Misterele Botoșanilor 3
PAGINI MAI PUȚIN CUNOSCUTE DIN ISTORIA PRESEI BOTOȘĂNENE.
PUBLICISTUL OREST BUZDUGAN, NEPOTUL LUI MIHAIL KOGĂLNICEANU
Pentru
unii, un crâmpei din istoria Botoșanilor, pentru alții, poate, un mult râvnit
loc de veci.
Pe
partea stângă a aleii principale ce duce către capela Cimitirului „Eternitatea”
din Botoșani, o tufă de bujori roz îmbrățișa, la începutul verii trecute,
suprafața unui mormânt părăginit. Modestul monument funerar, încununat la
partea superioară cu o cruce având terminațiile braţelor în formă de bulbi, se
încăpățânează să ne mai ofere ultimele informații despre cel ce odihnește
acolo: o fotografie spartă și un text destul de lizibil cu anii în care a
trăit. Mormântul este al lui Orest Buzdugan, iar în jurul numelui său se țese o
importantă pagină din istoria presei botoșănene.
Dacă vom
căuta în publicațiile vremii, în special în „Curierul român”, ziar condus de Scipione
Bădescu, rival al celui dispărut (în câmpul de luptă al gazetăriei), vom descoperi un amplu necrolog ce făcea
cunoscută „trecerea
prematură din viață a valorosului și iubitului nostru concetățean și amic Orest
T. Buzdugan, officer al «Coroanei României», decedat, dup’o
îndelungată şi grea boală (ftisie), duminecă seara pe la orele 5, în etate de
abia de 39 ani, şi înmormântat astăzi, marţi, 16 aprilie, cu toate onorurile
datorite distinsei sale posiţiuni sociale”[1].
*
Aşa cum glăsuieşte şi
inscripţia de pe soclul crucii, Orest s-a născut la 18 mai 1857 şi a trecut la
cele veşnice în ziua de 14 aprilie 1896.
„Pasionat
pentru politica militantă, el a luat parte activă la toate mişcările vieţii
noastre publice”, iar „o bucată de timp a condus chiar, ca director, vechiul
ziar politic local «Voacea Botoşanilor». De
funcţiuni publice însă s-a ferit întotdeauna, abia primind, pentr’un scurt
timp, direcţia Creditului Agricol local, pe la începutul înfiinţărei acelei
instituţiuni”[2].
Numirea
sa ca administrator al Casei de Credit Agricol din Botoșani, care funcționa în
cadrul Ministerului de Finanțe, s-a petrecut în primăvara anului 1889, prin înlocuirea
lui Dimitrie Isăcescu[3]. În
această nouă funcție a stat până în ianuarie 1890, când a fost înlocuit cu fostul
prefect de Dorohoi, Alexandru V. Miclescu[4].
Orest era fiul
Catincăi/Catrinei şi al postelnicului Teodor Buzdugan. Pe tată, proprietar în
oraș și unionist înflăcărat, îl găsim în capul listei celor care semnează
telegrama alegătorilor botoşăneni trimisă la Iași cu ocazia alegerii
domnitorului Alexandru Ioan Cuza (5/15 ianuarie 1859)[5]. Mama, Catinca Buzdugan,
decedată în 1892, era vară dreaptă cu marele om politic Mihail Kogălniceanu[6].
Pe lângă cei doi fraţi
mai mari (Teodor și Ioan), Orest a mai avut şi trei surori (Natalia Sireteanu,
Aglaia Dr. Ștefanovici și Maria A. Râșcanu).
A fost căsătorit cu Olga
Gavrilaș, cu care a avut trei copii: Beatrice (căsătorită cu Nicolae Genoi și
decedată în 1928), Eduard (căsătorit cu Magdalena Rășcanu, iar apoi cu Silvia
Genoi) și Raul.
Olga era fiica
serdarului Ștefan Gavrilaș și a Eleonorei Stavri-Coresi și mai avea două
surori: Natalița și Eugenia. Bunica de pe tată a Olgăi a fost fiica medelnicerului
Grigorie Racliș, cel care, alături de comisul Ioan Mavromati, a zidit în 1833
Biserica „Sf. Dumitru” din Botoșani. După moartea lui Orest, Olga s-a
recăsătorit cu inginerul hotarnic Joseph Swiecinscki (Svicinschi) din Iași[7].
Împreună cu fratele său
mai mare Teodor (deputat și primar al Botoșanilor), care și acesta a fost întreaga
viață suferind de plămâni, Orest a fost proprietar al moşiei Ursoaia Coşulenii
(Cristeşti). Cei doi nu au fost preocupați de agricultură, astfel că moșia, de
cele mai multe ori, a fost dată spre arendare[8].
*
În aceeaşi notă cu care
se încheia discursul funebru din 1896, „ca prinos de vecinică neuitare, pe
mormântul nepreţuitului concetăţean”, astăzi putem doar să-i aprindem o
lumânare şi să vărsăm un strop de apă la bujorul roz, floare ce se doreşte a fi
un simbol românesc.
[1] „Curierul Român”, anul XI, nr. 12-13, marţi, 16 aprilie 1896, p.
1.
[2] Ibidem.
[3] „Lupta”, anul VI, nr. 814, vineri, 21 aprilie 1889, p. 2; „România Liberă”, anul XIII, nr. 3475,
vineri, 21 aprilie/3 mai 1889, p. 2.
[4] „Universul”, anul VII, nr.
23, marți, 30 ianaurie/12 februarie 1890, p. 2.
[5] Artur Gorovei, Monografia oraşului Botoşani, Ediția
Primăriei de Botoșani, Institutul de Arte Grafice „M. Saidman”, Fălticeni,
1926, p. 44.
[6] „Curierul român”, anul VII, nr. 13, joi, 30 aprilie 1892.
[7] Eugen D. Neculau, Sate pe Jijia de Sus, 2, Boierii, ediţie îngrijită de M. Lutic,
Institutul Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”, Iaşi, 2005, p. 207;
Mihai Dim. Sturdza, Botez (alții), în
Idem (coordonator și autor), Familiile
boierești din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și
biografică, vol. II, Boian-Buzescu,
Editura Simetria, București, 2011, p. 641.
[8] „Voacea Botoşanilor”, anul
XV, nr. 15-16, duminică, 5 iunie 1894, p. 4.
Comments
Post a Comment