camera Deputaţilor, ca urmare a legii sanitare votată de Senat, „prin
care se desfiinţează şi dreptul de succesiune a văduvei sau a copiilor rămaşi
după moartea farmacistului prin obligaţiunea ce li se impune de a vinde
farmacia în timp de 10 ani”[64].
Acest fapt leza drepturile profesionale ale breslei, iar printre farmaciştii
botoşăneni nedreptăţiți, care semnau alături de Nicoleanu, se aflau şi cei doi
colegi concurenţi: Ioan Gh. Perieţeanu şi Vasile D. Vasiliu.
Despre
proprietarul farmaciei mai aflăm că a fost victima unui furt petrecut în 1893:
„Vasile Suliţanu, în calitate de servitor la dl. Gheorghe Nicoleanu, farmacist
în Botoşani, a furat din un saltar de la un dulap, cinci tocuri cu următoarele
plante: 1 sfert kilogram rădăcină rotamică [rotala indica? – n. n.], 400 grame
lemn dulce [Glycyrrhiza glabra – n. n.], 1 sfert kilogr. frunze de mellés, 35
grame lemn de losofras [sassafras-n. n.] şi 150 grame floare de soc, pe care
ducându-le prin piaţa oraşului spre a le vinde la drogherie, a fost prins şi
dus la poliţie”. Pentru această faptă inculpatul a fost condamnat la „3 luni
încisoare corecţională şi la 50 lei amendă în folosul statului”[65].
Dincolo de
apectele neplăcute legate de săvârșirea actului infracțional, lectura
informațiilor oferite de presa acelor timpuri ne invită să pătrundem în
interiorul farmaciei și să descoperim câteva produse exotice folosite la
prepararea medicamentelor, a cosmeticelor ori a băuturilor slab alcoolizate pe
bază de ierburi aromate, așa cum vom afla şi din rândurile următoarei
povestiri.
Astfel, printre
clienții oficinei se afla și poetul Mihai Eminescu, mai ales în perioada cea
mai grea a vieții, pe când se afla în îngrijirea surorii sale Henrieta.
Repectivul detaliu îl descoperim în relatarea lui Ioan P. Darie, profesor de
istorie, avocat și publicist, ajuns primar al orașului, simpatizant de altfel
al conservatorilor locali, printre care se afla și farmacistul nostru: „Foarte
dese ori venea la farmacia lui Gh. Nicoleanu, unde-și cerea și lua obicinuitul
său «rosoglio» un fel de licher pe care patronul îl prepara după gustul său.
Aici stătea ceasuri întregi, de multe ori fără să rostească o vorbă”[66].
Prezenţa
poetului în stabilimentul lui Nicoleanu poate fi dată, așa cum afirma Matei
Eminescu, de faptul că „Harieta după moartea tatei (1884, Ianuarie 7) s-a mutat
la Botoșani și a stat cu chirie la Frank”[67],
cel mai probabil în apartamentele situate în cealaltă jumătate a clădirii.
Totodată, putem admite și preferința sa pentru un spațiu cu care se
familiarizase încă din copilărie, atunci când își însoțea tatăl și frații la
vizitele făcute soților Samuel și Valerica Frank. De asemenea, trebuie să ținem cont că
Eminescu își putea împărtăşi convingerile sale conservatoare cu un membru
important al acestui partid pe plan local.
Este posbil ca
primul proiect de amplasare a bustului dedicat lui Eminescu în apropierea
farmaciei să fi ținut cont și de poziționarea casei Frank, locul unde Henrieta
obișnuia să-l găzduiască atunci când sosea în oraș. În această direcție, iată
ce spune un articol din presa de la 1890 apărut la scurt timp de la trecerea
poetului în veșnicie: „Se știe că în orașul Botoșani se va așeza bustul
poetului Eminescu. Până acuma nu s’a
desemnat încă locul unde trebue așezat. Se crede
că se va alege locul din piața mică, vis-a-vis de farmacia Nicoleanu”[68].
