Misterele Botoșanilor 4

„Este caz de ieșire pe teren!” 

Doi înfocați dueliști botoșăneni și o afacere de onoare

Longevivul memorialist Ion Apăteanu (1884-1981), în ale sale evocări, ne relatează un caz petrecut în Botoșanii primului deceniu din veacul al XX-lea, ce-i are drept protagoniști pe doi avocați celebri ai urbei: Vladimir Șardin (gazetar, traducător și prozator) și Octav Lupașcu (deputat și ajutor de primar). Primul se trăgea dintr-o familie cu origini franceze, al cărui tată fusese „porușnic rosienesc” (locotenent rus), iar cel din urmă era fiul lui Ștefan Lupașcu, profesorul de științe de la Liceul „Laurian”. Iată pasajul în care sunt descriși cei doi juriști recalcitranți:

„Terminând studiile universitare odată cu Octav Lupașcu, [Șardin–n.n.] a deschis un birou de avocatură comun cu acesta, sub firma: «V. Șardin și O. Lupașcu» pe strada liceului. Era vizibil pentru toată lumea trecătoare, că în biroul lor cântau cucuvelele. Noi, băieții de liceu, trecând zilnic pe lângă acest birou, ne distram citind cu glas tare «Vai, Șardin! și of, Lupașcu!»

Tovărășia aceasta a fost repede lichidată cu ceartă, scandal și bătaie, pentru că «unde sunt parale puține, lesne-i a găsi pricină!»”[1].

Respectiva altercație, care a dus la ruptura parteneriatului, o găsim relatată și în presa timpului.

„În urma unui articol ofensător pentru decanul baroului din Botoșani, I. Nicoleanu, articol apărut în ziarul local «Libertatea» din 26 April a c. și al cărui autor este avocatul Vladimir Șardin, primul redactor al acestui ziar, o vie altercațiune a avut loc astăzi în Camera corpului avocaților din Botoșani, între avocatul Octav Lupașcu, ajutor de primar, ginerele decanului, și avocatul Vladimir Sardin.

După un schimb de insulte dintre cele mai triviale, ambii juriști au ajuns cu discuțiunile academice la o încăerare în toată regula, întrebuințând, drept argument de convingere, călimări, scaune și alte obiecte. Puțin a lipsit ca avocatul D. Mănăstireanu, care a intervenit să oprească o adevărată vărsare de sânge, să nu fie și el zdrobit în ploaia de scaune ce sburau peste mese.

Scandalul a luat proporțiuni destul de mari, urmând apoi și alte demonstrațiuni, la adresa altor advocați presenți, învinuiți ca provocatori ai scandalului.

Ceea ce este cu deosebire de remarcat, e că ambii beligeranți au fost pănă acuma în cea mai strânsă prietenie, făcând parte din gruparea liberală, ba chiar amândoi fiind în comitetul de redacțiune al ziarului Libertatea”[2].

Un asemenea conflict nu se putea încheia altfel decât printr-o formulă onorabilă. Cum Șardin și Lupașcu erau extrem de pasionați să rezolve chestiunile de onoare pe calea duelului, soluția nu putea fi decât o confruntare directă ale cărei reguli urmau a fi stabilite de către martorii desemnați să-i reprezinte.

***

Trebuie să amintim că ambii protagoniști aveau astfel de porniri belicoase.

În tinerețea sa, pe când studia Dreptul la București, Șardin fusese implicat într-un conflict cu un grup de studenți care-l atacaseră, motiv pentru care a ripostat trăgând în plan vertical câteva focuri de revolver.

La câțiva ani de la altercația cu Șardin, Octav Lupașcu va mai adăuga în palmaresul său câteva ieșiri violente. În 1913, avocatul va fi provocat la duel de către N. Theodorescu. La întrunirea martorilor incidentul a fost declarat închis, astfel că nu s-a mai ajuns la o ieşire pe teren[3]. O altă manifestare violentă poate fi și cea petrecută la finalul unui complicat proces, întâmplare care ne este relatată de către colegul său de barou, același Ion Apăteanu, martor ocular al scenei:

„Lupașcu ieși din localul tribunalului taciturn și se îndreptă spre casă înconjurat de clienții lui, care îi tot vorbeau și-i cereau explicații asupra cauzelor amânării procesului (...) La un moment dat îl văzui pe Lupașcu ieșind din mijlocul clienților și adunând din mijlocul drumului un număr de pietroaie, cu care începu să azvârle în clienți. Aceștia, speriați, o rupseră la fugă care încotro, convinși că avocatul lor a înnebunit de supărare”[4].

