Misterele Botoșanilor 7
O DRAMĂ FAMILIALĂ DE LA MIJLOCUL VEACULUI AL XIX-LEA
În 1849, din capitala Moldovei, gazeta
politico-literară a lui Gheorghe Asachi anunţa pe prima pagină următoarea ştire:
„O
nenorocire crudă au certat casa D. Hatm. Anast. Bașotă, și învitează [provoacă - n.n.] acea mai vie
simpatie în toată soțietatea. Domnișoara Sofia, fiică mai june a acestui
boeriu, de 16 ani, înzăstrată de o rară frumusață, abia sosită de la Viena unde
căpătasă o creștere din cele mai îngrijitoare, se scalda în 4 Avgust la
Petrești în Prut. Dipărtându-se de la mumă-sa, ea au încăput în o bulbuare,
deși știa a înota, totuși repegiunea apelor o acufundă precum și pe o femeie ce
o însoțea, și pre fia acesteia ce se aruncă în râu spre a agiuta pe maică-sa.
Aceste trei victime nu se putură afla decăt a treia zi, trupul nenorocitei
Sofiei, îmbălsămându-se, s-au transportat la Pomerla spre a se depune în
mormântul de familie”[1].
La Pomârla Dorohoiului, în ctitoria
Başoteştilor[2] destinată să îndeplinească
rolul de necropolă familială, pe peretele de vest de sub cafasul bisericii se
păstrează şi astăzi singura pictură, care a fost executată în timpul vieţii logofătului
Anastasie Başotă, şi anume tabloul votiv. În scena compoziţională sunt redate
patru personaje provenind din această familie: brigadirul şi cavalerul Ioan
Başotă cu soţia sa Ileana (născută Costaki Lăţescu), părinții lui Anastasie;
Sofia (fiica cea mică a logofătului ce a fost crescută de bunici); logofătul şi cavalerul Anastasie Başotă (portret adăugat mai târziu, în
1891).
Fiica boierului poartă malacof
(crinolină) din muselină de culoare roz, cu decolteu amplu, dreptunghiular, ce
lasă umerii dezgoliţi. Mânecile bufante sunt acoperite cu un şal verde. Coafura
ei este conformă cu moda epocii, întrucât părul, ce urmează linia capului, este
strâns la spate într-un mic coc, lăsând la vedere doar lobul urechii.
Sofia Başotă s-a născut la 1832 şi a
murit – după cum spune şi piatra de mormânt – la 4 august 1849. Așa cum am
aflat din gazeta ieșeană, ea s-a înecat „prin imprudenţă la Prut”, pe când era
„dusă la feredee”[3], adică la scăldat. La
momentul realizării picturii, fiica cea mică era demult moartă, iar în această
situaţie artistul a folosit drept model în realizarea chipului poate una din
lucrările aflate în galeria portretelor de familie din cadrul micii
„pinacoteci” disparată prin camerele conacului.
La Cucorăni, sat aflat la mică distanță
de Botoşani, în perioada 1855-1856, s-a înălţat una dintre puţinele ctitorii pe
care Nastasachi Başotă le-a făcut din temelie. Deşi nu se menţionează în
pisanie ori în vreun alt document, credem că biserica cu hramul „Pogorârea
Sfântului Duh” a fost construită ca o jertfă adusă de către boier. În
conştiinţa îndureratului tată, ridicarea sfântului lăcaş marca cei şapte ani
care se scurseseră de la dispariţia mult iubitei copile[4].
Notă: Materialul a fost preluat din Ioan Iațcu, O dramă familială de la mijlocul veacului al XIX-la, în „Țara de Sus”, anul XVIII, nr. 1-2 (69-70), Botoșani, 2023, p. 52-53.
[1] „Albina românească”,
anul XXI, nr. 63, joi, 11 august 1849.
[2] Mihai Dim. Sturdza, Marele logofăt şi cavaler Anastase Başotă, în Mihai Dim. Sturdza
(coord.), Familiile boiereşti din Moldova
şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică, vol.
I, Abaza-Bogdan, Editura Simetria, Bucureşti,
2004, p. 383.
[3] Gh. Ghibănescu, Bașoteștii și Pomârla (studiu genealogic și istoric), Editura Casei
Școalelor, Iași, 1929, p. 31.
[4] Ioan Iaţcu, Portetele logofătului şi
cavalerului Anastasie Başotă, în „Ioan Neculce” (Serie Nouă), XXIII, 2017,
p. 271-272.
Comments
Post a Comment