Într-o
caracterizare care i se făcea farmacistului Nicoleanu, la începutul veacului al
XX-lea, aflăm că el deţinea propria oficină în Botoşani, „pe care o dirigează
şi astăzi cu multă sârguinţă, câştigându-şi încrederea şi simpatia
concetăţenilor săi”, având o „fire blândă şi muncitoare”, ce „merită simpatiele
colegilor săi, de care de altfel se bucură”[69].
*
Încă din timpul
vieții farmacistului, cel mai probabil pe fondul înaintării sale în vârstă,
oficina este concesionată lui David Rosenberg. De la 1928 avem știrea că „D. D.
Rosenberg farmacist (fostul arendaș al farmaciei G. Nicolaenu) a luat în arendă
farmacia din Săveni”. Totodată, se preconiza și plecarea sa din Botoșani către
mica urbe de pe Valea Bașeului[70].
La începutul
lunii martie a anului 1930, personajul nostru principal trece la cele veșnice,
dispariția sa fiind anunțată în presa ieșeană astfel:
„Mercuri a avut loc înhumarea rămășițelor
pământești ale farmacistului Gheorghe Nicoleanu, din Botoșani, mort în vârstă
de 68 ani.
Defunctul, grație calităților
sale era simpatizat în toate cercurile botoșănene.
Înainte de războiu a fost prim
ajutor de primar; în această calitate a adus multe îmbunătățiri orașului.
Membru marcant în organizația takistă, după moartea lui Take Ionescu s’a retras din viața
politică, ocupându-se cu operile de asistență socială.
Se crede că Gh. Nicoleanu, în
testamentul pe care l’a
lăsat, prevede ca o parte din avere să treacă în folosul unui spital din
Botoșani”[71].
Mai târziu,
farmacia Nicoleanu a fost arendată din nou aceluiași Rosenberg, care va fi
victima unei tâlhării cu mare răsunet în epocă.
În ziua de vineri, 22 octombrie 1937, la farmacia „Minerva Nicoleanu”[72], are loc spargerea casei de bani săvârșită de Ilie Mătrescu (zis Lolu Mutrescu sau Lovenco) (Fig. 10). Făptașul era un bandit cu faimă internațională, datorită unui lanț de infracțiuni comise pe teritoriul României și al Poloniei. Spargerea casei de fier s-a realizat cu ajutorul unor instrumente speciale[73], iar stricăciunile provocate seifului au putut fi surprinse într-o fotografie realizată la data respectivă (Fig. 11). Din ancheta făcută de poliție, aflăm că edificiul avea o curte situată în spate, iar pătrunderea în interior s-a făcut prin tăierea gratiilor cu un ferăstrău.
Tâlhăria încununa
alte jafuri ce fuseseră comise în oraș, cum au fost cele de la biserica Sf.
Spiridon, casa lui Lazăr Goldhamer, depozitul de coloniale Ițicovici, casa lui
Ștefan Gheorghiu Gogoașă. La ultimele trei proprietăți tentativa de jaf a eșuat.
Ascuns în canalul colector al orașului, tâlharul, de numai 24 de ani, după un
schimb intens de focuri de armă cu polițiștii, a fost prins și deferit
justiției. Va fi închis în penitenciarul de la Târgu-Ocna de unde va evada
ulterior. Recunoscut de către un voiajor comercial din Botoșani, pe când se
afla în acceleratul de București-Cernăuți, Mutrescu va fi arestat din nou în
gara Focșani. Indiciul a fost paltonul cu care hoțul era îmbrăcat, haină ce
fusese furată din farmacia lui David Rosenberg.
*
Reconstituirea
biografiei unui reprezentant al „artei farmaceutice” – așa cum îi plăcea
acestei bresle să numească activitatea reprezentanților săi – constituie o verigă
importantă în cunoașterea istoriei acestei profesiuni în spațiul botoșănean.
