Misterele Botoșanilor 31
DESTINUL UNEI FAMILII
DE CIRCARI
Pentru că este vară, vă invit la circ. Mai precis, să
descoperiți o pagină din istoria unei familii de circari!
Un film care stârnește
nostalgie
„– Doamnelor și Domnilor, astă-seară, doi Cezari și-au
dat mâinile!
– Cezar Marceloni și cu Cezar Sidoli s-au hotărât...
– Să dea Cezarului ce i se cuvine!
– Un număr de mare atracție: familia Marceloni și ursul
polar, Fram!”
Așa suna începutul unui spectacol
de circ din filmul „Saltimbancii”
(1981), în regia Elisabetei Bostan, o minunată ecranizare după romanul „Fram, ursul polar”, de Cezar Petrescu.
Nu vom uita niciodată senzaționala interpretare a lui Octavian Cotescu (în rolul lui Cezar Marceloni), alături de Carmen Galin (în rolul lui Fanny) și Adrian Vâlcu (în rolul micuțului Geo).
Merită amintit că
marele actor Octavian Cotescu (1931-1985) s-a născut la Dorohoi, a copilărit la
Iași și Botoșani, iar faima și-a câștigat-o pe marile scene ale teatrului din
București, oraș în care s-a stins din viață, în floarea vârstei.
O familie de circari
austrieci, între Viena, Dorohoi și Iași
Istorisirea de față ne poartă pașii prin Dorohoiul de la
începutul veacului al XX-lea, aducându-ne mai aproape de ceea a vrut să redea,
prin jocul său actoricesc, Octavian Cotescu în filmul amintit, și anume fascinanta
lume a circului de altădată.
Cu ajutorul informațiilor oferite de sursele arhivistice
și de presa timpului, pătrundem astfel în intimitatea unei familii de artiști
de circ, specializați în arta manejului, de la finele secolului al XIX-lea și
începutul celui următor. Îi urmărim, pe cât ne este posibil, pe membrii acesteia,
descoperindu-le itinerariile turneelor, precum și evenimentele private care au
jalonat viața lor zbuciumată, petrecută între furgoane, hanuri, hoteluri și
arenele circului.
În a doua jumătate a veacului al XIX-lea, spectacolele de
circ au exercitat o puternică forță de atracție asupra oamenilor, cu precădere asupra
publicului tânăr. Lumea colorată a circului, alcătuită din arlechini și clovni,
dresori de animale, acrobați, zburători la trapez, echilibriști, aruncători de
cuțite, prestidigitatori, jongleri sau luptători de wrestling, se contopea cu
lumea pestriță a publicului, cu aplauzele, hohotele de râs sau, uneori, cu huiduielile
sale.
În România, circul a fost asociat cu trupa Sidoli, care a
întemeiat, în anul 1874, la București, iar apoi la Iași, construcții permanente
dedicate spectacolului, în paralel cu existența mai multor chapiteaux-uri
mobile în diverse orașe ale țării[1].
O astfel de familie a fost și Kratejl (scris uneori Kratel,
Krateil, Cratel), originară din Asutro-Ungaria și statornicită în România. De
remarcat că unii membri ai acesteia asigurau numerele ecvestre în spectacolele
Circului Sidoli, ajungând, la un moment dat, chiar să dețintă propria trupă de
circ.
Ultimul voiaj al
unui director de circ
În primăvara anului 1909, ziarele din Moldova anunțau
decesul lui Anton Kratejl. Acesta și-a găsit sfârșitul în data de 12 aprilie
1909, „la ora cinci și trei zeci și cinci post-meridiane”, în vagonul de clasa
a II-a al trenului de Dorohoi-Iași.
În etate de 53 de ani, având religia catolică și
protecția austro-ungară, Anton era „de profesiune director de circ”. Era „domiciliat
în urbea Dorohoi” și era căsătorit cu Ana Kratel. Cauza morții, stabilită în
urma necropsiei, a fost o hernie carcerată[2].
„Anton Kratejl, directorul unui circ de cai,
care fusese astă iarnă în localitate, aseară, pe când venea de la Dorohoi spre
Iași, cu trenul nr. 190, în dreptul stației Trușești, a încetat subit din
viață. Kratejl venea la Iași spre a se interna în spital, căci era suferind. Vagonul
în care s-a întâmplat decesul a fost oprit în stația Trușești, până la sosirea
procurorului.”[3]
Trupul său a fost transportat la Dorohoi, unde a fost
înmormântat în cimitirul „Eternitatea” de la marginea orașului. Fotografia acetuia
mai poate fi văzută și astăzi pe modestul său monument funerar.
