Misterele Botoșanilor 34
„DELICATA
ÎNCERCARE A DOMNULUI IPSER”
În luna septembrie a anului
1927, ziarul patronat de avocatul și publicistul Ramiro G. Neculau, anunța că,
la Botoșani, Vladimir Ipser intenționa „să înființeze un magazin cu flori în centrul
orașului”. Deschiderea unei florării, prima de acest fel din oraș, era de definită
drept „delicata încercare a d-lui Ipser”[1].
Printr-o reclamă, apărută la
scurt timp, acest renumit horticultor îi anunța pe botoșăneni că a deschis, în
Calea Națională nr. 120, „o expoziție permanentă de flori naturale”[2].
În anul următor (1928), magazinul s-a mutat în fostul local al atelierului
Iulius Fandachi, situat pe aceeași stradă, dar la nr. 170[3].
*
Familia
Ipser era originară din Imperiul Austriac și s-a stabilit la Botoșani, cel mai
probabil, pe la mijlocul veacului al XIX-lea. Aici, membrii familiei s-au
remarcat ca horticultori iscusiți. Trebuie să precizăm că, în Botoșani, de-a
lungul timpului, au existat mai multe ramuri ale aceleiași familii.
Cea mai veche informație despre
familia Ipser datează de la 1886. La data de „douăsprezece ale lunii noiembrie”
1866, în familia lui Johan Ipser,
„floraru în Botoșani”, de confesiune catolică, și a Magdalenei Ipser, are loc
decesul Ștefaniei, în vârstă de 15 ani[4].
Soții Ipser, în afară de
această copilă, au mai avut o fiică, pe nume Ecaterina, și patru fii, aceștia
fiind: Theodor, Sigismund (Sigmund), Iosif și Carol. La data tristului
eveniment, Johan Ipser avea vârsta de 48 de ani, fiind născut în 1818.
Despre activitatea lui de
grădinar cunoaștem puține amănunte. Primele informații le aflăm prin
intermediul presei botoșănene din ultimul sfert al veacului al XIX-lea. Spre
exemplu, în 1881, cu prilejul unui concurs de agricultură, organizat la nivelul
judeţului Botoşani, Johan Ipser a primit, „pentru colecția de flori și gutui”,
„medalia de aramă din partea județului”[5].
Din 1872, grădina lui Johan
Ipser capătă o destinație publică, întrucât aici, prin grija Anei Boilă,
arendașa spațiului, cânta muzica comunală, de două ori pe săptămână[6].
În spațiul amenajat cu „felinare colorate”, populația venea și „pentru luarea
apelor minerale”[7].
O știre, apărută la începutul
lunii iunie 1882, ne relatează că „d-ra Aristița Leon, cunoscută botoșănenilor
de la teatrul din grădina Ipser”, a jucat în trupa dramatică condusă de G.
Popescu. Respectiva informație este singura mărturie a faptului că în aceast cadru natural, situat la marginea orașului, s-au organizat spectacole de teatru, la
care cetățenii din urbea Botoșanilor puteau participa[8].
Acestă destinație a grădinii, a cărei locație se afla în zona Căii Naționale nr.
90, a avut un caracter efemer.
Dintr-o reclamă din anul 1885
aflăm că Sigmund Ipser, fiul lui Johan, care a dus mai departe tradiția
familială, oferea clienților „toate specialitățile de flori naturale: buchete, manșete
elegante, flori în oale, și orice alte plante”. Acestea se găseau, „în
abundență și cu prețuri moderate, la grădina-model” din Șoseaua Iașilor, pe
care el o îngrijea cu mare atenție[9].
Astfel, la 1889, aici se găseau de vânzare răsaduri de micșunele „de orice coloare”, dar și arbuști floriferi, precum „trandafiri de toate specialitățile” și camelii. În fiecare primăvară, botoșănenii aflau aici, pentru micile amenajări horticole din jurul caselor, „semințe de flori, oale cu flori și tot felul de răsaduri, în asortiment bogat”. De asemenea, pentru ocazii speciale, doritorii puteau cumpăra diverse flori aranjate sub forma unor „buchete elegante”[10]
Dar, dincolo de cadrul
paradisiac în care această familie își desfășura activitatea, necazurile de
ordin familial, atunci când ele apăreau, umbrea existența acesteia.
Astfel, în 1877, fiul cel mare al lui Johan, Theodor Ipser,
florar și el de meserie, trece la cele veșnice. La momentul dispariției, avea
vârsta de 28 de ani[11].
În anul 1889, pe când avea
vârsta de 22 ani, Sigmund Ipser își pierde unul dintre copiii pe care îi avea
cu Antonia. Este vorba de Ioan, care s-a săvârșit din viață la vârsta de un an
și jumătate[12].
