Misterele Botoșanilor 2
Binefăcători din
Botoșanii veacului al XIX-lea
aflați sub patronajul
Sfântului Nicolae:
familia de boieri Sofian
În necropola multietnică de la marginea de vest a orașului
Botoșani, numită în vechime „Agafton”, iar ulterior „Pacea”, se află un
monument funerar deosebit, ce trebuie oricând vizitat. De sărbătoarea Sfântului
Ierarh Nicolae, atât de frumoasă pentru întreaga creștinătate, povestea
personajelor care odihnesc acolo se cuvine a fi spusă, măcar odată pe an.
Opera aparține lui Constantin Bălăcescu (1865–1913), fost
profesor de sculptură la Şcoala de Belle Arte din Iaşi. Istoricii Virgiliu Teodorescu
și Elisabeta Teodorescu ne lasă o descriere a acestui monument, care a fost
finalizat în toamna anului 1902: „Piedestalul şi întreg monumentul au fost
executate din granit de Baveno, iar elementele sculptate au fost turnate în
bronz”. La partea superioară a monumentlui sunt două medalioane ce redau
chipurile Ruxandrei și a lui Nicolae Sofian. „Spre aceste medalioane sunt
concentrate privirile unui bătrân care vine să depună o floare ca recunoştinţă
adresată acestor binefăcători. Cea de a doua persoană este un copil, şcolar
sărac, care depune o coroană de premiant celor care, prin orfelinatul creat,
l-au ajutat să parcurgă drumul şcolii”[1].
Baveno, carieră aflată în Piemont, era principala sursă pentru
monumentele funerare din Milano, Genova, Torino. Efigiile, atribute ale
monumentelor funerare, precum şi cele două personaje alegorice, din care astăzi
se mai păstrează decât doar una, ne arată că sculptorul era un cunoscător al
artei funerare italiene datorită studiilor pe care le-a urmat în Peninsulă (Academia
de Belle Arte din Veneţia și Academia din Milano).
Deși până acum nu avem o sursă scrisă, putem afirma că modelul
după care s-a inspirat Constantin Bălăcescu în realizarea compoziţiei şi a
arcadelor destinate efigiilor a fost mormântul dedicat lui Tommaso Pellegrini
din Cimitirul Monumental din Staglieno (Genova). Realizată în 1888, impozanta
lucrare poartă semnătura sculptorului Domenico Carli.
Tommaso Pellegrini a fost un negustor de bijuterii care a făcut
avere în America, succes ce l-a determinat să doneze o sumă mare de bani
(10.000 de lire) orbilor şi săracilor din patria natală. La baza
statuii binefăcătorului sunt dispuse, într-o compoziție circulară, de la
dreapta către stânga, cinci personaje alegorice: o statuie reprezentând Caritatea;
un bătrân cerşetor orb; o copilă ce duce mâna la gură, pentru a imita un sărut
în semn de afecţiune şi gratitudine; văduva defunctului, Giovana Rosa din
Buenos Aires, în haine elegante, care înaintează spre a scrie epitaful; și un băiat
ce oferă o coroană de flori în semn de recunoştinţă[2].
Dacă cele două personaje alegorice (bătrânul cerșetor şi copilul
ce depune coroana de flori) de la monumentul soților Sofian sunt preluate din
ansamblul funerar genovez, Caritatea este amintită pe spatele soclului, fiind
codificată printr-un text ce vine să reprezinte imaginea: „Caritatea și
instrucțiunea onorează munca”. Nu este exclusă nici varianta ca textul să fie
chiar decodificarea celor două reprezentări ronde-bosse.
Nicolae Sofian a fost senator, primar al orașului Botoșani,
fiind cunoscut drept „unulu din proprietarii-cultivatori care lucresă pământulu
cu dragoste, care scie preciui rodulu dobânditu cu ostenelă”, dând „un esemplu
salutariu la toţi cei ce-şi risipescu avuţiele loru şi cari nu sciu nici cum să
adune nici cum să cruţe”[3].
