Misterele Botoșanilor 40

ULTIMA PARTIDĂ DE VÂNĂTOARE A UNUI COLONEL ROMÂN

Mormântul, amenajat pentru odihna veșnică a soților Gheorghe și Maria Rusu, de la „Eternitatea”, adăpostește și rămășițele pământești ale unui important membru din marea familie botoșăneană Aronovici. Iată textul complet, a cărui primă parte a fost prezentat în „Misterele Botoșanilor 39”: „Aici odihnesc scumpii / şi în vecii neuitaţii noştri părinţi / G. RUSSU / decedat la 23 mai 1916 st. v. / MARIA G. RUSSU / decedată la 21 decm. 1923 st. v. / precum şi scumpul nostru unchiu / COLONELUL IOAN ARONOVICI / decedat în anul 1905 / Botoşani.

*

Colonelul Ioan Aronovici era fiul pitarului Dimitrie Aronovici, deci frate cu medicul Constantin Aranovici, al cărui mormânt se află în imediata apropiere (vezi „Misterele Botoșanilor 38”).

Colonelul Ioan Aronovici, desen (apud „Dimineața”, anul II, nr. 419, sâmbătă, 2 aprilie 1905)

Ioan Aronovici a fost comandant al Şcolii Militare de Artilerie şi Geniu, profesor la Şcoala de Război, şef de stat major şi autor de tratate militare. Dintre scrierile sale se remarcă Înnotarea și aplicațiunile ei în armată, care a apărut la București, în anul 1893. Lucrarea a fost „foarte mult apreciată în cercurile competente” de la vremea respectivă[1].  

Pagina de titlu a cărții „Înnotarea și aplicațiunile ei în armată”

În primăvara anului 1905, „valorosul scriitor militar Colonel Aronovici”[2], aşa cum era văzut de către contemporani, cade victima unui teribil accident de trăsură[3]. Tragicul moment a fost relatat pe larg în publicistica vremii, cum ar fi acest articol intitulat „Accidentul unui colonel român”: 

„Un accident nenorocit, care a consternat întréga societate ieșénă, s’a întâmplat Duminică. D-l colonel Aronovici, şeful statului major al corpului 4 de armată, întorcându-se de la o vânătóre dimpreună cu maiorul Dr. Miclescu, pe șoséua comunei Ciur[e]a caii și-au laut vânt și au răsturnat trăsura. Colonelul a fost fórte grav lovit la cap și la față. D-sa a fost transportat la spitalul Sf. Spiridon și internat în secția doctorului Botez. Există temeri că colonelul Aronovici a căpătat o comoțiune cerebrală.”[4]

Deși a beneficiat de un tratament corespunzător, câteva zile mai târziu, la 30 martie, „ora șase post meridiane”, colonelul s-a săvârșit din viață, „în casa din strada de sus cu N. 144”[5]. La momentul decesului, el avea vârsta de 45 de ani.

Că era un fiu al urbei Botoșanilor, ne-o relatează şi presa locală, în următorul articol plin de date biografice.

„Moartea Colonelului Aronovici

Mercuri 30 Martie expirat, a decedat la Iași colonelul Ioan Aronovici, șeful Statului major al corpului IV de armată.

Cu toate îngrijirile ce i s’au dat, în urma nenorocitului accident suportat la o vânătoare, colonelul Aronovici a fost consumat de o congestie pulmonară şi meningită, ambele de natură traumatică.

Defunctul era fiul al urbei noastre, unde îşi are multă familie.

Pe lngă calităţile sale ca persoană, era un distins militar şi de aceia perderea sa întâmpină regrete unanime.

Născut la 23 Februarie 1859, el moare în etate de 46 ani.

Colonelul Aronovici a absolvit cu un deosebit succes cursurile şcoalei speciale de artilerie şi geniu din Capitală, fiind numit ofiţer brevetat al Statului major, conform legei din 1883.

 Distingându-se imediat tânărul ofiţer a fost trimis în Franţa, unde a urmat şcoala specială de la Fontainbleau, de unde s’a reîntors cu bogate aptitudini militare, ce i-au asigurat simpatia camarazilor şi încrederea superiorilor săi.

   La 1878 Ioan Aronovici era elev al şcoalei de artilerie; la 1880 căpătă gradul de sub-locotenent, iar de aici este avansat locotenent la 11 Iulie 1883, căpitan la 1 Aprilie 1887, major la 8 Aprilie 1892, locot. colonel la 8 Aprilie 1896 şi colonel la 10 Mai 1901.

În urma unei strălucite carieri militare, Aronovici în calitate de locot. colonel, a ajuns comandant al şcoalei speciale de artilerie şi geniu din Capitală, iar în 1901, odată cu avansarea la gradul de colonel, şef al Statului major al corp. IV de armată.

