Misterele Botoșanilor 5
NEFERICITELE
ÎNTÂMPLĂRI DIN CASELE LUI NICOLAE SOFIAN
La dispariția
din această lume a marelui filantrop Nicolae Sofian (1812–1900), cronica
tristului eveniment aducea aminte trăitorilor din Botoșani că, alături de cei
doi soți binefăcători (Ruxandra era decedată încă din 1896), în cripta familială de la Cimitirul „Pacea”
erau depuse și osemintele a două rude apropiate. Acestea erau Ruxandra Bașotă,
născută Ventura (mătușa Ruxandrei și
cumnată cu Ion Mavromati) și Anastasia Sofian
(sora lui Nicolae)[1]. Cetățenii urbei de atunci
știau cine erau respectivele femei, mai ales că despre ultima se vorbise multă
vreme în târg, ba chiar în întreaga Moldovă. Este vorba de Anastasia, a cărei
trecere prin această lume s-a sfârșit în casele lui Sofian, situate pe strada
Sf. Dumitru (astăzi Maxim Gorki), în toamna anului 1870, într-un mod cu totul
nemaivăzut pentru Botoșanii acelor vremuri.
Pentru a
pătrunde în atmosfera epocii, dăm glas memoriilor biologului Nicolae Leon
(rector al Universității de Medicină din Iași), frate de pe mamă cu savantul
Grigore Antipa, care relatează despre o
„crimă grozavă petrecută în Botoșani când aveam 11 sau 12 ani, în casele unui vecin al nostru, Neculai Sofian, prietin al familiei mele. Crima s’a comis seara, lumea era încă la grădina publică. Criminalul Varlaam era un fel de nepot al lui Sofian. Sofian îl întreținea, el îi plătea chiria unei camere în oraș, iar masa o lua cu el. Cu bătrânul și bătrâna Sofian locuiau și o cumnată a lui Sofian [în realitate, soră; N. Leon face o mică confuzie-n.n.]. În una din zile Sofian vânduse grâul, cumpărătorul a venit acasă și i-a numărat banii, fiind de față și Varlaam. Sofian a luat fișicurile cu galbeni și le-a pus în lada de fier în prezența lui, apoi el și D-na Sofian au plecat la țară, iar Varlaam a plecat acasă – locuia într’o cameră în curtea bisericii Ovidenia. Varlaam știind că Sofian este la țară, și-a pus în gând să vină seara să fure banii. Când s’a întors a luat cu el și un cuțit, a intrat pe nevăzute în curte și s’a ascuns într’un garderob care era în antretul din dos. Cumnata lui Sofian în timpul acesta a cerut servitoarei să-i aducă dela bucătărie o cățue cu cărbuni, ca să afume în camera de dormit – bucătăria era în curte departe de casă. Când fata s’a întors cu cățuia trecând prin antret a zărit pe Varlaam în garderob, a cărei ușă era întredeschisă și probabil l-a întrebat «ce faci, cucoane în dulap?» crezând că s’a ascuns să glumească cu ea. El atunci a eșit din dulap și a străpuns-o de câteva ori cu cuțitul. Fata, fiind voinică, a încercat să se lupte, fiindcă mânele ei erau tăete pe două părți. La strigătele fetei, bătrâna a eșit din camera ei cu sfeșnicul, ca să vadă ce este. După ce a ucis și pe bătrână, a luat plapoma a acoperit cadavrele și a trecut ăn camera cu lada de fer. Să vede însă că cheile care și le pregătise nu se potriveau, așa că n’a reușit să deschidă și a fost nevoit să plece acasă fără bani. A doua zi toată lumea din Botoșani venise să vadă cele întâmplate. Între curioși venise și Varlaam: el vorbea cu unii și alții, întreba și se mira parcă n’ar fi fost el autorul crimei.
În timpul acesta,
cățelușa, care probabil fusese [de] față când stăpâna ei fusese ucisă, latra la
Varlaam fără s’o poată cineva opri. A trebuit din cauza zgomotului s’o închidă în
spălătorie. Lătratul cățelușei numai la Varlaam a dat de bănuit unora care
știau că el era bine cunoscut de cățelusă deoarece venea zilnic la Sofian unde
lua masa și dejunul. Privirile poliției se îndreptară asupra lui mai cu samă că
găsise lângă lada de fier, și chiar în gaura cheii, unghia lui mare care o
purta la degetul cel mic. Tot acolo s’a găsit și o bucată de metal dela mânerul bastonului său. Peste
câteva zile s’a găsit în fântâna dela biserica S-tu Dumitru și hainele cu
care comisese crima, apoi s’a găsit în camera lui, ascuns mi se pare sub podele, chiar cuțitul
cu care a ucis victimele.