El provenea dintr-o familie cu origini greceşti (Sofianos), care
se stabilise la Botoşani, cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea. Ruxandra era fiica spătarului Mihalache Holban (1799-1862) şi a
Sultanei Ventura și a fost căsătorită cu Nicolae timp de 44 de ani, cuplul
neavând copii. Mormântul peste care se ridică impozantul monument este unul de
familie, deoarece adăpostește atât osemintele celor doi soți, cât și ale unor
rude apropiate: Ruxandra Bașotă, născută Ventura (mătușa Ruxandrei) și
Anastasia Sofian (sora lui Nicolae).
Ruxandra Sofian, această „ilustră Mecenată a societății botoșănene”,
„Muma Săracilor”, patrona numeroase societăți, spitale și aziluri întemeiate de
ea ori împreună cu soțul său, cum ar fi: „«Societatea Femeilor Române», care
îngrijește de nenorocirea și lipsurile familiilor nevoiașe, prin ajutoare cu
bani, lemne, și altele”; „«Spitalul de Copii Filantropia», instituțiune
datorită inițiativei private, în care sunt căutați, pe fiecare an, până la 200
copii săraci de diferite naționalități, în afară de consultațiile și
medicamentele gratuite, ce se dau zilnic copiilor săraci prin județ și din
oraș”; «Asilul Nicolae și Rucsandra Sofian», în care sunt chemați a-și găsi
adăpostul și-și petrece bătrânețile în liniște și mulțămire bătrâni infirmi și
săraci ai localității”[4].
Monumentul funerar de la Pacea simboliza omagiul comunităţii
pentru actele lor filantropice, gesturi remarcate şi de presa timpului: „În
Botoşani a încetat din viaţă Nicolae Sofian, fost senator. Defunctul şi-a lăsat
întreaga avere (trei milioane) azilului de infirmi din Botoşani, înfiinţat de
dânsul, cu condiţia ca numărul paturilor să sporească de la 25 la 50, să se
înfiinţeze patru şcoli agronomice pe moşiile sale şi să se împartă în fiecare
an, la Sfântul Nicolae, câte o mie de lei celor mai sărace familii de săteni de
pe moşiile sale”[5].
Putem spune că imaginile și textele de pe monumentul funerar al
soților Sofian sunt vehicule pentru amintire, recuperează trecutul şi îl menţin
în viaţă, stimulând şi dramatizând amintirea acestuia.
[1] Virgiliu Z. Teodorescu, Elisabeta Teodorescu, Referinţe documentare la sculptorul Constantin Bălăcescu, în „Bucureşti-Materiale de Istorie şi Muzeografie”, Muzeul Municipiului Bucureşti, XV, 2001, p. 211. Informaţiile au fost preluate de către cei doi istorici de la Al. Antemireanu, Sculptorii noştri: C. Bălăcescu, în „Jurnalul”, 28 iulie 1903, f. 11.
[2] Cimitero Monumentale di Staglieno. Catalogo schede restauri, Genova, 2017, nr. 4.
[3] I. Ionescu (De la Brad), Agricultura română din Judetiulu Dorohoiu,
Imprimeria Statului, Bucureşti, 1866, p. 338.
[4] „Curierul român”, anul XI, nr. 3, marți, 22 ianuarie 1896, p. 2.
[5] „Albina românească”, anul IV, nr. 1, octombrie 1900, p. 15.
Statuia elevului aflată la baza monumentului (apud Eugenia Greceanu, Cimitirele oraşelor, oglindă a culturii
urbane, în „Revista Monumentelor Istorice”, LXVI, 1997, 1-2, fig. 12)
Monumentul funerar dedicat lui Tommaso Pellegrini - Cimitirul Monumental din Staglieno (Genova) apud https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8e/Tomba_Pellegrini.JPG (accesat la 23.12.2024)
Comments
Post a Comment