Misterele Botoșanilor 17
DOROHOI, 1917
ÎNTÂMPLĂRI DE PE ȘESUL CĂLĂNCENILOR
Cohorta „Grigore Ghica V. V. «Decapitatul»”. În rândul din mijloc: G. G. Burghelea, primarul orașului (xx) și Alexandru Răutu, viitor deputat și lider P. N. Ț. (xx) (fotografie aflată în colecția autorului)
Despre
dramele care s-au petrecut în spatele frontului în timpul Primului Război
Mondial, rareori ne este dat să cunoaștem în amănunt, iar asta se datorează rarității
memoriilor, scrisorilor și documentelor de familie.
Dacă
istoria s-a concentrat mai mult pe evenimentele militare și politice, cele
sociale au fost abordate doar în treacăt și superficial. Orașele din nordul
îndepărtat al țării, precum Botoșanii sau Dorohoiul, nu au beneficiat de o
atenție similară Bucureștilor ori Iașilor.
*
Pe fondul declanșării conflagrației mondiale, în 1915, principele Carol (viitorul rege) înființa Cercetășia în România, după principiile statutate de colonelul Robert Baden-Powel (1857-1941), un veteran al războiului împotriva Burilor. La scurt timp, în numeroase orașe din țară, printre care s-a aflat și Dorohoiul, s-au citit „Legămintele” cercetașilor[1].
În vechiul târgușor din nordul Moldovei s-a constituit Cohorta „Grigore Ghica
V. V. «Decapitatul»”, în
fruntea căreia se aflau importante nume ale politicii și culturii locale,
printre care amintim pe G. G. Burghelea (primarul orașului), Alexandru Răutu
(viitor deputat și președinte al P.N.Ț-ului din județul Dorohoi) ș. a.
Pentru a ne forma o imagine
despre ce a însemnat această organizație de tineret la nivel de țară, amintim
că, la ședința de la Liceul Militar din Iași, reprezentanții Asociației
cercetașilor ieșeni comunicau
„părinților că cercetășia nu e o organizație
militărească și nici nu are scopul de a pregăti pentru războiu, ci ea urmărește
ridicarea morală și fizică a tinerimei, aplicată până acum mai mult spre
acțiuni stricătoare fragedei ei vârste.”[2]
Dar evenimentele ulterioare aveau să demonstreze utilitatea acestei organizații, mai ales odată cu angajarea țării în Prima Conflagrație Mondială de partea Antantei. Dacă la început România înregistrase câteva mici succese militare, ulterior, seria înfrângerilor, care au dus la ocuparea Dobrogei și Munteniei de către Germania și aliații ei (septembrie-noiembrie 1916), au determinat reatragerea armatei, guvernului, familiei regale în Moldova și transformarea Iașilor în capitală de război (1916-1918).
După cum afirma profesorul
universitar Dan Bădărău, care semna în presa ieșeană cu pseudonimul Neculai
Dalu, 1917 a fost un „an al tifosului exantematec, al Mărăștilor, al
Mărășeștilor, al defecțiunei moscovite, în fine al deznădejdei unei țarine
aproape robite”. Aceste „momente de înalțare și de amărăciune”[3]
au fost resimțite de întreaga populație a unei Moldove aflată în infernul
războiului, un ciot de țară de unde începea să se rescrie marea epopee a
unității naționale românești.
Când cercetașii din întreaga
țară au serbat Crăciunul, în decembrie 1917, gazetarii de la cotidianul
„Mișcarea” aveau să le dedice un emoționant elogiu, din care reținem acest
pasaj. Cele câteva rânduri trimit și la evenimentele ce privesc zona
Dorohoiului, care vor fi relatate puțin mai încolo:
„Pe front, pe lângă armata de operațiuni,
prin spitale, dând ajutor pentru îngrijirea răniților, pe lângă autorități;
îndeplinind servicii altă dată efectuate de adulți, sau constituiți în colonii
agricole pentru a lucra pământul și a produce hrana necesară oștirei și
populațiunei, Cercetașii nu și-au uitat nici un singur moment deviza lor: «Gata
oricând»”[4].
*
Povestirea pe care dorim să o prezentăm,
intitulată „Un cercetaș mântuie un
târg de primejdie”, ne poartă spre Șesul
Călăncenilor, „pe unde curge Jijia și este trasată linia Dorohoi-Iași”[5].
Zona se află la extremitatea estică a orașului, iar țăranii din Broscăuți, în
vremurile de demult, obișnuiau să-și pască animalele acolo. Astăzi, printre
bălării, mai pot fi zărite ruinele fostei fabrici de sticlă.
În această mahala, în vara anului 1917, se
petrece un eveniment de un puternic dramatism. Întâmplarea, pierdută în negura
vremurilor, îl are drept protagonist principal pe un cercetaș al Cohortei „Grigore
Ghica Voievod”.
