Misterele Botoșanilor 14
LOGOFĂTUL ANASTASIE BAȘOTĂ
ȘI UN PORTRET PE MĂSURA IGHEMONICULUI SĂU STATUT
În biserica
„Pogorârea Sf. Duh” din Cucorăni (comuna Mihai Eminescu, jud. Botoșani) se
păstrează portretul marelui boier filantrop Anastasie Bașotă[1].
Lucrarea,
cu dimensiunile de 2,10 x 1,10 m, a fost realizată în tehnica uleiului pe pânză
(Fig. 2). Rama este cea originală. Tabloul prezintă un stadiu avansat de
degradare, datorită modului în care s-a păstrat în perioada anilor ’40-’50,
când, din cauza contextului politic de la acea dată, a fost ținut în locuri ascunse[2].
Anastasie
Başotă, văzut din trei sferturi, apare redat în picioare, în mărime naturală, cu
mâna dreaptă în buzunarul de la pantaloni. Poartă o pieptănătură specifică
epocii și mustăți bine îngrijite, pentru a căror înfrumusețare folosea o rețetă de
înnegrire[3]. Pe degetul
arătător de la mâna stângă este redat un inel din aur cu piatră preţioasă de
culoare verde. El pozează îmbrăcat în costumul de înalt demnitar al statului[4] – anterior
realizării portretului a deţinut funcţia de Ministru al Lucrărilor Publice (1849-1853)[5] şi
rangul de logofăt (1853)[6] –, calitate
pe care a avut-o în perioada domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1849-1853; 1854-1856):
frac din postav civit cu fireturi aurii, cămaşă albă cu guler înalt, eşarfă din
mătase de culoare neagră, vestă albă şi pantaloni cu lampasuri din fir[7]. Din
buzunarul vestei atârnă lanţul gros de aur al unui ceas de buzunar. Această
vestimentaţie asemănătoare costumului de diplomat era purtată numai în cadrul audienţelor
la domnitorul Moldovei, precum şi la ceremonii sau sărbători[8]. Başotă
poartă două decoraţii conferite de Imperiul Ţarist şi una de Imperiul Otoman: la
piept, Sf. Anna (clasa III-a civil)[9], iar
la gât, Sf. Stanislas clasa a II-a în grad de comandor (cravată)[10], şi ordinul
Nişhan-i Iftihar (Ordinul Gloriei)[11] cu
diamante, fapt ce-i conferea o mai mare prestanţă. Distincţia otomană, „la care
nutrea de multă vreme”, i-a fost acordată în vremea ministeriatului său de
către sultanul Abdul Medjid I[12], ca urmare
a solicitărilor făcute la Înalta Poartă de către domnitorul Moldovei, venind ca
o recompensă din partea acestuia. Cavaler al ordinului Sf. Stanislas devine în
1856, după „ce-l «împrumută» pe influentul diplomat rus Nicolae de Giers, soţul
Olgăi Cantacuzino, cu câteva sute de galbeni”, tranzacţie intermediată de „Evdochim
Ianov, omul său de casă, fost funcţionar la consulatul rusesc”[13]. După moartea
boierului, la Iaşi, în casa „din capătul uliţei Târgului de Sus”[14],
căutând în sacul de „voiagiu” al tatălui ei, Elena, fiica cea mare, a găsit
„una decoraţie turcească cu şapte pietre mari de briliantu şi în jur bătută cu
peruzele de briliantu” şi „una cruce a ordinului Sf. Stanislav”[15],
adică cele mai importante ordine care au fost redate și în portretul de la
Cucorăni.
Bașotă este
portretizat într-un cadru oficial, mobilat cu o serie de obiecte împrumutate
din spaţiul cotidian. Pe un birou, cu mâna stângă, boierul sprijină un document
cu planul şi elevaţia Bisericii „Pogorârea Sf. Duh” din Cucorăni. Pe tăblia
aceleaşi mese este redat un ceas ornat la partea superioară cu doi amoraşi (putti), precum şi o călimară cu elemente
din bronz și marmură, decorată cu un vultur cu aripile deschise. Obiectele nu
erau simple elemente din recuzita unui atelier de pictură, ci proveneau, cel
mai probabil, din locuințele boierului. În conacul de la ţară el deţinea piese asemănătoare,
cum ar fi „un ceasornicu de masă de bronzu”, „un ceasornicu stricat de metal”[16],
„una parechi calamări [călimări – n.n.]” care se diferenţiau de „una parechi
călămări portativi”[17],
iar în imobilul de la Iaşi se găsea „una pareche calamari de porţelan”[18]. Pe lângă faptul că, în compoziţie, au
statutul de elemente decorative, aceste piese capătă şi o anumită simbolistică
legată de planurile sale everghetice[19] şi
politice[20],
„căci mai mult decât vel logofăt aşa cum ajunsese, nu mai putea fi decât
domnitor”[21].