La 18 februarie 1895, s-a
săvârșit din viață Carol Ipser, un alt băiat al maestrului florar, în vârstă de
30 de ani, „de profesiunie florar”[13],
iar la 4 august același an, a trecut la cele veșnice, în urma unei afecțiuni
pulmonare, Ecaterina Ipser, în vârstă de 25 de ani[14].
Într-un singur an, Sigmund a fost martorul decesului celor doi frați.
La 1900, se înregistrează
decesul lui Johan Ipser, cel care a pus bazele acestei familii de horticultori.
La data dispariției, el avea vârsta de 82 de ani și era căsătorit cu Ana
Francesca, în etate de 50 de ani. Cel mai probabil, aceasta era cea de-a doua
soție, deoarece Magdalena, prima sa soție, apare în actele de arhivă ca fiind
decedată la 1895.
*
În 1895, lui Sigmund Ipser,
„mare horticultor din Botoșani”, i s-a conferit Ordinul Coroana României, în
gradul de Cavaler[15].
Dar contestațiile nu au întârziat să apară. Astfel, presa liberală de la centru
a publicat, sub titlul „Doi «cavaleri» ai
Coroanei României-Un agent electoral și un om de casă”, un scurt articol cu tentă caustică,
în care a criticat relațiile de colaborare existente între beneficiarul
decorației și liderii conservatorilor botoșăneni:
„Sigmund Ipser, străin, om de casă al
bizantinilor. Se ocupă în special cu curățatul pomilor și cu florăriile
prefectului Jules Văsescu și ale primarului V. I. Isăcescu.”[16]
În prima parte a anului 1899,
Sigmund Ipser, „grădinar din Botoșani”, obține împământenirea. Solicitarea sa a
fost votată în ședința Senatului din 2 martie 1899[17],
după ce fusese înaintată Comisiei de indigenate în urma ședinței din data de 27
aprilie 1896 a Camerei Deputaților[18].
*
Din
nefericire, un eveniment, petrecut în 1908, umbrește viața aceastei familii.
Mihai, „fiul d-lui Sigmund Ipser, „florar, domiciliat pe Calea Națională”,
„elev în calsa IV a școalei primare”, a decedat în urma rănilor provocate de o
împușcătură cu „un revolver calibrul 4, la locuința părintească”. Presa vremii
trăgea următoarea concluzie: „fiindcă motive serioase nu există, se crede,
poate, că din imprudență”[19].
Dincolo de această dramă, în
luna următoare, familia Ipser cunoaște un moment de bucurie. Vladimir, celălalt
băiat al florarului, în urma examenului susținut, a fost admis la Conservatorul
de muzică și declamație, la clasa de teorie și solfegiu[20].
Amintim că acest fiu s-a născut la data de 24 februarie 1894[21].
La
finalul Primului Război Mondial, Sigmund a făcut parte din comisia
interimară a municipiului Botoșani – până la instalarea unui consiliu comunal
–, al cărei președinte (funcție provizorie, similară celei de primar) era
avocatul Gheorghe Neculau[22].
În
martie 1925, la Botoșani, cel care, mai mult de jumătate de secol al continuat tradiția familiei, s-a săvârșit din viață, moment
consemnat în presa locală astfel:
„aflăm
știrea morții lui S. Ipser, cunoscutul florar. Din străinii veniți de mult în
țară pentru a împlini ocupațiuni neapărate trebuincioase pe cari Românii de
baștină nu le cunoșteau, identificat complect cu viața și năzuințele noastre,
S. Ipser lasă tuturor amintiri duioase. Figura sa uscățivă, vocea blândă,
mersul domol le vom vedea încă mult timp în sumedenia de brazi și multe
florării din oraș, care în cea mai mare parte sunt opera lui”[23].
*
Activitatea
horticolă a fost dusă mai departe de către Vladimir, despre care va scrie, în
1973, într-un frumos medalion intitulat „Dinastia floricultorului Ipser”,
profesorul și publicistul botoșănean Emil Antonovici:
„Pe Calea Națională, la nr. 473, l-am vizitat
pe octogenarul Vladimir Ipser din municipiul Botoșani, care, din 1912, este
cunoscut în oraș și județ ca cel mai prestigios florar. De fapt el face parte
din a treia generație a familiei care se ocupă cu floricultura pe același
teren, ai cărei descendenți merg până acum 150 de ani în urmă.
În curtea bătrânului, plin de energie la
vârsta asta, găsim fel de fel de pomi fructiferi și de ornament. Ne-am oprit la
sera ce ocupă o suprafață de circa 120 metri pătrați, unde cultivă flori care
cer o îngrijire atentă cum ar fi trandafirii, crizantemele, garoafele etc. spre
a fi răsădite mai de timpuriu și a avea parcul mereu înflorit. Horticultorul
caută să-mi demonstreze că stă în puterea omului de a crea plante rezistente,
mărind combinațiile de culori și forme ale florilor, într-o variație plină de
armonii uimitoare. În acest scop a folosit ca îndrumător reviste și cărți de
specialitate românești și străine.