Reprezentațiile
cu cai – o caracteristică a Circului Kratejl
Numeroase gazete din Imperiul Austro-Ungar[4] includ în paginile lor referiri la trupa condusă de Anton Kratejl, care, la 1897, era organizată sub denumirea de „Circus Oriental” .
Atunci când ajungeau pe terenurile de bâlci din orașele Imperiului sau în sălile restaurantelor vieneze, spectacolele acestui circ transilvănean se remarcau prin noutatea programelor, susținute într-un cadru puternic eclerat, care conferea o notă de calitate și rafinament divertismentului oferit. Printre atracțiile de seamă nu lipseau: Domnișoara Anetta (posibil, soția directorului), cu excelentele sale reprezentații ecvestre; caii de rasă pură, antrenați și conduși de Antal (Anton) Kratejl; domnișoara Franchini, jocheu și patinatoare talentată; Louise, supranumită „regina porumbeilor”, care obișnuia să prezinte un număr impresionant cu 40 de porumbei și câini antrenați; dresuri de porci; Antonio, cu ale sale jonglerii fenomenale; cei trei mici acrobați, cunoscuți sub numele de „The Trio Kraters”; Surorile Banno, considerate cele mai bune artiste ale contorsionismului; Elisse Tóth, însoțită de cei patru urși ai săi; Pepino și August, doi clovni nelipsiți din programe.
De asemenea, reprezentațiile artistice erau completate de
punerea în scenă a piesei „Tâlharii din Pădurea Abruzzo”, care aducea un plus
de intensitate spectacolelor, care deveniseră din ce în ce mai apreciate[5].
1908,
un an cu numeroase probleme
Cu un an înainte de dispariția maestrului circar, în 1908, familia Kratejl s-a confruntat cu numeroase necazuri. Spre exemplu, Johanna, soția
unui artist de circ pe nume Anton Kratel, fostă artistă la circul Sidoli, a
decedat în urma unui tratament cu medicamente avortive. Până în prezent este
greu de stabilit gradul de rudenie a acesteia cu personajul nostru de la
Dorohoi, mai ales dacă ținem cont că el a avut un băiat ce purta același nume:
Anton. Amintim că, la momentul decesului, Johanna Kratel avea trei copii: două
fete și un băiat[6].
Presa din Imperiul Austro-Ungar făcea
cunoscut acest caz locuitorilor din Imperiu. O publicație apărută la Viena arăta
că, la București, medicul Rudolf Petelenz, farmacist și medic cu studii la Iași,
a fost arestat sub suspiciunea că ar fi cauzat moartea mai multor femei și fete
în urma unor intervenții medicale ilegale, care au afectat viața reproductivă. Arestarea
sa a fost declanșată de moartea artistei de circ austriece Johanna Kratel. Autopsia
a confirmat că Johanna suferise o intervenție asupra funcției reproductive, iar
investigațiile ulterioare au susținut suspiciunile inițiale: medicul era responsabil
de moartea acesteia[7].
În 1908, o nouă problemă tulbură familia lui Anton Kratejl. Carolina,
în vârstă de 15 ani, a dispărut, fiind dată în consemn la frontieră[8].
„De câtva timp se află în Iași un circ al
d-lui Kratel. O fiică a directorului circului a fugit cu capel-mestrul muzicei,
luând cu ei 1500 lei.”[9]
Tradiția
merge mai departe
O știre din 1910 ne relatează că circul Kratejl, condus de Anton Kratejl Junior, a ajuns la București, unde își susținea reprezentațiile[10]. La fel și în 1911, când a sosit la Târgoviște, spre a oferi spectacole în fiecare seară[11], iar mai apoi la Focșani.
Iată o scurtă cronică, prin intermediul căreia avem
posibilitatea să descoperim în ce constau reprezentațiile sale:
„Călărețe
superbe ce sbor pe cai ca fluturașii, clovni de un humor irezistibil, jongleuri
și gimnastici de primul rang și cavalerul Cratejl cu admirabilul seu cal
pur-sânge răpesc admirația și aplauzele spectatorilor.”[12]
După Primul Război Mondial, circul reia seria reprezentațiilor
în spațiul transilvănean. Amintim, în acest context, turneul de la Sibiu, din
1921. În acest oraș, circul ambulant Kratejl, instalat într-un cort spațios și iluminat
electric, a prezentat o gamă diversificată de artiști, care și-au etalat
abilitățile într-un spectacol atractiv și plin de umor. Numărul mare de animale
bine dresate a contribuit la un program bogat, variat și foarte apreciat de
public. Pe lângă numerele deja familiare spectatorilor, au fost prezentate și
multe elemente inedite. S-au remarcat în mod special caii gri bălțați, prezentați
în libertate de Josefim, precum și școala de echitație a directorului Anton
Kratel, ale cărui abilități de dresaj și săritură în lungime au fost extrem de apreciate.