***

Pentru reglementarea problemei de onoare dintre Șardin și Lupașcu, martorii întruniți au găsit „că este caz de eșire pe teren”. Arma aleasă a fost pistolul.

În dimineața zilei de 30 aprilie 1909, la ora 6, pe platoul din dosul cimitirului israelit de la marginea orașului, cei doi s-au întâlnit în prezența martorilor[5]. Trebuie să precizăm că și aceștia din urmă erau cunoscuți pe plan local ca dueliști notorii.

Focul s-a executat de la o distanță de 30 de pași, iar deznodământul îl putem descoperi în paginile ziarului botoșănean „Libertatea”:

„S’a schimbat între adversari un singur rând de focuri, în urma cărora, martorii D-lui Șardin, d-nii avocați Panaite Vizanti și Constantin Ber, dimpreună cu acei ai d-lui Lupașcu dr. I. Capșa și căpitan Gh. Ursian, au declarat onoarea satisfăcută, fără însă ca ambii adversari să fi schimbat între ei după luptă altceva decât numai formalitățile strict de conveniență și de rigoare în asemenea împrejurări”[6].

Epilogul conflictului îl aflăm tot din presa acelor timpuri:

„Atât consiliul de disciplină al corpului de avocați din localitate, cât și ministerul public a chemat în judecată pe avocații Octav Lupașcu și Vladimir Șardin, cari au provocat cunoscutul scandal, urmat de bătaie, în camera avocaților; ei vor veni înaintea primei instanțe pe cale disciplinară, iar înaintea celei de a doua pentru faptul prevăzut și pedepsit de art. 258 și următ. din codul penal, care pedepsește acest delict cu 15 zile până la 3 luni închisoare și cu amendă de la 200 până la 1000 lei, chiar în cazul când în urma delictului de duel nu s’a ocazionat un omor şi nici rănire. Şeful poliţiei noastre, d. M. Levandoschi, fiind însărcinat cu dresarea actelor în cauză, d-sa a şi citat pe ambii deliquenţi, pentru a fi interogaţi şi supuşi judecăţei”[7].

***

Îndepărtându-ne de teatrele de bătălie ale celor doi avocați (încăperile baroului și terenul de duel), dorim să încheiem cu o secvență, plină la rândul ei de dinamism, care se petrece pe una din străzile aflate în apropierea bisericii Sf. Voievozi. Scena, surprinsă într-un peisaj de iarnă, vine să ne aducă în prim-plan clipele de armonie existente între cei doi avocați, când vanitatea, carierismul și lăcomia încă nu-i transformaseră în doi înfocați rivali. Întreaga descriere o găsim în ziarul „Libertatea”, din 15 februarie 1909, al cărui director era nimeni altul decât Vladimir Șardin:

 „Duminica trecută, pe când d-l prim ajutor de primar O. Lupașcu, dimpreună cu directorul nostru d-l V. Șardin, plecau de acasă spre Primărie, în dreptul Bisericei Sf. Voivozi au fost întâmpinați de un pluton de călărași care se îndreptau la trapul cailor spre bariera Suliței. Calul unui soldat, dând peste caii de la sanie, aceștia speriindu-se au luat vânt și numai grație vigurosului D-n O. Lupașcu, care a pus mâna pe hățuri în momentul trebuincios, s’a putut evita o nenorocire”[8].

---

[1] Ion I. Apăteanu, Din cele mai vechi amintiri (1887-1920), ediţie postumă completată şi îngrijită de Corneliu Filip, în memoria autorului, Editura Agata, Botoşani, 2020, p. 140.

[2] „Opinia”, anul VI, nr. 714, joi, 30 aprilie 1909, p. 2.

[3] Idem, anul X, nr. 2044, miercuri, 27 noiembrie 1913, p. 2

[4] Ion I. Apăteanu, op. cit., p. 114.

[5] „Universul”, anul XXVII, nr. 117, sâmbătă, 2 mai 1909, p. 3.

[6] „Libertatea”, anul X, nr. 16, 3 mai 1909, p. 2.  

[7] „Universul”,, anul XXVII, nr. 123, vineri, 8 mai 1909, p. 3.

[8] „Libertatea”, anul X, nr. 6, 15 februarie 1909, p. 4.