Prezența vulturului nu este întâmplătoare, pasărea fiind legată de stema
familiei, care reprezintă două aripi deschise ce întruchipează „un zbor”[22], element
ce se inspiră din heraldica poloneză[23];
știindu-i semnificația, personajul portretizat a dorit să fie inclusă în
lucrare. Ceasul poate fi pus în legătură cu trecerea inexorabilă a timpului,
iar amoraşii fac trimitere la cele două persoane iubite: copilele boierului. Dintre
ele, fata cea mică, Sofia, era trecută la cele veşnice încă din 1849 (vezi
„Misterele Botoșanilor 7”). Așadar, nu este o întâmplare faptul că, în
conştiinţa boierului, ridicarea bisericii de la Cucorăni venea să marcheze cei şapte ani care
s-au scurs de la dispariţia ei.
Pe jos
este reprezentat un „covor mare de odaie”[24]
(chilim), „de canava de târgu”[25],
element nelipsit din tablourile acelei perioade şi care îşi găseşte analogii în
lucrarea „Inaugurarea Academiei de la Iaşi în prezenţa domnitorului Mihail
Sturdza”[26].
Un drapaj dispus în falduri şi prevăzut cu canafuri încadrează compoziţia în
partea dreaptă. În colţul din stânga sus al tabloului se află un element
decorativ destul de ilizibil (blazonul familiei?). Pe postamentul unei coloane
redată în stânga, stă scris cu caractere mari, latine, următorul text:
„Marele
logofăt şi cavaler Anastasie Başotă fundatorul acestui sfânt locaş născut la
1797 Ghenar 22”.
Planul
bisericii din Cucorăni, reprezentat pe ruloul de hârtie, indică faptul că lăcaşul
a fost clădit de logofătul-cavaler[27]. Satul
Cucorăni – ce apare şi sub forma de Cocorăni sau Cucoreni – a devenit moşie
Başotească după 1850, când a fost cumpărat de la „maiorul (apoi general) Savel
Manu”[28].
Clădită iniţial în 1819[29], biserica
a fost refăcută în 1856, conform inscripţiei de deasupra uşii:
„La
anul 1855 Mai 1, sau început zidirea acestui sfânt lăcaş prin stăruinţa
logofătului Anastasie Başotă pentru lauda lui Dumnezău şi sau desăvârşit cu
toate înzestrările la anul 1856”[30].
Întrucât
tabloul este nesemnat şi nedatat, putem presupune – pe baza faptului că Başotă
apare reprezentat cu distincţia Sf. Stanislas, ordin primit în 1856 –, că lucrarea
a fost realizată şi amplasată la locul ei în același an în care biserica a fost
finalizată şi sfinţită.
Prin
dimensiunile sale şi modul de redare a subiectului în mărime naturală, tabloul nu
este o prezenţă singulară în cadrul portretisticii de la mijlocul veacului al
XIX-lea. Astfel de lucrări de şevalet întâlnim şi la Biserica „Sf. Ilie” din
Botoşani[31],
acolo unde este redat unul din ctitorii sau binefăcătorii bisericii (Costache
Ciollac), dar şi la Biserica Tălpălari din Iaşi, în care au fost înfăţişaţi, de
către pictorul Ioan Balomir, marele vornic Dimitrie Cantacuzino-Paşcanu şi soţia
sa, Pulheria Beldiman, ţinând în mâini chivotul bisericii, lucrare din care nu
lipsesc obiectele cu valoare simbolică, cum ar fi cădelniţa (thymiaterion)[32].