Totodată, ni se relevă și activitatea altor spițeri, cum era Ioan Frank, cel
care deținuse clădirea în care avea să funcționeze farmacia „Minerva”. De
asemenea, descoperim că în spaţiul farmaciei lui Nicoleanu venea şi Mihai Eminescu,
în calitate de client fidel, dar și apropiat al conservatorilor locali. De-a lungul
timpului, clădirea a fost un reper important și pentru ceilalți membri ai
familiei marelui poet, cum ar fi tatăl, căminarul Gheorghe Eminovici, sau
frații săi. Gheorghe Nicoleanu trece drept o figură importantă a artei
farmaceutice, dar şi a politicii conservatoare din Botoşanii de la cumpăna veacurilor
XIX–XX.
Întrucât în perioada
anilor 2020-2024 autoritățile locale, prin Centrul de Promovare a Turismului,
au creat un traseu al celor mai importante locuri aflate în legătură directă cu
marele poet național Mihai Eminescu, includerea acestui nou obiectiv, și anume
Casa „Frank”, va permite îmbogățirea itinerariului cu un edificiu reprezentativ
pentru epoca respectivă.
[1] „Curierul de Iassi, anul
III, nr. 18, joi, 5 martie 1870, p. 3.
[2] Idem, anul X, nr. 31,
duminică, 20 martie 1877, p. 1; Idem, anul XI, nr. 50, vineri, 5 mai 1878, p. 1.
[3] „Progresul”, anul II,
nr. 66, luni, 18 mai 1864, p. 4.
[4] Artur Gorovei, Monografia oraşului Botoşani, Ediția
Primăriei de Botoșani, Institutul de Arte Grafice „M. Saidman”, Fălticeni,
1926, p. 365, p. 41; Rodica Iftimi, Sorin Iftimi, Alegătorii divanului ad-hoc din Moldova (1857). Un manuscris necunoscut,
în „Ioan Neculce, Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei”, S. N., nr. X-XX,
2004-2006, p. 121.
[5] „Curierul de Iassi”,
anul XII, nr. 19, vineri, 16 februarie 1879, p. 1.
[6] „Universul”, anul
XXVIII, nr. 235, sâmbătă, 28 august 1910, p. 2.
[7] „Dimineața”, anul VIII,
nr. 263, duminică, 3 iulie 1911, p. 4.
[8] Dimitrie Nicolau, Farmaciştii noştri, Tipografia
„Speranța”, Bucureşti, 1906, p. 281.
[9] „Epoca”, anul II, nr.
466, miercuri, 17 (20 iunie) 1887, p. 2.
[10] „Voacea Botoşanilor”,
anul VII, nr. 28, duminică, 13 iulie 1886, p. 3.
[11] Idem, anul IX, nr. 24,
marţi, 14 iunie 1888, p. 3; „Curierul român”, anul III, nr. 31, joi, 16 iunie
1888; „Universul”, anul V, nr. 155, joi, 16 (28) iunie 1888, p. 3.
[12] „Voacea Botoşanilor”,
anul XI, nr. 4, duminică, 4 februarie 1890, p. 2; „Curierul român”, anul V, nr.
3, joi, 1 februarie 1890, p. 3.
[13] Idem, anul XI, nr. 41,
marți, 6 noiembrie 1890, p. 2.
[14]
Idem,
anul XIII, nr. 39, joi, 29 octombrie 1898, p. 1.
[15] „Opinia”, anul II, nr.
142, octombrie 1898, p. 2.
[16] MOf, nr. 262, marți 22 februarie (7 martie) 1905, p. 9811.
[17] Idem, 34, 13 (26) mai
1909, p. 1306.
[18] Idem, nr. 185, vineri,
16 (29) noiembrie 1912, p. 8721; Idem, nr. 037, 19 mai 1913, p. 1642; idem,
192, 27 noiembrie 1913, p. 8516.
[19] Idem, 186, 17 (30)
noiembrie 1915, p. 7766.
[20] „Opinia”, anul VI, nr.
697, 9 aprilie 1909.
[21] „Evenimentul”, anul VII,
nr. 1821, marți, 18 mai 1899, p. 2.
[22] Idem, anul XV, nr. 70,
duminică, 6 mai 1907, p. 2.
[23] „Opinia”, anul VI, nr.
592, marți, 25 noiembrie 1908.
[24] „Voacea Botoşanilor”,
anul XV, nr. 28, sâmbătă, 15 octombrie 1892, p. 2.
