Misterele Botoșanilor 26
CASTELUL DE APĂ AL PALATULUI FAMILIEI CALLIMACHI, DE LA STÂNCEȘTI: O MĂRTURIE A TIMPURILOR TRECUTE, ÎNCĂ NEDISTRUSĂ
În data de 5 mai 2021, pe Facebook, făceam o postare despre
castelul de apă ce alimenta, în prima jumătate de secolului al XX-lea, curtea Callimachilor de la Stâncești. La scurt
timp, textul a fost preluat, în mod corect, de către apreciata jurnalistă
botoșăneană Florentina Toniță, care i-a alocat un spațiu generos în paginile
unui ziar electronic. Astfel, doresc să-i mulțumesc și pe această cale pentru
promovarea acelui material.
Din păcate, există și persoane, active pe aceeași
platformă de socializare amintită la început, care se înfruptă din informațiile
istorice furnizate de alții, fără a face trimitere la sursa inițială. Vreau să
cred că nu din răutate, ci, probabil, din necunoașterea unor minime norme de
citare.
Astăzi, reiau textul respectiv, adăugându-i câteva informații,
cu scopul de a completa istoria acestui obiectiv, care poate fi legat, împreună
cu castelul de apă din centrul satului Cătămărești-Deal, de istoria
aducțiunilor de apă din zona Botoșanilor (vezi și Misterele Botoșanilor 13).
*
În 1996, am cunoscut un bătrân care fusese, în copilărie, om de curte la familia Callimachi
de la Stâncești. Mai târziu, am realizat, și asta în urmei unei discuții cu dumnealui,
de ce jumătății de sud-est a satului Cătămărești-Deal, de lângă Botoşani, i se spune “Pe Stânceşti”.
Nea’ Nicolae Covaliu era un bărbat trecut de 70 de ani, mărunţel, slab, cu osatura feţei extrem de pronunţată. Chiar dacă avea pe lângă casă câteva capre, el purta mereu haine
curate, pozând într-o persoană excesiv de îngrijită. Îi plăcea să spună că era bărbierit şi tuns “nemţeşte”. Soția sa era o gospodină desăvârşită, pentru că,
pe vremuri, fusese bucătăreasă la o „boieroaică” din Botoşani.
Fiind un om care ştia carte şi cu care aveai ce povesti, între mine şi bătrân s-a legat o relaţie specială. A murit în 2013, pe când eram la facultate,
fapt ce m-a întristat nespus de tare, pentru că a fost un bun “cetăţean” şi un om extrem de corect cu vecinii săi.
Într-o sâmbătă de iunie, el m-a invitat să culegem bureţi de rouă pe şesul dinspre Stânceşti. Cu acel prilej, am ajuns şi la castelul de apă, în faţa căruia bătrânul mi-a relatat istoria construcţiei.
Din spusele lui, am aflat că turnul de apă a fost ridicat în 1914 de ingineri
germani, pentru a deservi palatul boierilor de la Stânceşti. Avea două bazine şi era dotat cu pompe puternice, ce trimiteau
apa, captată din izvoarele subterane, prin conducte ceramice, smălţuite la interior, tocmai pe dealul opus,
nu înainte de a traversa Valea Dresleucăi. În perioada comunistă, cu prilejul
lucrărilor de îmbunătățiri funciare, uriașele pluguri trase de tractoare scoteau
la suprafață, în mod frecvent, tuburile de aducțiune a apei. Ca un cunoscător
al locului, bărbatul îmi arăta din când în când, cu ajutorul mâinilor, traseul
apeductului.
Pentru că, în anii ’90, castelul de apă era o ascunzătoare preferată de oamenii certați cu legea – circulau tot felul de poveşti, cum diverşi hoţi stăteau luni de zile acolo, fără ca autorităţile să bănuiască de existenţa respectivului adăpost –, cele două bazine erau curate și puteau fi văzute bine. Astăzi, situația se prezintă așa cum rezultă din fotografii.
Deoarece palatul boierilor Callimachi –
familie care a dat Moldovei patru domnitori, în secolele XVIII-XIX –, a fost
distrus în urma bombardamentelor din al Doilea Război Mondial, autorităţile de atunci au decis demolarea lui.
Din vechiul ansamblu al curţilor boiereşti nu a mai rămas decât capela, cu cripta familiei, vizibilă şi astăzi, dar şi acest apendice mai puţin ştiut şi neinclus în lucrările de specialitate: castelul de apă.
În acest loc se pot realiza frumoase
excursii tematice, pornind chiar de la turnul de apă şi continuând apoi cu capela şi cripta boierească de la Stânceşti. Desigur că traseul poate să cuprindă şi o parte gastronomică, din care să nu lipsească delicioşii bureţi de rouă.
Text de Ioan Iațcu
Comments
Post a Comment