Prin
maniera de lucru, lucrarea face parte din familia de portete monumentale, cum
sunt cele ale domnitorului Mihail Sturdza şi al mitropolitului Moldovei
Veniamin Costache, realizate în 1837 de Joseph August Schoefft (1778-1860)[33]; subiecţii
sunt înfăţişaţi în picioare, în poziţii solemne, încadraţi de impunătoare
coloane neoclasice.
În acelaşi timp, tabloul de la Cucorăni se poate încadra în portretistica de tip Biedermeier, întrucât o serie de elemente ce populează compoziţia se regăsesc şi în lucrarea „I fidanzi-Promessi (Logodnicii-Promisiuni)” realizată de pictorul Giuseppe Tominz din Triest[34]: piesele de ţesătură, vulturul înaripat și heruvimii. De asemenea, caracteristică acestui stil este și atitudinea relaxată în care pozează personajul, conferind modelului o notă de expresivitate, fără a se îndepărta de convenţionalismul epocii, care accentua rangul, personalitatea şi poziţia socială a comanditarului.
Text de Ioan Iațcu
Notă! Material preluat după Ioan Iațcu, Portetele logofătului şi cavalerului
Anastasie Başotă în „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei”
S. N., XXIII, 2017, p. 267-288.
[1] Lucrarea apare reprodusă
în studiul lui Gh. Ghibănescu, Başoteştii
şi Iaşii, în „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal Iaşi”, fasc. 8,
Iaşi, 1930, p. 141.
[2] Informație oferită de
părintele paroh Gheorghe Oprea.
[3] DJANI, Colecția
Manuscrise, 1833, Bașotă, f. 66.
[4]
Uniforma civilă a fost introdusă în administraţie de domnitorul
Mihail Sturdza, menţinându-se şi în timpul lui Grigorie Ghica Vodă. În uniformă
civilă a pozat şi Vasile Sturdza, tabloul făcând parte din galeria de portrete a
Spiridoniei ieşeane; actualmente lucrarea se află în colecţia Muzeului de Artă
a Moldovei.
[5] Panaïoti Rizos ed.,
Mémoires du Prince Nicolas Soutzo, grand-logothète de Moldavie, 1798-1871, Gerold
& Ccie, Viena, p. 189.
[6] Printre sineturile,
contractele, chitanţele, hrisoavele şi planurile de moşii ale boierului, în
casa de la Iaşi se păstra „Un decret
Domnescu prin care i dă D. An. Basota rangulu de logofătu din anul 1853 Iulie
29 sub. No 914”, DJANI, Colecția Manuscrie, 2013, Başotă, 8/870, f.
19v.
[7] Adrian-Silvan Ionescu, Uniforme civile în România epocii moderne,
în „Bucureşti. Materiale de istorie şi muzeografie”, XVI, 2002, p. 145.
[8] Ibidem.
[9] Pentru determinarea
decoraţiilor s-a utilizat volumul editat de Katiușa Pârvan, Cătălina Opaschi,
Tudor Martin, Onoarea națiunilor. Ordine
și decorații din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, vol.
I, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011, p. 154-155, fig. 320.
[10] Ibidem, p. 156-159;
DJANI, Colecția Manuscrise, 2013, Başotă, 8/870, f. 19v: „Un decretu cu o adresă relativă la hărăzirea ordinului Sf. Stanislavu
Clasa a II-a” se găsea într-o valiză aflată în casa din strada Sărăriei.
[11] Halil Inalcik, Periods in Ottoman History, State, Society,
Economy, în Halil Inalcik, Günsel Renda (eds.), Ottoman Civilization, 1, Ministry of Culture and Tourism, Ankara,
2009, fig. 85.
[12] Mihai Dim. Sturdza, Marele logofăt şi cavaler Anastase Başotă,
în Mihai Dim. Sturdza (coord.), Familiile
boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi
biografică, I, Abaza-Bogdan,
Editura Simetria, Bucureşti, 2004, p. 393.
[13] Ibidem.
[14] Gh. Ghibănescu, Documentele caselor Başotă, în
„Buletinul Ioan Neculce”, fasc. 6, 1926-1927, p. 163.
[15] DJANI, Colecția
Manuscrise, 2013, Başotă, 8/870, f. 6v; Aceeaşi informaţie la Mihai Dim.