[25] Idem, anul XV, nr. 10-11,
duminică, 17 aprilie 1894, p. 3.
[26] „Timpul”, anul XXI, nr.
89, vineri, 23 aprilie (5 mai) 1899, p. 3.
[27] „Libertatea”, anul VII,
nr. 10, duminică, 6 martie 1905, p. 3.
[28] „Dimineața”, anul III,
nr. 867, vineri, 7 iulie 1906, p. 3.
[29] „Telegraphulu”, anul
XVI, nr. 3835, marţi, 12 martie 1885, p. 2.
[30] MOf, nr. 240, 2 (14)
februarie 1892, p. 6442.
[31] Dan Roşca, „La Ochiul lui Dumnezeu”. Farmacii şi
farmacişti din vechiul Bucureşti, Ars Docendi, Bucureşti, 2017, p.
279.
[32] „Albina”, 4, nr. 28-29, 8-15
aprilie 1901, p. 806.
[33] „Dimineața”, anul II,
nr. 653, vineri, 25 noiembrie 1905, p. 2.
[34] Dimitrie Nicolau, op. cit., p. 281.
[35] Farmacii din Vechiul Regat, în „Almanahul farmaciștilor din
România”, Cluj, 1928, p. 136; Farmaciile din Vechiul Regat, în
„Almanah”, Cluj, 1937, p. 99.
[36] Al. G. Raicoviceanu, C.
I. Bercuș, Din trecutul farmaciștilor din
Moldova, în „Farmacia”, anul XVI, nr. 2, 1968, nota 11.
[37] N. I. Angelescu, Date asupra înfiinţărei farmaciilor în
România (conform anchetei oficiale din 1875), Tipografia „Speranţa”,
Bucureşti, 1904, p. 31.
[38] C. Băcăoanu, Medicii și farmaciștii din Botoșani
(1874-1876), în „Revista Moldovei”, anul V, nr. 7-9, Botoșani, 1926, p.
10.
[39] Matei Eminescu, Memoriu asupra familiei Eminescu (Comunicare
făcută D-lui Corneliu Botez), în Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 de
ani dela moartea sa alcătuit şi aşezat în pagină de Comitetul
Comemorării-Galaţi şi tipărit la Atelierele Grafice Socec & Co. societate
anonimă, la Bucureşti, în anul 1909, reeditat de Centrul Cultural „Dunărea
de Jos”, cuvânt către cititori, notă asupra ediţiei şi postfaţă de C. Enică,
Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2008, p. 196.
[40] Ibidem, p. 192.
[41] Eugen D. Neculau, Sate pe Jijia de Sus, 2, Boierii, ediţie îngrijită de M. Lutic,
Institutul Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”, Iaşi, 2005, p. 221.
[42] Matei Eminescu, op. cit., p. 197.
[43] Ibidem, p. 196-197.
[44] Ibidem, p. 197.
[45] Dan Toma Dulciu, Surse biografice eminesciene în fondul de
manuscrise de la BCU „Carol I” – București. Scrisorile lui Matei Eminescu
adresate lui Corneliu Botez, p. 8 (www.academia.edu;
accesat la 29.07.2024).
[46] C. Băcăoanu, op. cit., p. 10.
[47] „Voacea Botoșanilor”,
anul V, nr. 29, duminică, 15 iulie 1884, p. 2.
[48] Ştefan Ciubotaru, Monografia oraşului Botoşani, Editura
Axa, Botoşani, 1997, p. 274, unde se
indică anul 1887.
[49] „Voacea Botoşanilor”,
anul VII, 17 august 1886, nr. 33, p. 2; „Curierul român”, anul I, nr. 44,
duminică, 17 august 1886, p. 3: „Punerea
a doue-focuri s-a ’ncercat de nişte făcători de rele, unul în strada mare la o
casă de peste drum de spiţeria Nicoleanu”.
[50] C. Băcăoanu, Scurt istoric al serviciului sanitar din
orașul Botoșani, în Botoșanii în
1932. Schiță monografică, Liga Culturală-Secția Botoșani, 1932, p. 97; Idem, Scurt istoric despre medicii și activitatea medico-socială a orașului
Botoșani, Botoșani, 1932, p. 6.