Am cetit multe romane și
nuvele, dar nici una nu m’a impresionat atâta de mult ca să n’o pot uita,
ca crima aceasta comisă în timpul copilăriei, și cum se întâmplă de ordinar la
bătrâni amintirile din copilărie vin cele mai adese ori în spirit.
Înmormântarea victimelor s’a făcut cu
mare ceremonie. Pe aceeași patașcă sau cum se spunea pe atunci droagă, erau așezate amândouă sicriile, a
servitoarei și a cucoanei”[2].
Ancheta criminalistică, demnă de subiectul unui roman de Agatha Christie, a permis dezvăluirea
vinovatului, care, după cum am văzut, nu putea fi căutat prea departe. Dar cel
care a investigat dubla crimă nu era oricine, ci un polițist legendar, pe nume
Costache Placca. El era un veteran al anchetelor criminalistice din Moldova.
Primise decret de boiere de la domnitorul Grigore Alexandru Ghica, în 1852, iar
până la această întâmplare petrecută în 1870 el descoperise pe ucigașii lui
Vasile Mânzatu din Tulbureni (1858), pentru care fusese recompensat cu 1000 de
lei. Tot în 1870, polițistul reușise să-l prindă și pe criminalul Ioan Moga, care prădase
biserica Precista din Roman[3].
*
În toamna anului
următor, la Curtea cu Jurați din Iași, s-a desfășurat „Procesul Varlaam”, „înaintea
unui numerosu și inteligentu publicu de ambele secse, care în mare a asistatu
pănă la sfârșitu”.
„Procesul a duratu de la 121/2
oare din zi pănă la 31/2 oare noaptea, petrecându-se o
mare parte a timpului cu interogatoriile puse de acusatulu și ascultarea unui
număru mare de martori. Partea civilă (fratele D-nei Luca Dl. Sofian) era
representată prin Dl. N. Istrati, ear apărarea prin Dl. Advoatu M. Korne, care
deși apărându pe clientul seu, atătu printre interogatorii cătu și prin
plaidoarea maestră pentru achitare, cu o iscusință deosebită, totuși, față cu
mulțimea și gravitatea argumentelor produse de acusare, n’a pututu reuși”.
„Răspunzându Jurații la toate 4
chestiile puse de Curte cu Da, a invocat Ministerul publicu Art. 234, care
prescrie osânda muncei silnice pe viață. Curtea însă, considerându, că casarea
procesului cerută de acusatu nu poate fi în defavorul seu l’a osânditu
la aceeași pedeapsă precum Curtea din Botoșani, adecă la 20 ani de munci
silnice”.
*
Probabil că această întâmplare
nefericită l-a determinat pe Nicolae Sofian să se mute într-o nouă casă, pe
care a finalizat-o în 1881. Edificiul, una dintre cele mai cochete vile din oraș,
se află astăzi în curtea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”. Cel mai
probabil, vechea proprietate a fost destinată acelor chiriași care erau dispuși
să plătească un preț pe măsură. O știre apărută în presa botoșăneană ne spune că,
în vara anului 1889, Nicolae Sofian închiria casele sale din strada Sf. Dumitru[4],
fapt ce ne arată că el nu mai locuia acolo.
*
Odată mutat într-o locuință somptuasă, un om bogat de talia boierului botoșănean nu avea cum să fie scutit și de alte necazuri. În primăvara lui 1890, se petrece „un furt prin escaladare la Nicolae Sofian, mare proprietar și senator din Botoșani”. Un servitor din curte pătrunzând în casă l-a trezit pe Grigore Holban (fratele Ruxandrei), „ce se afla în gazdă ca musafir” la cumnatul său. El a pus mâna pe escaladator și l-a dezarmat de „instrumentele ce le avea deasupra: un cuțit mare, un topor și-o măciucă formidabilă”[5].
În urma lecturării
acestor istorisiri, se nasc o sumedenie de întrebări, dintre care și aceasta: Oare
câte priviri hulpave își vor fi îndreptat atenția către bogățiile lui Nicolae
Sofian, însă fără să-și fi atins vreodată scopul? Poate că nu vom ști niciodată,
ori poate că da!
[1] „Curierul
român”, anul XI, nr. 3, marți, 22 ianuarie 1896, p. 2.
[2] N. Leon, Aminitri,
vol. III, Viața Românească, Iași, 1927, p. 109-111.
[3] „Curierul român”, anul II, nr. 8, vineri, 30
ianuarie 1887, p. 1.
[4] Idem, anul IV, nr. 28, joi, 10 august 1889,
p. 3.
[5] Idem, anul V, nr. 13, joi, 26 aprilie 1890,
p. 3.
Comments
Post a Comment