Peste ani, naratorul – Ion Onofrei,
fost cercetaș al cohortei dorohoiene – ne relatează, în cuvinte simple,
dinamica evenimentelor și tragismul faptelor, reușind să redea incandescența
tensiunii așa cum a fost resimțită de locuitorii urbei. Iată firul
evenimentelor:
„Despre
felul cum s’au purtat în
timpul războiului cercetașii s’au tipărit, în deobște, puține fapte
individuale care să poată fi adunate în volum. Și e păcat. Așa precum
cercetășia – ca instituție – adresându-se instinctelor de mândrie, forțelor
romantice ale copilului, pe care le exasperează și le sporește pentru a putea,
cu mai multă ușurință încadra pe copil într’un cadru disciplinar colectiv, așa
precum cercetășia se folosește de simboluri simple, tot așa trebuiau adunate
toate mărturiile despre purtarea cercetașilor din război spre a sluji ca pilde
vii. Alcătuitorul acestor rânduri despre cercetășie – după datele furnizate de
comandamentul cercetășiei – fost cercetaș al cohortei «Gr. Ghica V. V.» din
Dorohoi își amintește de o faptă care merită notată.
Cohorta «Gr. Ghica V. V.» era condusă de
repauzatul fost deputat și primar G. G. Burghelea, apoi de d. N. Iancu, un admirabil
professor și director al gimanziului. Selecția cercetașilor era aspră, iar
disciplina impusă cohortei, deasemeni. Elementele erau astfel selecționate ca
să corespundă nevoilor și să-și facă datoria, chiar cu exces de zel. La
izbucnirea războiului cercetașii au fost repartizați la diferite spitale și
instituții de stat. Unii din ei s’au
îmbolnăvit de exantematic, alții de febră recurentă, dar toți și-au făcut
datoria. Ei întocmeau foile de diagnostic – după datele furnizate de răniți –
ei erau trimiși la gară ca să aducă răniții la spitalul de triaj, de unde erau
repartizați apoi răniții la diferite spitale, ei au cultivat o grădină de
zarzavaturi, pe locul unde a fost Iezerul. Toată activitatea cercetășiască era
concentrată în mâna d-lui C. N. Iancu. Când au început a sosi apoi cercetașii
refugiați din teritoriul ocupat, a fost nevoie să fie găzduiți, hrăniți și
supravegheați. Unii din copiii aceștia au dus în nordicul târg moldovenesc o
adevărată viață de mucenicie. În acele zile întunecate, din vara anului 1917,
în târgul cuprins de molimă, copleșit de atmosfera grea, s’a
întâmplat faptul pe care vrem să-l notăm.
Un rus beat a intrat în casa unui comisar
numit Cațavel și a început a face scandal. Cerându-i-se socoteală a scos
revolverul și a tras în comisar. Văzându-și isprava, a ieșit din casă și a
început a trage cu revolverul – avea asupră-și mai multe – și a arunca cu
granate. Urmărit de soldații” români, el
s-a refugiat „într’o casă pe șesul Călăncenilor, unde s’a
baricadat. A fost nevoie de un asediu în toată regula, să fie înconjurată casa,
pentru a fi desarmat dementul bețiv. Un cercetaș din mulțime – anume Nichifor –
a avut curajul să se apropie de casă, prin ploaia de gloanțe pe care o arunca
asupra asediatorilor nebunul, de câteva ore. În cele din urmă Nichifor l-a
împușcat și a mântuit târgul de primejdie.”[6]
Trebuie
să amintim că tânărul erou trebuie să fi fost acel stegar al organizației care,
atunci când I. G. Duca, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, a vizitat
orașul (28 mai 1916), a fost prezentat marelui om politic liberal de către
edilul urbei. Iată pasajul cules din presa scrisă care amintește de respectivul
moment:
„D. ministru s’a întreținut cu cercetașii Brănișteanu și Zazgan; a
felicitat pe directorul Iancu și întreg corpul profesoral [de la
gimnaziul „Grigore Ghica Voievod” – n. n.].
A
vizitat apoi școala de meserii, unde d. deputat Burghelea a prezentat pe elevul
absolvent Nichifor, care cu prilejul concentrărei cercetașilor a purtat
drapelul Legiunei dorohoiene”[7].
*
Istorisirea
constituie o pagină importantă din anii Primului Război Mondial, însă, de data
aceasta, ea a fost scrisă nu pe câmpurile de bătălie de la Mărăști, Mărășești
și Oituz, ci în spatele liniilor frontului, într-un târg îndepărtat din nordul
țării, acolo unde zgomotele luptelor din Galiția și Bucovina erau cel mai des
auzite, ba chiar și văzute.
Text
de Ioan Iațcu
[1] Ion Berindei, Amintiri din începutul cercetășiei în România, în „Vremea”, anul VIII,
nr. 391, duminică, 9 iunie 1935, p. 8.
[2] „Evenimentul”, anul XXII, nr. 294, sâmbătă,
24 ianuarie 1915, p. 2.
[3] Neculai Dalu, Iașul și Generalul Berthelot, în „Opinia”, anul XXIII, nr. 6005,
miercuri, 1 iunie 1927, p. 1.
[4] „Mișcarea”, anul XI, nr. 283, sâmbătă, 16
decembrie 1917, p. 1
[5] Ion Călugăru, Dorohoi sau Veneția de altă dată, în „Vremea”, anul VII, nr. 332, Paști, 1934,
p. 12.
[6] I. Onofrei, Cercetășia:
cavalerismul contemporan, în „Vremea”, anul VIII, nr. 391, duminică, 9
iunie 1935, p. 8.
[7] „Universul”, anul XXXIV, nr. 149, marți, 31
(13) mai 1916, p. 2.
Comments
Post a Comment