Ca profesor de comunicări militare, colonelul Aronovici, în urma ordinului M. S. Regelui, a fost însărcinat să ia parte la lucrările de fortificaţie a cetăţei Bucureşti, lucrări despre care toate revistele speciale din ţară şi străinătate au vorbit cu destulă laudă.

La Iaşi, în calitate de şef al Statului major, colonelul Aronovici a fost model de ofiţer pentru colegii săi şi exemplu de activitate în lucrările pe care le dirigea la comandamentul corpului IV de armată.

În calitate de preşedinte al clubului militar, el şi’a cules simpatiile tuturor familiilor militare şi civile cari au petrecut dese ori la seratele şi serbările clubului militar. Cu prilejul vizitei Augustei Familie Regale la Iaşi A. A. L. L. R. R. Principesa Maria şi Prinţul Ferdinand şi-a exprimat înalta lor simpatie pentru modul cum colonelul Aronovici conduce clubul ofiţerilor din Iaşi.

   Regretatul colonel Aronovici purta următoarele ordine: Coroana României şi Steaua României în gradul de cavaler, Franţ Iosef austriac şi Sf. Ana, ordin rusesc.

Înmormântarea a avut loc la Iaşi, Vineri 1 Aprilie, fiind condus la ultimul locaş de către camarazii săi şi un imens număr de civili (...)”[6].

               Amintirea acestui ofițer va fi evocată și de generalul Radu Rosetti, atunci când acesta  va rememora atmosfera pe care, în tinerețe, a trăit-o la Școala Militară de Artilerie și Geniu din capitală. Renumita instituție de învățământ, care în acele timpuri se afla „așezată pe Calea Griviței”,

„era comandată de locotenentul-colonel I. Aronovici, un om masiv, domol și bun, supranumit Babacul; el și-a găsit, câțiva ani mai târziu, o moarte stupidă într-un accident de trăsură cu ocazia unei vânători, mi se pare. Era iubit de toți acei cari-l cunoșteau sau aveau de a face cu dânsul.”[7]

Ioan Aronovici a fost căsătorit cu Constanța/Constance şi a avut un fiu, pe nume Ionel, precum şi o fiică care purta numele mamei. Pe copilă o aflăm trecută pe listele absolvenţilor Liceului Laurian din Botoşani, promoţia 1912-1913, sub numele de Aranovici Constance[8]. A fost căsătorită cu un anume Pascu. A decedat la Chişinău, în februarie 1919, în urma unei scurte pneumonii. Defuncta, „care era o fiică a Iaşului”, a fost înmormântată în capitala provinciei de la est de Prut, abia unită cu România[9].

Probabil că, la o dată târzie, osemintele colonelului au fost transferate la Botoșani, prin grija soților Ioan și Veturia Dașchievici, deși nu este exclus ca amenajarea funerară să fi îndeplinit și rolul de mormânt-cenotaf.

 Notă! Text preluat din: I. Iațcu, Mormintele uitate a doi „juni” români, inițiatori ai Marii Serbări de la Putna (25 august 1871), în Monumentul, XXVI, Lucrările Simpozionului Internațional „Monumentul-Tradiție și viitor”, ediția a XXVI-a, Iași, 2024, vol. I, Iași, 2025, p. 437-466.

---

[1] „Curierul Român”, anul IX, nr. 13-14, marți, 12 aprilie 1894, p. 3. 

[2] „Transilvania”, anul XXXIV, nr. 1, ianuarie-februarie 1903, p. 40.

[3] General Radu Rosetti, Mărturisiri, Editura Bucovina, I. E. Torouţiu, Bucureşti, 1933, vol. I, p. 95-96; Dan Roşca, Di, di, di, murgule, di… Bucureştii trăsurilor, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2016, p. 31.

[4] „Gazeta Transilvaniei”, anul LXVIII, nr, 67, 24 martie 1905, p. 3.

[5] Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Iași, Registrul Stărei Civile pentru morți, 1905, nr. 2252, fila 62.

[6] „Libertatea”, anul VII, nr. 14, marţi, 5 aprilie 1905, p. 2.

[7] Radu R. Rosetti (General), Mărturisiri, vol. I, Colecția „Convorbiri literare”, Tipografia „Bucovina”, I. E. Torouțiu, București, 1940, p. 96. 

[8] I. Mihai, S. Nistorică, I. Onofrei, Istoria Liceului „Laurian” din Botoșani, Editura Axa, Botoșani, 1999, p. 340.

[9] „Mişcarea”, anul XIII, nr. 25, duminică, 3 februarie 1919. p. 2.