De asemenea, publicul transilvănean a putut să-l admire și pe Sofefi, maestrul
școlii de echitație pe cămilă[13].
Peste o lună, trupa a sosit și în capitala Moldovei, fapt
anunțat de gazetele ieșene:
„În curând Marele Circ Anton Kratel Junior mult superior circului Henry, 120 artiști de primul rang, 80 cai. O
menagerie proprie.
Program nou nemai văzut în Iași, special
pentru România.
Circul Anton Kratel Junior este astăzi
unicul circ mare și modern.”[14]
Un ziar ieșean remarca faptul că, la circul Kratejl, „caii
foarte bine dresați” constituiau un un bun prilej pentru public de a urmări un spectacol
adevărat, „căci distracții de asemenea natură avem foarte rar în orașul nostru”[15].
Revenirea la Iași, în decembrie 1911, dintr-un turneu, era
salutată în publicațiile locale:
„Stabilirea, în orașul nostru, a unui circ de
valoarea acelui condus de d. Kratejl e un adevărat eveniment artistic. Format
din artiști consumați și din cai bine dresați, reprezentațiile acestui circ
umplu un gol simțitor în orașul nostru, acela al distracțiilor serale. Pentru
un oraș cu o populație destul de mare, teatrul și cele două cinematografe nu
sunt suficiente, astfel că Circul Kratejl e bine-venit în orașul nostru.
Invităm publicul ieșean, iubitor de artă adevărată, să ia parte în număr cât
mai mare la reprezentațiile circului Kratejl.”[16]
În perioada interbelică, Circul continua să prezinte publicului „cei mai buni acrobați din lume la trapez și inele”, apoi dresuri de cai în libertate”; pe „Gospodin Poltășel”, un „extraordinar călăreț cerchez”; „dresori de primul rang de urși, maimuțe, cămile, câini și porumbei”[17]; senzaționalele lupte între urși și oameni; pe Maimuța Jack, „care a stârnit admirația întregului univers”, alături de dresorul Mosetti; pe Nicolae Enache, „șampionul Moldovei”, cu „noui numere de forță” și „lupte franceze”[18].
Am putea spune astăzi că acești Kratejli erau adevărați showmani.
*
Așadar, dragi cititori ai blogului, acolo unde veți găsi
amplasat cortul unui circ, profitați de ocazie și, pentru puțină destindere,
participați la premiera unui spectacol. Cine știe care va fi, în viitor, soarta
circurilor?
[1] A. Iosefini, Mic istoric al circului din România, în „Almanah Flacăra”, 1974, p. 305-306.
[2] Arhivele Naționale ale României-Serviciul
Județean Botoșani, Registrul Stărei
Civile pentru morți Dorohoi, 1909, nr. inv. 1094, fila 105.
[3] „Opinia”, anul VI, nr. 701, marți, 14
aprilie 1909, p. 2.
[4] „Badener Zeitung ”, Jahrgang 18, nr. 6, Mittwoch
19 Jänner 1908, s. 3.
[5] „Badener Zeitung”, Jahrgang 18, nr. 7, Samstag,
22 Jänner 1898, seite 5; „Zsombolyai Közlöny”, an III, nr. 10, 8 martie 1903,
p. 4
[6] „Dimineața”, anul V, nr. 1564, miercuri,
25 iunie 1908, p. 2; „Viitorul”, anul II, nr. 124, miercuri, 12/25 martie 1908,
p. 2.
[7] „Agramer Zeitung”, Jahrgang 83, nr. 85,
Samstag 28 März 1908, s. 4.
[8] „Viitorul”, anul II, nr. 366, vinery,
14/27 noiembrie 1908, p. 2.
[9] „Universul”, anul XXVI, nr. 314, vinery,
14 noiembrie 1908, p. 4.
[10] Idem, anul VII, nr. 2213, vineri, 30
aprilie 1910, p. 3.
[11] Idem, anul XXIX, nr. 153, marți, 7 iunie
1911, p. 3.
[12] „Fulgerul”, anul V, nr. 14, luni, 4
februarie 1913, p. 3.
[13] „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt”,
Jahrgang 48, nr. 14465, 16 Juli 1921, s. 3.
[14] „Mișcarea”, anul III, nr. 170, vineri, 5
august 1911, p. 3.
[15] „Evenimentul”, anul XIX, nr. 230,
miercuri, 30 noiembrie 1911, p. 2.
[16] Idem, anul XIX, nr. 237, vineri, 9
decembrie 1911, p .3.
[17] „Opinia”, anul XIX, ne. 4898, sâmbătă,
29 septembrie 1928, p. 2.
[18] Idem, anul XiX, nr. 4915, vineri, 19
octombrie 1923, p. 3.
Comments
Post a Comment