[51] Idem, Din trecutul sanitar al oraşului Botoşani,
în „Revista Moldovei”, anul VI, nr. 1-3, 1927, p. 18.
[52] „Voacea Botoşanilor”,
anul X, 8 octombrie 1889, nr. 35.
[53] Dan Toma Dulciu, op. cit., p. 8.
[54] „Voacea Botoşanilor”,
anul XV, nr. 14, joi, 26 mai 1894, p. 4.
[55] „Steagul”, anul II, nr. 10, marţi, 14 aprilie 1898, p. 3.
[56] „Curierul român”, anul
XIII, nr. 15, sâmbătă, 18 aprilie 1898, p. 3.
[57] Şt. Ciubotaru, I.
Bejenaru, Botoşanii de altădată, până la
1944. Album documentar, Editura Axa, Botoşani, 1999, p. 154.
[58] „Lupta”, anul VII, seria
IV, nr. 1183, vineri, 2 Iulie 1890, p. 3.
[59] Arhivele
Naționale ale României-Serviciul Județean Botoșani, Colecția Hărți, inv. 125d.
[60] E. Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoşani,
ediţia a II-a revizuită şi adăugată, apărută sub îngrijirea lui O. L. Şovan,
cuvânt înainte de I. Caproşu, indice general de A. Ioniţă, Casa Editorială
Demiurg, Iaşi, 2009, p. 92, fig. 114A-114B.
[61] MOf, 10 noiembrie 1888, p. 4103-4104. Acelaşi text a fost preluat
şi de „Voacea Botoşanilor”, anul IX, nr. 45, 23 noiembrie 1888, p 3.
[62] „Curierul român”, anul V, nr. 35, joi, 27 septembrie 1890,
p. 3.
[63] Idem, anul VI, nr. 2, joi, 17 ianuarie 1891, p. 3.
[64] „Lupta”, anul X, nr.
1988, marţi, 27 aprilie 1893, p. 2.
[65] „Gazeta de Iassi”, nr.
36, vineri, 20 mai 1894, p. 578-579.
[66] I. P. Darie, În preajma comemorărei lui Eminescu, în „Gazeta Botoșanilor”, anul II, nr.
35-36 (77-78), sâmbătă, 13 iunie 1909, p. 2.
[67] Dan Toma Dulciu, op. cit., p. 9.
[68] „Lupta”,
anul VII, seria IV, nr. 1183, vineri, 2 Iulie 1890, p. 3.
[69] Dimitrie Nicolau, op. cit., p. 281.
[70] „Informatorul”, anul II,
nr. 104, duminică, 7 octombrie 1928, p. 2.
[71] „Lumea”, anul XIII, nr.
3505, sâmbătă, 8 martie 1930, p. 4.
[72] „Dimineața”, anul 33, nr. 11081, marți, 26 octombrie 1937, p.
4.
[73] „Universul”, anul 54, nr
348, 18 decembrie 1937, p. 12.
Fig.
1. Obeliscul funerar al familiei Nicoleanu din Cimitirul „Pacea”, Botoşani, în
situația din 2020 (stânga) și 2024 (dreapta) (foto și prelucrare imagine I.
Iațcu)
Fig. 9. Anunţ al doctorului Olivenbaum, cu menţionarea farmaciei lui Gheorghe
Nicoleanu (apud „Voacea Botoșanilor”,
anul X, 20
august 1889, nr. 28, Supliment nr. 28)
(„Dimineața”, anul XXXIII, nr.
11081, marți, 26 octombrie 1937, p. 14
Materialul a fost publicat, putând fi citat sub forma Ioan Iațcu, Farmacistul Gheorghe Nicoleanu și povestea unei spițerii botoșănene: „La Minerva”, în Monumentul, XXV, Lucrările Simpozionului Internațional „Monumentul-Tradiție și viitor”, ediția a XXV-a, Iași, 2023, vol. I, Iași, 2024, p. 561-584.
Comments
Post a Comment