Prin alinierea străzii, un exemplar
dintre cele mai rare din țară, rămas în afara gospodăriei, îl constituie
paltinul auriu – numărând vreo 90 de ani – care ar trebui să fie îngrijit și
socotit ca monument al naturii. De asemenea, îți amintește că acum 36 de ani a
sădit la Ipotești, în fața Casei memoriale «M. Eminescu», doi brăduți argintii,
din care numai unul a rămas și care constituie la fel unul dintre cele mai de
seamă monumente ale naturii de prin părțile noastre.
Contribuția familiei Ipser, în ultimii
150 de ani, a constat și în răspândirea coniferelor ce alcătuiesc o podoabă a
orașului și de care Vladimir Ipser se simte mândru.”[24]
Vladimir
Ipser a trecut la cele veșnice, în data de 21 noiembrie 1978, fiind înmormântat
la Cimitirul „Eternitatea” de la marginea Botoșanilor.
În mentalul
colectiv botoșănean, în special la cei care au prins perioada de dinainte de
1990, numele familiei Ipser va rămâne legat de tot ceea ce înseamnă sere,
grădini și marea artă de a cultiva florile.
[1] „Informatorul”, anul I, nr. 50, duminică, 25
septembrie 1927, p. 1.
[2] Idem, anul II, nr. 52, duminică, 9 octombrie
1927, p. 2.
[3] Idem, anul II, nr. 78, duminică, 8 aprilie
1928, p. 2.
[4] ANR-SJB, Registrul Stărei Civile pentru morți
Botoșani, 1866, vol. X, nr. inv. 5, fila 147.
[5] „Curierul Balassan”, anul IX, nr. 3, vineri,
2/14 octombrie 1881, p. 3.
[6] Șt. Cervatiuc, Grădinile publice (II), în „Clopotul”, anul XXVI, nr. 2961,
duminică. 25 octombrie 1970, p. 2.
[7] Idem, Grădinile
publice botoșănene (I), în „Clopotul”, anul LIV, nr. 4781, vineri, 1 august
1986, p. 8.
[8] Idem, Istoria
teatrului la Botoşani (1838-1944), vol. 1, 1838-1900, Editura Quadrat, Botoşani, 2008, p. 95.
[9] „Voacea Botoșanilor”, anul VI, nr. 13,
duminică, 14 iulie 1885, p. 4.
[10] „Voacea Botoșanilor”, anul X, nr. 12,
duminică, 23 aprilie 1889, Supliment nr. 12, p. 2.
[11] ANR-SJB, Registrul Stărei Civile pentru morți
Botoșani, 1877, vol. VI, nr. inv. 5, fila 13.
[12] ANR-SJB, Registrul Stărei Civile pentru morți
Botoșani, 1889, vol. V, nr. inv. 5, fila 137.
[13] ANR-SJB, Registrul Stărei Civile pentru morți
Botoșani, 1895, vol. I, nr. inv. 5, fila 183.
[14] ANR-SJB, Registrul Stărei Civile pentru morți
Botoșani, 1895, vol. II, nr. inv. 5, fila 274.
[15] MOf,
nr. 187, miercuri, 23 noiembrie/6 decembrie 1905, p. 6378.
[16] „Voința Națională”, anul XXII, nr. 6166,
joi, 24 noiembrie/7 decembrie 1905, p. 3.
[17] „Universul”, anul XVII, nr. 61, joi, 4
martie 1899, p. 2.
[18] Dezbateri
Parlamentare, Camera Deputaților, 4 mai 1896, p. 1044-1045.
[19] „Viitorul”, anul II, nr. 86, duminică, 8/16
februarie 1908, p. 2; idem, anul II, nr. 87, luni, 4/17 februarie 1908, p.
2.
[20] „Evenimentul”, anul XVI, nr. 180, duminică,
14 septembrie 1908, p. 2.
[21] ANR-SJB, Registrul Stărei Civile pentru născuți
Botoșani, 1894, vol. III, nr. inv. 5, fila 220.
[22] „Viitorul”, anul 16, nr. 4144, miercuri, 4
ianuarie 1922, p. 4.
[23] „Gazeta Poporului”, anul II, nr. 11, martie
1925, p. 3.
[24] „Clopotul”, anul XLI, nr. 4006, duminica, 25 noiembrie 1973, p. 2.
Abrevieri
ANR-SJB = Arhivele Naționale ale României-Serviciul Județean Botoșani
MOf = Monitorul
Oficial al României
Comments
Post a Comment