Sturdza, op. cit., p. 398: „scotocind
în sacul de voiaj al tatălui ei”, Elena a găsit „crucea rusească a ordinului
Sf. Stanislau şi o decoraţie turcească împodobită cu şapte pietre mari bătute
în jur cu peruzele”.
[16] DJANI, Colecția
Manuscrise, 2013, Başotă, 8/870, f. 43.
[17] Ibidem, f. 40, 40v.
[18] Ibidem, f. 40, 3.
[19] Programul constructiv, ce
a vizat majoritatea moşiilor sale, a început cu transferul bisericii de lemn de
la Sfârcăuţi la cătunul Slobozia-Horodiştea. Apoi, a continuat cu ridicarea
bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vlăsineşti, în 1836, și cu repararea bisericii
din Lișna (1847), toate în vechiul ţinut al Dorohoiului. La scurtă vreme de la
finalizarea bisericii de la Cucorăni, în 1859, logofătul demarează lucrările de
restaurare a bisericii de la Pomârla, în urma cărora va căpăta înfăţişarea pe
care o are astăzi; edificiul fiind ultimul din lista bisericilor înălţate sau
reparate de boier, vezi C. Ciocoiu, Note
la Monografia bisericilor parohiale şi filiale din Judeţul Dorohoiu cu personalul
clerical aflat la punerea în aplicare a nouei legi clericale din 1893-94 cu
note istorice în localităţi, Tipografia Judeţului Dorohoi, Dorohoi, f.a., p. 97, 114, 139-141.
[20] În 9 ianuarie 1859,
Anastasie Başotă participă pe listele de candidatură la tronul Moldovei, în
Dimitrie A. Sturdza, J. J. Skupiewski, Acte
şi documente relative la Istoria Renascerei României, vol. VIII, 1858-1859, Institutul de Arte Grafice
Carol Göbl, Bucureşti, 1900, p. 179-180.
[21] Mihai Dim. Sturdza, op. cit., p. 393.
[22] Traian Larionescu, Armorialul Moldovei de Sus. Album heraldic,
Bucureşti, 1976, pl. 15/193.
[23] Ştefan S. Gorovei, Steme moldoveneşti augmentate în Polonia,
în „Arhiva Genealogică”, II (VII), 1995, 1-2, p. 305-313.
[24] DJANI, Colecția
Manuscrise, 2013, Başotă, 8/870 f. 4.
[25] Ibidem, f. 40v.
[26] Gheorghe Macarie, Giovanni Schiavoni-un pictor italian la
Academia Mihăileană din Iaşi, în „Cercetări Istorice”, S. N., XXVII-XXIX
(2008-2010), Iaşi, 2011, fig. 5.
[27] Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi
monumentelor medievale din Moldova, Direcţia Patrimoniului Cultural
Naţional, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, Bucureşti, 1974, p. 200-201.
[28] Mihai Dim. Sturdza, op. cit., p. 385; Sergiu Manolache, Sub zodia Luceafărului. Monografia comunei
Mihai Eminescu, Editura Junimea, Iaşi, 2014, p. 43.
[29] Mihai Dim. Sturdza, op. cit., p. 385.
[30] Gh. Ghibănescu, Başoteştii şi Pomârla..., p. 37.
[31] Nicolae Iorga, Din tesaurul de artă botuşănean, în
„Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice” , p. 10, fig. 12.
[32] Actualmente lucrarea se
păstrează la Mănăstirea Golia, în depozitul destinat obiectelor de patrimoniu al
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cf. Sorin Iftimi, Consideraţii privitoare la galeria de portrete a Muzeului Universităţii
din Iaşi, în „Historia Universitatis Iassiensis”, I, 2010, p. 212.
[33] Minola Iutiş, Portretul de şevalet în pictura românească
din prima jumătate a secolului al XIX-lea în patrimoniul Muzeului de Artă Iaşi,
Editura Palatul Culturii, Iaşi, 2010, p. 189-190, cat. 54, cat. 55
[34] Sophie Matthiesson, At the edge of empires: a Biedermeier portrait from Trieste by Jožef Tominc, în „Art Journal of the National Gallery of Victoria”, 51, Melbourne, 2012, p. 28-39;
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/63/Jo%C5%BEef_Tominc_-_Par_%28Promessi%29.jpg
Comments
Post a Comment